Analiza lui Stanomir: Cum operează "Sistemul" care controlează România cu politicieni puşi în vitrină
![](https://image.epochtimes-romania.com/2025/02/2025_02_13_824_1739448768_rsz_crp_top.jpg)
Partidul-Stat este acea formulă care împiedică, de fapt, pluralismul, care trăieşte în sinergie cu serviciile de informaţii şi care face ca guvernarea să nu fie transparentă, a opinat, în podcastul "THIS IS THE STORY" al lui Tudor Muşat, profesorul de drept constituţional Ioan Stanomir, de la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti.
Jurnalist: Să începem de la povestea cu "sistemul". Ce e "sistemul" în România? Cum îl definim? E o realitate concretă? E un mit politic? E o combinaţie din amândouă?
Ioan Stanomir: În primul rând, este rezultatul unei democraţii nu atât de funcţionale. În general, democraţiile, chiar şi cele occidentale, suferă de un puternic deficit de încredere şi de legitimitate la acest moment şi foarte multe alegeri scot la iveală această nemulţumire profundă. În România nu este prima ocazie când se vorbeşte despre sistem sau despre regim. Să ne amintim de momentele în care această solidaritate transpartinică şi solidaritate subterană au ieşit la suprafaţă: Colectiv, scandalul Hexi Pharma, diferitele tragedii din spitale, momentul Dragnea, OUG 13, pandemia, războiul din Ucraina.
Este clar că ultimii patru ani, de fapt, cel de-al doilea mandat al preşedintelui Iohannis, au reprezentat un moment de apogeu al acestei rupturi dintre regimul politic şi cetăţeni. Şi aş spune, cu riscul de a fi înţeles greşit, dar îmi asum acest risc, că Iohannis este imaginea acestui sistem. Şi că foarte multe dintre resentimentele cetăţenilor noştri au fost exacerbate, încurajate şi canalizate de preşedintele Iohannis.
Din punct de vedere uman şi politic, nu reprezintă decât o altă confirmare a faptului că dincolo de piesele democratice se află altceva. Şi, în general, ca să închei, mintea omenească, atunci când nu poate oferi explicaţii plauzibile, recurge la un tip de explicaţii mai puţin plauzibile, integratoare. Iar aceste explicaţii mai puţin plauzibile şi integratoare pot să devină, în anumite circumstanţe, teorii ale conspiraţiei.
Jurnalist: Bun, am auzit teoria asta şi nu de la promotori ai teoriilor conspiraţiei, ci de la, nu ştiu, unu-doi analişti politici reputaţi şi care s-au aplecat asupra lucrurilor. Ei ziceau cam aşa – o să rezum fără să pot să citez exact – că, de fapt, sub acest patronaj al lui Iohannis, de care vorbeaţi, s-a desfăşurat o mare operaţie de unificare a tuturor reţelelor, mai mult sau mai puţin subterane, cu interese în România şi că democraţia, de fapt, în România a ajuns un soi de joc între reţelele respective. Inclusiv politicienii care ne reprezintă ar fi puşi acolo în vitrină, cu voie sau cu sprijin de la aceste reţele. Sunteţi de acord cu teoria asta? Sau mergem prea departe?
Ioan Stanomir: Eu nu pot să mă refer la reţele. Eu pot să observ doar câteva lucruri. În primul rând, în acest al doilea mandat al preşedintelui Iohannis, Liviu Dragnea nu a mai contat. Dar a fost înlocuit de alţi oameni, poate mai puţin periculoşi, dar mult mai mediocri. Paradoxul face ca Liviu Dragnea să fi fost şi periculos, şi animat de o anumită viziune pe care o împărtăşeau cei din jurul lui.
Aşadar, este vorba, în primul şi în primul rând, de o contraselecţie. În al doilea rând, este vorba de o dispariţie a dezbaterilor publice. În al treilea rând, este vorba de o dispariţie a preşedintelui. În al nu ştiu câtelea rând, este vorba de o dispariţie a civismului şi de o oboseală teribilă a unei societăţi care, după ce a apărat domnia legii, constată că statul de drept este trădat de cei care ar trebui să-l apere.
Şi, în fine, este povara istoriei. Cum spunea Raymond Aron, foarte bine şi memorabil, istoria este în mişcare. Istoria a fost în mişcare din momentul pandemiei. 2020 a fost un an de răscruce, pentru că timp de doi ani noi practic am avut Constituţia suspendată, nu am mai avut politică, nu am mai avut nimic decât arbitrarul şi despotismul statului. Îmi aduc aminte că, timp de doi ani cât a durat pandemia, eu am fost scos personal de pe lista oricăror invitaţi la televiziune, numai pentru că, dintr-o perspectivă pe care mi-o asum şi pe care nu o reneg, am criticat modul despotic, arbitrar şi militarizant în care Klaus Iohannis, prim-miniştrii şi Raed Arafat au condus această ţară. După care a venit războiul din Ucraina.
Războiul din Ucraina reprezintă o altă formă a istoriei în mişcare. Este un tip de provocare care a fost întâmpinat de autorităţile române cu aceeaşi viziune ca zonă securistică şi antidemocratică. Nu explicăm nimic, credem că totul se înţelege de la sine şi facem exact cum dorim. Nu este aşa. Pentru că atâta vreme cât nu explici cetăţenilor de ce este necesar sprijinul pentru Ucraina, în ce constă acesta şi în ce constă pericolul mortal al prezenţei Federaţiei Ruse la graniţele tale, cei care, în subteran, îşi desfăşoară o activitate ostilă intereselor ţării vor avea câştig de cauză.
Şi aş mai adăuga ceva. Este vorba de reţelele sociale. Tot ceea ce nu a mai avut loc în televiziunile controlate de propagandă, de o parte şi de alta, s-a dus în aceste reţele sociale. Iar reţelele sociale au multe forme. Există Facebook, Instagram, fostul Twitter, care sunt mai mult sau mai puţin legate de Occident. Şi există TikTok-ul, care este legat nu de Occident, ci de Republica Populară Chineză. Şi TikTok-ul, în mod puţin surprinzător pentru mine, dar mai puţin surprinzător pentru alţii, a crescut, a crescut, până ce a devenit autenticul spaţiu public. Şi în acel spaţiu public, care nu doar că nu este reglementat, este gândit să fie nereglementat, au apărut toate acele voci care erau vocile marginale. Faptul că Diana Şoşoacă, George Simion, Călin Georgescu au crescut în acest mediu spune ceva.
Şi aş atrage atenţia asupra unui fapt, apropo de ceea ce se întâmplă în România. Câtă lume a citit o ştire parlamentară? Diana Şoşoacă şi SOS România aproape că au rămas fără grup parlamentar. Deci SOS România şi Partidul Oamenilor Tineri sunt, de fapt, nişte debuşee prin care au fost împinşi în Parlament un tip de personalităţi care ulterior dispar pentru a se topi în ce? În Partidul-Stat, de fapt. Pentru că asta este problemă. SOS România, POT, ca şi Partidul Poporului lui Dan Diaconescu, reprezintă un bazin de recrutare din care, de exemplu, PSD se îndestulează. Partidul-Stat este acea formulă care împiedică, de fapt, pluralismul, care trăieşte în sinergie cu serviciile de informaţii şi care face ca guvernarea să nu fie transparentă.
Jurnalist: Deci iată o posibilă definiţie a acestui sistem care tuturor le stă în gât în momentul ăsta, fără să poată să-l definească neapărat.
Ioan Stanomir: Aş spune că trebuie să fim întotdeauna foarte atenţi. În România nu este vorba de o absenţă a libertăţii de exprimare. (...) Unde mai este vocea celui care s-ar dori să fie, în logica lui Raymond Aron, un spectator angajat?