Poate exista conştiinţa fără creier?
Oamenii de ştiinţă au depus eforturi considerabile în căutarea corelatului anatomic evaziv al conştiinţei. Cu toate acestea, originile conştiinţei rămân neclare.
„Ca neurochirurg, am fost învăţat că creierul creează conştiinţa”, a declarat Dr. Eben Alexander, care a scris în detaliu despre experienţele sale privind conştiinţa în timp ce se afla în comă profundă.
Este posibil ca mulţi medici şi studenţi în domeniul biomedical să fi învăţat acelaşi lucru despre conştiinţă. Totuşi, oamenii de ştiinţă încă dezbat dacă această teorie este adevărată.
Imaginaţi-vă că un copil observă pentru prima dată un elefant. Lumina se reflectă de pe animal şi intră în ochii copilului. Fotoreceptorii retinei din spatele ochilor transformă lumina în semnale electrice, care ajung prin nervul optic la cortexul cerebral. Aceasta formează vederea sau conştiinţa vizuală.
Cum se transformă în mod miraculos aceste semnale electrice într-o imagine mentală vie? Cum se transformă ele în gândurile copilului, urmate de o reacţie emoţională - „Uau, elefantul este atât de mare!”
Problema modului în care creierul generează percepţii subiective, inclusiv imagini, sentimente şi experienţe, a fost denumită de cercetătorul cognitiv australian David Chalmers în 1995 „problemă dificilă”.
Din câte se pare, existenţa unui creier ar putea să nu fie o condiţie prealabilă pentru conştiinţă.
„Fără creier”, dar nu fără minte
The Lancet a consemnat cazul unui bărbat din Franţa diagnosticat cu hidrocefalie postnatală - o acumulare excesivă de lichid cefalorahidian în ventriculii de la nivelul creierului - la vârsta de 6 luni.
În ciuda afecţiunii sale, a crescut sănătos, s-a căsătorit, a devenit tată a doi copii şi a lucrat ca funcţionar public.
Când avea 44 de ani, a mers la medic din cauza unei uşoare slăbiciuni la piciorul stâng. Medicii i-au scanat capul cu atenţie şi au descoperit că ţesutul său cerebral dispăruse aproape în întregime. Cea mai mare parte a spaţiului din craniul său era plină de lichid, cu doar un strat subţire de ţesut cerebral.
„Creierul era practic absent”, a scris autorul principal al studiului de caz, Dr. Lionel Feuillet, de la Departamentul de Neurologie, Hôpital de la Timone din Marsilia, Franţa.
Bărbatul ducea o viaţă normală şi nu avea nicio problemă în a vedea, simţi sau percepe lucrurile.
Cortexul cerebral normal este responsabil pentru simţuri şi mişcare, iar hipocampul este responsabil pentru memorie. Pacienţii cu hidrocefalie pierd sau au un volum semnificativ mai mic al acestor regiuni ale creierului, dar pot totuşi să îndeplinească funcţii conexe.
Chiar şi fără un creier substanţial, aceste persoane pot avea funcţii cognitive peste medie.
Profesorul John Lorber (1915-1996), neurolog la Universitatea din Sheffield, a analizat peste 600 de cazuri de copii cu hidrocefalie. Dintre acestea, el a constatat că jumătate dintre cei aproximativ 60 de copii cu cel mai sever tip de hidrocefalie şi atrofie cerebrală aveau un IQ mai mare de 100 şi trăiau o viaţă normală.
Printre aceştia, era un student care avea note excelente, o diplomă de onoare în matematică, un IQ de 126 şi era social normal. Creierul acestui geniu al matematicii avea o grosime de numai 1 milimetru, în timp ce creierul unei persoane obişnuite are de obicei o grosime de 4,5 centimetri - de 44 de ori mai mare.
Descoperirile lui Lorber au fost publicate în revista Science în 1980 cu titlul „Is Your Brain Really Necessary?”
Creierul invizibil
„Lucrul important despre Lorber este că a realizat o serie lungă de scanări sistematice, nu s-a limitat doar la cazuri întâmplătoare.” Patrick Wall (1925–2001), profesor de anatomie la University College London, a fost citat spunând într-un articol scris de Roger Lewin şi publicat în Science în 1981, care discuta articolul lui Lorber.
Cazurile de persoane fără creier pun la îndoială învăţăturile convenţionale conform cărora structura creierului este baza generării conştiinţei. Este creierul nostru - care cântăreşte aproximativ un kilogram, cu aproximativ două miliarde de neuroni conectaţi prin aproximativ 500 de trilioane de sinapse - sursa reală a conştiinţei?
Unii oameni de ştiinţă au propus că structurile profunde şi invizibile din creier să explice funcţionarea cognitivă normală - chiar şi în cazul hidrocefaliei severe. Este posibil ca aceste structuri să nu fie uşor vizibile pe scanările convenţionale ale creierului sau cu ochiul liber. Cu toate acestea, faptul că nu sunt uşor vizibile nu înseamnă că nu există sau că nu sunt importante pentru funcţionarea creierului.
„Timp de sute de ani, neurologii au presupus că tot ceea ce le este drag este realizat de cortex, dar este foarte posibil ca structurile profunde din creier să îndeplinească multe dintre funcţiile presupuse a fi de competenţa exclusivă a cortexului”, a comentat Wall în articolul din 1981.
Aceste structuri profunde necunoscute „sunt, fără îndoială, importante pentru multe funcţii”, a declarat neurologul Norman Geschwind (1926-1984) de la Spitalul Beth Israel, afiliat la Universitatea Harvard, în articolul din 1981.
În plus, structurile profunde „sunt aproape sigur mai importante decât se crede în prezent”, a declarat David Bowsher, profesor de neurofiziologie la Universitatea Liverpool din Regatul Unit, în acelaşi articol.
Sursa conştiinţei poate exista în domenii pe care încă nu le-am explorat. Atunci când teoriile medicale nu pot rezolva un mister, fizica ar putea interveni cu o întorsătură de situaţie, în special fizica cuantică.
Dincolo de neuroni
„Pentru a înţelege conştiinţa, nu ne putem uita doar la neuroni”, a declarat pentru The Epoch Times Dr. Stuart Hameroff, director al Centrului pentru Studiul Conştiinţei de la Universitatea din Arizona.
Chiar şi organismele unicelulare precum paramecium demonstrează comportamente intenţionate precum înotul, evitarea obstacolelor, împerecherea şi, în mod semnificativ, învăţarea - fără a avea o singură sinapsă sau a face parte dintr-o reţea neuronală.
Potrivit lui Hameroff, aceste comportamente inteligente, posibil conştiente, sunt mediate de microtubuli din interiorul parameciului. Microtubulii se găsesc şi în neuronii creierului şi în toate celulele animale şi vegetale.
După cum sugerează şi numele, microtubulii sunt tuburi minuscule din interiorul celulelor. Aceştia joacă roluri esenţiale în diviziunea celulară, mişcare şi transport intracelular şi par a fi purtătorii de informaţii din neuroni.
Proteinele care alcătuiesc microtubulii (tubulina) sunt „cele mai răspândite sau abundente proteine din întregul creier”, a declarat Hameroff pentru The Epoch Times. El emite ipoteza că microtubulii sunt actori-cheie în conştiinţa umană.
„Pentru că [atunci când] te uiţi în interiorul neuronilor, vezi toţi aceşti microtubuli care sunt într-o reţea periodică, perfectă pentru procesarea informaţiilor şi vibraţii”, a declarat Hameroff.
Datorită proprietăţilor lor, microtubulii funcţionează ca nişte antene. Hameroff spune că acestea servesc drept „dispozitive cuantice” pentru a transduce conştiinţa dintr-o dimensiune cuantică.
Dispozitive cuantice
Fizicianul britanic, matematician şi laureat al premiului Nobel Sir Roger Penrose şi Dr. Stuart Hameroff au emis o ipoteză potrivit căreia procesele cuantice generează conştiinţa.
Cuantica se referă la unităţi minuscule de energie sau materie la nivel microscopic. Caracteristicile sale unice ne pot ajuta să înţelegem multe lucruri pe care ştiinţa actuală nu le poate explica.
În termeni simpli, microtubulii acţionează ca o punte între lumea cuantică şi conştiinţa noastră. Ele preiau semnale cuantice, le amplifică, le organizează şi, cumva, prin procese pe care nu le înţelegem pe deplin, le transformă în sentimente, percepţii şi gânduri care alcătuiesc conştiinţa noastră.
Microtubulii pot explica fapte extraordinare despre creier. Potrivit lui Hameroff, creierul persoanelor născute cu hidrocefalie se poate adapta pe măsură ce microtubulii lor controlează neuroplasticitatea şi îşi reorganizează ţesutul cerebral.
„Astfel, în timp, microtubulii din acel creier se adaptează şi se rearanjează pentru a susţine conştiinţa şi cunoaşterea”, a spus el.
Prin urmare, susţine Hameroff, creierele noastre servesc ca procesoare de informaţii, primind semnale de la univers şi formându-le în conştiinţă.
Creierul procesează informaţii pe mai multe scări, fiecare vibrând la frecvenţe diferite. Undele cerebrale oscilează lent la 0,5-100 hertzi (Hz). Neuronii individuali se aprind mai repede la 500-1000 Hz. În interiorul neuronilor, microtubulii vibrează mult mai repede, în intervalul megahertz. La cea mai mică scară cuantică, frecvenţele ating niveluri incredibil de ridicate, teoretic până la 10^43 Hz.
Potrivit Dr. Hameroff şi laureatului premiului Nobel Sir Roger Penrose, creierul nostru serveşte drept procesor de informaţii, primind semnale de la univers şi transformându-le în conştiinţă.
Microtubulii, cele mai abundente proteine din neuroni, pot acţiona ca o punte pentru a colecta undele din lumea cuantică în creierul nostru. Odată procesate în creier, conştiinţa este generată.
Şi alţi oameni de ştiinţă folosesc teorii cuantice alternative pentru a explica activităţile mentale. Un studiu publicat în Physical Review E arată că vibraţiile moleculelor lipidice din teaca de mielină pot crea perechi de fotoni corelaţi cuantic. Studiul sugerează că această legătură cuantică poate ajuta la sincronizarea activităţii cerebrale, oferind informaţii despre conştiinţă.
O orchestră cuantică
„Mai degrabă decât a fi un computer format din neuroni simpli, creierul este o orchestră cuantică, deoarece există rezonanţe, armonie şi soluţii pe diferite frecvenţe, la fel ca în muzică. Şi [astfel] cred că conştiinţa seamănă mai mult cu muzica decât cu un calcul”, a descris Hameroff.
Ştiinţa este mereu în evoluţie. Studiul conştiinţei este încă un domeniu de cercetare şi dezbatere activă în neuroştiinţe şi filosofie.
Cu toate acestea, fiecare nouă descoperire deschide noi posibilităţi. Pe măsură ce continuăm să explorăm aceste mistere, să rămânem curioşi şi deschişi la minte.
Punctele de vedere exprimate în acest articol sunt opiniile autorului şi nu reflectă neapărat opiniile The Epoch Times.
