Peste jumătate dintre români salută victoria pro-europenilor din Republica Moldova la alegerile parlamentare


Potrivit unui sondaj de opinie realizat de BAROMETRUL Informat.ro – INSCOP Research, realizat în perioada 6-10 octombrie 2025, mai mult de jumătate dintre români au o părere bună despre rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova, unde partidul de orientare pro-europeană a fost printre preferinţele a mai bine de jumătate dintre alegători.
Potrivit realizatorilor sondajului, metoda de cercetare a constat în intervievare prin intermediul unui chestionar. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.
Concret, la finalul sondajului, a reieşit că 58,4% dintre repondenţi au o părere bună despre faptul că partidul de guvernământ PAS, al Maiei Sandu, a câştigat alegerile cu mai mult de 50% din voturi.
Despre acelaşi subiect, un procent de 20,7% au o părere proastă, iar 20,9 nu au răspuns sau nu ştiu.
Mai jos, redăm alte procente pe alte catgrii de repondenţi:
71% dintre votanţii PSD au o părere bună despre victoria partidului pro-european din Republica Moldova, iar doar 10% o părere proastă. Votanţi PNL: 85% o părere bună, 12% o părere proastă. Votanţi USR: 92% o părere bună, doar 1% o părere proastă. Votanţi AUR: 39% o părere bună, 39% o părere proastă.
Bărbaţi: 65% au o părere bună, 21% proastă. Femei: 52% o părere bună, 20% proastă.
Categorii de vârstă: 18–29 de ani: 74% o părere bună, 20% proastă. 30–44 de ani: 51% o părere bună, 23% proastă. 45–59 de ani: 56% o părere bună, 19% proastă. 60 ani: 59% o părere bună, 21% proastă.
Studii primare: 46% o părere bună, 26% proastă. Studii medii: 57% o părere bună, 23% proastă. Studii superioare: 79% o părere bună, doar 8% proastă.
Bucureşti: 73% o părere bună, 11% proastă. Urban mare (peste 90.000 locuitori): 68% bună, 12% proastă. Urban mic (sub 90.000 locuitori): 55% bună, 19% proastă. Rural: 52% bună, 28% proastă.
Angajaţi la stat: 60% o părere bună, 12% proastă. Angajaţi în sectorul privat: 62% o părere bună, 20% proastă.