Percheziţii la Horia Simu, personaj aflat în topul retrocedărilor. 55 de milioane de euro prejudiciu
alte articole
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, joi, percheziţii la Horia Simu, personaj aflat în topul retrocedărilor, au declarat pentru Agerpres surse judiciare. Percheziţiile au loc într-un dosar cu un prejudiciu estimat la 55 de milioane de euro.
Simu este acuzat de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
Potrivit unor surse judiciare, procurorii au găsit la percheziţii circa 150 de tablouri (Corneliu Baba, Gheorghe Pătraşcu, Samuel Mutzner etc.) precum şi ceasuri de lux şi bijuterii.
Horia Simu, fost partener de afaceri cu Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană este, potrivit unui Raport al Curţii de Conturi unul dintre cei mai mari cumpărători de drepturi litigioase pe Legea 10/2001, legea retrocedărilor, în baza căreia samsarii imobiliari şi mai ales cei aflaţi în spatele lor au început să facă averi.
Potrivit raportului efectuat de Curtea de Conturi la ANRP în perioada 2007-2012, Simu a plătit pentru drepturile litigioase circa 1,5 milioane dolari în timp ce valoarea bunurilor obţinute s-a ridicat la 466 milioane lei, relatează Hotnews.
Horia Simu, Adrian Andrici, Gheorghe Iaciu şi Stelian Gheorghe sunt printre cei mai mari beneficiari ai unor drepturi litigioase din partea ANRP - Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietăţilor.
Reamintim că retrocedările ilegale de la ANRP au devenit unul din principalele subiecte de presă odată cu arestarea fostei şefe a DIICOT, Alina Bica. Reţinerea acesteia a scos la iveală o adevărată caracatiţă a corupţiei în care au fost implicaţi numeroşi oficiali.
Horia Simu-Şchiopu, fost partener de afaceri cu Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, deţine, împreună cu Horia Pitulea, compania Cuprom Bucureşti, singura companie producătoare de cupru din România. În urmă cu câţiva ani, printre administratorii societăţii se număra şi Ionuţ Costea, cumnatul fostului preşedinte al PSD, Mircea Geoană.
Şchiopu a fost asociat şi cu finii fostului senator PSD condamnat pentru corupţie, Cătălin Voicu. În 2011, Horia Simu era menţionat în topul Forbes România cu o avere de 8 milioane de euro, arată Hotnews.
Acelaşi Horia Simu-Şchiopu a încheiat contracte bănoase şi cu Primăria Capitalei, mai arată Hotnews.
Totodată, conform unor surse judiciare, începând cu anul 2006 şi până în 2008, a sprijinit şi înlesnit nerespectarea prevederilor legale de către preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin depunerea la dosarul de despăgubire a mai multor înscrisuri (adeverinţa medicală fără număr şi expertiza extra judiciară întocmită de expertul Dumitru Zizi, prin care s-a justificat necorespunzător realităţii o stare de sănătate precară şi o identificare greşită a terenului în scopul acreditării ideii de imposibilitate de restituire în natură şi de urgenţă în soluţionarea dosarului).
Prin aceasta, s-a asigurat un cadru aparent legal procedurii de despăgubire. Aprobarea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a raportului de evaluare, întocmit în condiţii nelegale, a produs bugetului de stat un prejudiciu de peste 55 de milioane de euro, respectiv peste 200 de milioane de lei, sumă de care Horia Simu a beneficiat în mod necuvenit.