Pentru eroii omorâţi, scuipaţi, calomniaţi ai României
Încă un an în care n-am aflat de ce. Dar ni s-a spus că 61% din români îl regretă pe Ceauşescu.
Nu vreau să îmi imaginez ce ar simţi o mamă care şi-a pierdut fiul în Decembrie, când aude asta. Unul din miile de gesturi jignitoare pentru cei care au făcut ce trebuia făcut. Mare nedreptate li se face. Păcatul aşijderea. Poate că d-asta ajungem să trăim conduşi de Securişti.
Deci avem eroii, împuşcaţi de umbre. Pentru ei nu mai putem face multe. Să nu-i uităm. Dar asta este pentru noi. Ca să nu cădem în mişelie. Să vărsăm lacrimi sincere şi-un pic de vin de Sărbători, pentru ei. Fiinţe vii, tineri. Se bucurau de viaţă. Au crezut cu Credinţă. Dar Partidul a decis că trebuia să latre şi să muşte. Partidul, despre care acuma oamenii vorbesc ca de un salvator.
Îi mai avem şi pe cei vii, ştiuţi şi neştiuţi. Lor aş vrea să le dedic un gând.
Celor curaţi la inimă. Celor care se încăpăţânează să vadă albul alb şi negrul negru. Care se opun minciunii, calomniei, morţii. Care continuă să încerce să trezească oamenii din confuzie. Care cred că Adevărul Binele şi Frumosul nu poate fi învins.
Ăsta este şi el un martiriu, dus ani de zile. Poate fi mai dificil decât celălalt. Sacrificiile lor neştiute sunt răsplătite cu înjurături, discernământul lor cu scuipături, discursul lor cu hulire, moartea lor cu uitare. Aşa-i România. Cruntă cu eroii.
Le doresc să nu obosească. Să nu se oprească. Să înţeleagă. Să-şi aducă aminte de ce. Să zâmbească. Au de ce.
Cu stimă
