Pe urmele lui Moş Crăciun în timp ce împarte cadourile [video]
alte articole
Pe când numărăm orele rămase până la sărbătoarea de Crăciun, Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospaţială (North American Aerospace Defense Command/NORAD) este pregătit ca astăzi, 24 decembrie, să-l urmărească pe Moş Crăciun în timp ce livrează cadouri copiilor din întreaga lume, cu sania şi echipa sa de reni.
De peste 62 de ani, NORAD şi predecesorul său, Comandamentul de Apărare Aeriană (Continental Air Defense Command/CONAD) au urmărit zborul lui Moş Crăciun pe tot globul în ajunul Crăciunului.
"Moş Crăciun ajunge întotdeauna la timp, mai puţin la copiii care nu merg la culcare devreme. Moşul este ajutat de nasul lui Rudolf, care îl ghidează să ajungă la destinaţie, indiferent de vreme, toţi cunoaştem povestea'', a declarat Cameron Hillier, căpitanul NORAD pe Santa Tracking Duty, pentru Reuters.
''...suntem aici să-i oferim Moşului o mână de ajutor, pentru a călători în siguranţă".
Această tradiţie este susţinută de aproximativ 1.500 de voluntari în fiecare an, care îl ajută pe Moş Crăciun să răspundă tuturor scrisorilor şi apelurilor telefonice din peste 220 de ţări.
"Apelurile copiilor îi determină pe voluntari să se implice an de an, întreaga zi fiind o experienţă inedită. Ziua este destul de lungă, sunt 20 de ore de urmărire, dar interacţiunea cu copiii face ca totul să merite'', a mărturisit Hillier.
Agenţia NORAD a anunţat pe Twitter, pe data de 21 decembrie, că vor continua tradiţia de 63 de ani, chiar dacă guvernul o va suspenda. De fapt, un blocaj federal va afecta aproximativ 800.000 din cei 2,1 milioane de angajaţi federali.
Aproximativ 300.000 de angajaţi vor intra în concediu fără plată. Circa 420.000 de angajaţi federali, inclusiv membri ai forţelor de ordine şi ai serviciului de protecţie a frontierei, vor continua să lucreze dar nu vor fi plătiţi decât după adoptarea proiectului de buget.
2018 NORAD Santa Tracker & Google Santa Tracker - Live Stream
Mai multe informaţii: NORAD Santa tracker will still run despite government shutdown