PDL: Dacă Guvernul nu revizuieşte politica fiscală bazată excesiv pe creşterea de taxe şi impozite, vom introduce o moţiune simplă

PDL cere Guvernului USL să renunţe la strategia fiscală dezastruoasă şi să iniţieze o consultare reală cu toate partidele parlamentare, cu partenerii sociali şi organizaţiile oamenilor de afaceri, pentru a propune în viitorul memorandum cu FMI măsuri în acord cu realitatea economică a României, reiese dintr-un comunicat de presă remis către Epoch Times.
Adriana Săftoiu (Epoch Times România)
Epoch Times România
08.08.2013

PDL cere Guvernului USL să renunţe la strategia fiscală dezastruoasă şi să iniţieze o consultare reală cu toate partidele parlamentare, cu partenerii sociali şi organizaţiile oamenilor de afaceri, pentru a propune în viitorul memorandum cu FMI măsuri în acord cu realitatea economică a României, reiese dintr-un comunicat de presă remis joi către Epoch Times.

Purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă susţinută joi că “în cazul în care Guvernul USL refuză şi dialogul şi revizuirea politicii fiscale bazată excesiv şi abuziv pe creşterea de taxe şi impozite, PDL va introduce la începutul sesiunii parlamentare o moţiune simplă. Suntem siguri că vom găsi susţinere şi în rândul unor parlamentari ai puterii”.

Adriana Săftoiu susţine că proiectul de memorandum cu FMI este “un autodenunţ critic” al Guvernului USL. “USL face, în această scrisoare, o radiografie a propriei guvernări recunoscând că investiţiile au scăzut, veniturile la buget sunt sub cele prognozate, cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut iar arieratele administraţiei centrale cresc şi ele”.

Purtătorul de cuvânt al PDL califică scrisoarea de intenţie asumată de Guvernul USL drept “o scrisoare de rea-intenţie”.

“Ca să contrabalanseze anumite măsuri sociale, Guvernul USL intenţionează să introducă taxe noi pentru proprietate şi modificări în domeniul contribuţiilor sociale. Textul Memorandumului dovedeşte clar că actualul Guvern USL nu are soluţii pentru relansarea economiei şi sprijinirea sectorului privat, singura soluţie fiind noi taxe. Pe fond, Guvernul continuă politica păguboasă pentru cetăţean accentuând dependenţa acestuia de stat”, a precizat Adriana Săftoiu.

Aceasta susţine că majorarea de impozite reflectă slaba performanţă a Guvernului Ponta privind încasările la bugetul de stat.

“Înfiinţarea de noi taxe nu are nici o legătură cu realitatea economică. În mod real, principalele măsuri care pot să ducă la stimularea economiei ţin de relaxarea fiscală. Este nevoie de scăderea cotei unice de la 16 la 12 la sută şi a CAS cu 5 procente, profitul reinvestit să fie scutit de impozite, de creşterea salariului minim la 1.000 RON simultan cu scăderea fiscalităţii. Practic, politica USL are o singură viziune: introducerea de noi taxe pentru creşterea veniturilor la buget. De fapt, aceste măsuri nu rezolvă problema economiei şi cu atât mai puţin a cetăţeanului. Această politică îşi arată deja efectele şi anume prin scăderea consumului de aproximativ 1% şi cel mai ridicat nivel al şomajului din ultimii 3 ani de 7,6%”, a concluzionat Adriana Săftoiu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor