PC ameninţă că iese din USL. Antonescu şi Voiculescu la cuţite

Luni a avut loc o şedinţei USL de la care liderul onorific al Partidului Conservator Dan Voiculescu a plecat fără a da declaraţii de presă. Gândul a publicat unele fragmente din discuţiile care au avut loc în spatele uşilor închise şi care reflectă tensiunea dintre preşedintele PNL Crin Antonescu şi Dan Voiculescu.
Crin Antonescu, preşedinte PNL (Epoch Times România)
Epoch Times România
29.09.2013

Luni a avut loc o şedinţei USL de la care liderul onorific al Partidului Conservator Dan Voiculescu a plecat fără a da declaraţii de presă. Gândul a publicat unele fragmente din discuţiile care au avut loc în spatele uşilor închise şi care reflectă tensiunea dintre preşedintele PNL Crin Antonescu şi Dan Voiculescu.

Crin Antonescu l-ar fi acuzat pe Dan Voiculescu că vrea să facă "jocurile lui Băsescu", declară Gândul, citat joi de B1.ro.

"Nu accept să faceţi jocurile lui Traian Băsescu", a precizat liderul PNL.

Antonescu şi Voiculescu au avut mai multe conflicte, pe teme cum ar fi candidatura lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei sub egida USL precum şi candidatura lui Tudor Ciuhodaru la Primăria Iaşi.

"Nu cedez la presiuni şi şantaj", ar fi fost replica lui Antonescu care i-a amintit lui Dan Voiculescu că a fost de acord cu acest parteneriat în ciuda calităţii acestuia de colaborator al fostei Securităţi.

În concluzie, Voiculescu a declarat, înainte de a părăsi şedinţa, că se mai gândeşte dacă Partidul Conservator va rămâne în alianţa USL sau o va părăsi.

După mai multe declaraţii apărute în presă ale liderilor PC care au ameninţat cu ruperea protocolului Crin Antonescu a avut o reacţie dură: "Dacă PC e nemulţumit poate să plece. Dacă cineva îşi imaginează că PNL sau Crin Antonescu au vreun soi de timiditate, se înşală. Drum bun, cale bătută şi succes în viaţă", a declarat Crin Antonescu.

Liderul PNL a explicat că USL este o construcţie serioasă, iar dacă PC va pleca, aceasta se va reconstrui şi juridic în jurul PNL şi PSD.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor