"Păstrăm pădurea şi pentru copiii noştri?" - Un tânăr încearcă să trezească eroul din fiecare cetăţean

Zi de zi, de luni până vineri, de la 17 la 19, pe peronul uneia dintre cele mai aglomerate staţii de metrou din Bucureşti - Unirii - un tânăr încearcă să-i sensibilizeze pe bucureşteni la problema defrişărilor. Preţ de două ore pe zi, Lucian Iuga, cum se numeşte tânărul, stă pe peronul metroului afişând un bannner cu mesajul "Păstrăm pădurea şi pentru copiii noştri? Pădurea pierde 3 hectare pe oră”.

Când şi când, trecătorii se opresc şi discută cu el despre tăierile de păduri, despre abuzurile ce au loc în ţară, iar unii chiar îl ajută să ţină bannerul ridicat. Cei mai mulţi trec însă indiferenţi, preferând să nu îl vadă, pentru a nu fi obligaţi să îşi pună întrebări incomode pentru conştiinţă.

Fără să se lase descurajat de faptul că mulţimea "alunecă" pe lângă el şi bannerul său fără a se opri, Lucian continuă, zi, după zi, să încerce trezirea simţului civic în concetăţenii săi.

Într-un amplu interviu acordat Epoch Times, Lucian a explicat cum anume a ajuns să se implice în cauza pădurilor şi cum s-a transformat din simplu cetăţean, în activist.

Reporter E.T: Ce te-a motivat să iniţiezi acest demers?

Lucian Iuga: Motivaţia a pornit cu mult timp în urmă, când ani la rând am văzut portul Constanţa plin de cherestea. Îl vedeam ca student după ’90, apoi ca ofiţer în marina civilă, portul (poarta 3) era mereu ticsit de cherestea. Nu era deloc plăcut să îmi pun întrebări fără răspuns: “până când, cine opreşte masacrul pădurilor, cum este posibil, este cineva care încearcă să pună capăt?”

Mă gândeam să unesc toate ONG-urile de protecţia mediului, să îi conving cumva să se coalizeze, am căutat pe google... nu era calea potrivită. Din motive personale am schimbat oraşul, am ajuns în Bucureşti, am ales să stau cu chirie undeva aproape de parc, parc IOR. Am aflat de la o prietenă că există o comunitate a prietenilor parcului IOR şi nu doar atât, sunt şi probleme cu acest parc deoarece primarul de sector doreşte să distrugă o parte din el pentru a face o Sală Polivalentă. Mai departe am aflat de cei care au rămas pe metereze de la Roşia Montană – Uniţi Salvăm. Am fost la forumurile lor în ideea de a unii grupurile de iniţiativă civică. La unul din forumuri ne-am împărţit pe grupe de lucru având diverse teme: reforma electorală, gazele de şist, acordul TTIP şi ...surpriză pentru mine – Pădurile. În sfârşit găseam oameni implicaţi, hotărâţi şi unii din ei cunoşteau bine problema defrişărilor. M-am regăsit în această mică, mare familie de oameni care nu consideră neimplicarea, neputinţa, resemnarea ca fiind normalitate.

Reporter: Cum reacţionează oamenii când te văd cu bannerul la metrou?

L.I: Reacţiile oamenilor ? Curiozitate, mirare, indiferenţă, aprobare, încurajare, văitare... de toate. Unii caută să citească repede din mers, ca nu cumva să se oprească.

Alţii care coboară pe scara rulantă de unde se vede doar spatele pancartei vin şi aruncă o privire şi din faţă... Cât mă ţin braţele caut să fac bannerul mai vizibil şi îl ridic în sus, apoi îl las, iar îl ridic când iese lumea din metrou şi tot aşa. Am văzut că unii se feresc să aibă reacţii individuale, dacă sunt puţini cei care trec prin faţă, atunci evită să se oprească ca să nu fie remarcaţi. Dacă sunt mulţi cei care privesc, atunci e mai comod să privească şi ei până citesc tot mesajul.

Uneori îmi vine să le arăt în mod ostentativ cu mâna către pancartă, să le zic: „oameni buni citiţi că nu doare” (...) Însă dacă nu mai judec reacţiile nefavorabile, eman şi inspir încredere în a continua şi văd cum creşte numărul celor care susţin iniţiativa, iniţiativă care nu este un protest ci INFORMARE.

Reporter: Ţi s-au alăturat şi alte persoane în acest demers? Au ieşit şi alţi activişti alături de tine?

Când mi-am dat seama că pot face asta singur, am cerut ajutor, sfaturi doar ca să fac bannerul, şi ce am putut să fac, am făcut singur. Nu e nevoie de mai mulţi oameni pentru asta şi nu intru sub incidenţa nici unei legi, nefiind grup şi neprotestând şi nefăcând reclamă. Pur şi simplu mă duc la metrou ”cu bagajul meu” şi stau pe peron, nu încalc nici o lege.

Cine vrea să facă la fel, super, go for it!, să afle şi mai multă lume că nu e aşa mare scofală să ai atitudine civică.

Pe pagina Marşul pădurilor – Trezeşte eroul din Tine am început un demers de cooptare a artiştilor, actorilor, persoanelor cunoscute. Lucrăm la un slogan şi gândim din mers campania aceasta de informare. Mesajul trebuie să fie bine direcţionat. Nu către politicieni – nu mai tăiaţi pădurile, ci către noi, către tine, cel care citeşti aceste rânduri: ”Codrul ne cheamă să îl apăram” aşa trebuie gândit mesajul, ca unul asumat şi direcţionat ... în primă fază către cei care sunt la un pas de implicare, apoi cei ceva mai amorţiţi şi aşa mai departe.

Reporter: Te-am văzut de-a lungul timpului la mai multe proteste cu varii cauze: defrişări, construcţii ilegale, unirea Basarabiei cu ţara mamă etc. Care sunt cauzele tale de suflet?

Nu cred că mă identific cu o cauză încât să pot spune asta. Poate sună ciudat dar felul în care activez civic e unul nepătimaş. Asta pentru că ştiu sigur că nimic nu e scăpat de sub control. Deşi pare că lumea a luat-o razna, de fapt această mare furtună e semnul unei mari treziri de conştiinţă.

Dacă nu vrei să te implici în schimbare măcar caută să trăieşti cit mai liniştit. Lipsa stării de linişte interioară, agitaţia, ne face să dăm iama în mall-uri, shopping-ul excesiv duce la nevoia de resurse, goana după resurse se exprimă prin războaie când se poate, când nu, prin acorduri gen TTIP, gaze de şist, cianuri...

Acum e mai clar de ce o stare bună interioară protejează de fapt lumea în care trăim? Asta nu înseamnă să fim pasivi, pentru ca să taci cînd ai vrea să spui, nu este dovadă de armonie şi împăcare cu sine şi duce la frustrare. Revolta e pasul următor neputinţei.

După săptămânile în care ai stat la metrou, ieşirea la numeroase proteste, cum ai caracteriza reacţia societăţii româneşti faţă de cauzele de mediu, cauzele civice etc.? Putem vorbi de trezirea unei conştiinţe civice sau doar de eroi/grupuri de eroi izolaţi?

Reacţia societăţii româneşti – acum renaşte o adevărată societate civilă activă fără sincope. Personal sunt atent să nu uit că atunci când sădeşti seminţe nu le scoţi din pământ ori de cite ori te încearcă îndoiala ci treci peste, revenind la starea de încredere – asta face seminţele să crească.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.