Consilier BNR, despre criza politică: "Ceea ce s-a întâmplat a fost o luptă între 4 tipuri de grupuri" / Scenariul care ar urma

Consilierul guvernatorului BNR Lucian Croitoru a prezentat marţi, într-o postare pe Facebook, opinia sa cu privire la cauzele destrămării coaliţiei de guvernare şi a atras atenţia că pe scena politică „au devenit proeminente unele partide care ar putea avea ca obiective suspendarea ordinii spontane şi a libertăţilor pe care ea se bazează”.

Potrivit consilierului, ceea ce s-a întâmplat a fost „o luptă între 4 tipuri de grupuri”.

Pe de altă parte, Lucian Croitoru consideră că este necesar ca soluţia pentru criza politică actuală să fie identificată pe piaţa politică, exclusiv de către partide, avertizând asupra unui posibil scenariu cu repercusiuni asupra libertăţii individuale dacă liberalii nu înţeleg că această libertate individuală „reprezintă o valoare a tradiţiei de reguli abstracte şi credinţe morale ale Occidentului”.

Redăm postarea consilierului BNR Lucian Croitoru:

Spun mai simplu ceva ce am mai spus

Nu am scris niciun articol despre deficitul bugetar după data de 2 iulie, când coaliţia formată cu puţin timp înainte a decis să promoveze măsuri de reducere a deficitului bugetar. Atunci am scris un articol, pe care, este corect să menţionez, l-am completat după 5 luni. Articolul se numeşte „Reducerea deficitului bugetar şi soluţia 'din toate câte puţin'”.

Am încercat să arăt în acel articol că în noul context, mondial şi intern, acesta din urmă fiind revelat de rezultatul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2025, reducerea deficitului este un lucru foarte dificil. Argumentul meu era acela că într-o ordine spontană, cum este o societate occidentală, chiar retragerea unor măsuri anterioare care au dus la creşterea deficitului bugetar are efecte destabilizatoare şi că efectele bune şi cele rele trebuie cântărite cu mare atenţie.

Pe scurt, în acel articol, într-un mod poate prea complicat, am argumentat ceea ce prezint aici foarte schematic, cu speranţa că de data aceasta înţelegerea va fi mai bună.

1. Pe scena politică românească au devenit proeminente unele partide care ar putea avea ca obiective suspendarea ordinii spontane şi a libertăţilor pe care ea se bazează.

2. Împreună, aceste partide sunt suficient de mari pentru a obliga celelalte forţe politice care doresc menţinerea caracterului spontan al ordinii sociale să stea unite pentru a putea forma o majoritate.

3. Astfel, chiar existenţa coaliţiei şi menţinerea ordinii spontane depindea de reducerea deficitului.

4. Fără preocupare ca soluţiile de reducere a deficitului bugetar să minimizeze perturbaţiile pe care le provoacă în ordinea spontană, dat fiind spectrul politic actual şi diverse circumstanţe externe, beneficiile ce apar pentru ordinea spontană din reducerea deficitului bugetar ar putea fi întrecute de efectele negative generate elementelor componente ale ordinii dacă măsurile de reducere a deficitului nu sunt atent selectate pentru a perturba cât mai puţin ordinea.

5. Un astfel de rezultat negativ ar contribui la întărirea forţelor care doresc suspendarea ordinii spontane bazate pe libertate economică şi politică, până la punctul de la care ar avea puterea să îndeplinească acest obiectiv fatal.

6. Astfel, este necesar ca perspectiva pur cantitativ-contabilă şi cea a unei ordini complexe adaptive, în care necesităţile pe care le generează principiile şi normele morale ce operează în mod obiectiv în această ordine nu pot fi ocolite decât temporar, - să fie utilizate împreună, adică intersectate.

7. Când faci această intersecţie, obţii altceva decât o colecţie de măsuri care rezultă din utilizarea criteriului arbitrar “din toate câte puţin”.

8. Acest criteriu însemna o continuă subordonare a măsurilor de azi deciziilor greşite de ieri. Este exact opusul a ceea ce este corect, şi anume, conformarea la necesităţile cărora nu ne putem sustrage.

9. Coaliţia formată atunci a considerat că opţiunea de a reduce deficitul bugetar prin măsuri ce ar fi minimizat intervenţiile şi perturbaţiile în ordinea complexă şi adaptivă a pieţei ar fi dus la destrămarea coaliţiei de forţe politice ce doresc prezervarea ordinii spontane, în favoarea forţelor politice despre care bănuim că ar dori să o suprime.

10. Am avertizat însă că efectele negative neintenţionate ale unor măsuri care nu ţin cont de complexitatea ordinii să se constituie ca bariere în atingerea scopului ultim al coaliţiei, şi anume în calea menţinerii ei la putere şi, implicit, a caracterului spontan al ordinii sociale şi a libertăţilor pe care aceasta din urmă se bazează.

Am avut dreptate. Coaliţia s-a destrămat. La acest rezultat a dus acţiunea unor grupuri ce gândesc că societatea este rezultatul unor proiecte, nu al acţiunii individuale conduse de reguli de bună conduită.

Concret, ceea ce s-a întâmplat a fost o luptă între 4 tipuri de grupuri, pe care le descriu mai jos.

a) Grupul (1) al celor ce vor impozite relativ mici, dar vor să ne împrumutăm, mărind deficitele bugetare anuale, pentru a finanţa creşterea cheltuielilor bugetare. Deficitul bugetar în creştere acţionează ca un semnal şi trezeşte la timp atenţia pieţelor şi a publicului în general, care poate cere reducerea cheltuielilor şi revenirea la deficite mai mici şi la un guvern mai mic.

b) Grupul (2) format din cei ce vor creşterea impozitelor pentru a crea venituri bugetare echivalente cu 40–42% din PIB pentru a finanţa cheltuieli tot mai mari, dar fără a creşte deficitele bugetare. Ambele abordări sunt periculoase, dar parcă cea din urmă este şi mai periculoasă: ea plasează „sub radar” creşterea statului, astfel că, atunci când problema unui stat prea mare devine evidentă, sarcina de a-l reduce devine cu adevărat dificilă. Luaţi, ca exemplu, Italia sau Franţa.

c) Grupul (3) format din oameni ce deţin afaceri ce nu plătesc deloc sau plătesc într-o mică măsură obligaţiile fiscale ori nu au aceleaşi obligaţii fiscale ca cei din alte grupuri, deşi primesc fonduri de la buget. Persistenţa şi magnitudinea acestui grup reflectă într-o bună măsură precaritatea separaţiei puterilor în stat.

d) Grupul (4), cel mai mic, ce doreşte un stat eficient şi deficite bugetare relativ mici.

Câteva concluzii

(i) Toate aceste grupuri au reflectare în partide politice şi în parlament, dar ceea ce pare evident este că primele trei sunt reprezentate foarte bine, în timp ce al patrulea grup este în minoritate.

(ii) Membrii acestor grupuri se află atât în partide ce susţin în principiu ordinea spontană a pieţei, cât şi în partide ce doresc suspendarea acesteia.

(iii) Această reprezentare se reflectă şi în modul în care au putut fi concepute, într-o coaliţie politică largă, pachetele de măsuri de reducere a deficitului.

(iv) Faptul că grupul ce-şi doreşte un guvern mic şi impozite relativ mici este slab reflectat se vede în lipsa unui accent suficient pe măsurile care să vizeze concurenţa şi antreprenoriatul. Faptul că celelalte trei grupuri predomină, fiind cumva apropiate ca forţă de negociere în coaliţia politică ce s-a destrămat în mai 2026, se vede în dificultăţile de a agrea rapid măsurile de reducere a deficitului.

(v) În interiorul grupurilor predominante există divergenţe, dar acestea nu privesc raţionalismul folosit în conceperea măsurilor. Acesta este constructivist. Divergenţele se referă, printre altele, la eliminarea evaziunii fiscale de dimensiuni mari.

(vi) Aceasta arată că grupul celor ce nu plătesc impozite este foarte influent.

Ce ar putea urma?

Este necesar ca soluţia pentru criza politică actuală să fie identificată pe piaţa politică, exclusiv de către partide.

Apoi văd probabil următorul scenariu:

(I) S-ar putea intensifica lupta împotriva evaziunii fiscale, astfel că grupul (3) evazionist se micşorează până devine irelevant în economie şi în raţionamentul nostru.

(II) Dacă grupul (4) „liberal” rămâne relativ restrâns, atunci grupurile (1) şi (2) vor continua să domine.

(III) Până acum, grupul (1) pare să fi fost ceva mai puternic. Ponderea veniturilor bugetare în PIB a rămas scăzută şi deficitele bugetare au atins niveluri nesustenabile de cel puţin trei ori în ultimii 35 de ani.

(IV) Diminuarea grupului (3) va duce la creşterea ponderii veniturilor bugetare în PIB.

(V) Abia apoi, probabil, va deveni predominant grupul (2), care doreşte creşterea ratelor de impozitare şi, astfel, a ponderii veniturilor bugetare în PIB la niveluri de 40–42%, cu deficite bugetare relativ mici.

(VI) Astfel, la fel ca celelalte ţări occidentale, vom avea o ordine socială în care predomină ordinea spontană a pieţei, dar a cărei eficienţă este cu mult sub potenţial.

(VII) Însă încercarea repetată şi fără succes de a realiza obiective irealizabile în ordinea spontană prin extinderea guvernelor ar putea duce la creşterea la cote relevante a numărului celor ce, deocamdată aflaţi în inferioritate numerică în grupurile (1), (2) şi (3), ar putea considera că ordinea spontană a pieţei este indezirabilă.

Ce ar trebui să facă liberalii?

Să înţeleagă că libertatea individuală reprezintă o valoare a tradiţiei de reguli abstracte şi credinţe morale ale Occidentului, care permite fiecăruia, cum spune Hayek, „să conteze în societate în mod individual, şi nu numai ca membru al unui grup”.

Să conştientizeze că libertatea individuală definită de această tradiţie este reflectarea unor principii şi a necesităţilor care derivă din ele. Să înţeleagă că utilizarea puterii şi autorităţii pentru a modifica această tradiţie în orice conţinut specific al ei este un atac împotriva libertăţii şi să lupte împotriva acestor practici. Abia astfel ar putea grupul (3) să aibă şansa de a creşte.