Partidul virtual - un nou proiect de ţară. Viitoarea formaţiune a Monicăi Macovei va funcţiona mai mult online
alte articole
Europarlamentarul Monica Macovei a declarat luni, la RFI, că partidul pe care urmează să-l înfiinţeze va funcţiona foarte mult online, va avea un management făcut de IT-işti, foarte transparent, cu deciziile care se iau de asemenea online, sistemul de vot va fi de asemenea online, fără sedii peste tot prin ţară, pentru că nu există fonduri pentru aşa ceva.
"Am cerut posibilitatea înfiinţării unui partid în România cu minimum trei membri, fără condiţionare geografică. Astăzi, cerinţa este de 25 de mii de membri, care trebuie să provină din 18 judeţe şi municipiul Bucureşti şi cu un anumit număr de membri în fiecare judeţ. Nu mai există o asemenea cerinţă nicăieri în Europa. Să vedem ce se întâmplă până în decembrie 2014", a precizat Monica Macovei.
Amintim că europarlamentarul şi preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, au semnat un acord înaintea turului doi al alegerilor, în care se face referire la modificarea legii partidelor în sensul liberalizării vieţii politice. Macovei i-a cerut lui Iohannis să solicite Parlamentului adoptarea, până la sfârşitul lunii decembrie 2014, a unui proiect de lege care va permite înfiinţarea partidelor politice cu minim 3 membri, aşa cum este în majoritatea ţărilor europene.
Fostul ministru de Justiţie a explicat că este anormal să alerge să strângă 25 de mii de semnături din 18 judeţe, pentru că o astfel de legislaţie este "pur si simplu o piedică împotriva gândirii, împotriva ideilor politice."
"Vreau să precizez că nu e legat de finanţare. Aceste partide nu vor fi finanţate de la stat, decât dacă vor dovedi că au crescut şi au anumite rezultate în alegeri. Spun asta pentru că am auzit multe comentarii că acum o să răsară ca ciupercile partidele, numai ca să primească sedii şi bani. Nu, nu facem un partid pentru sedii şi pentru bani, ci pentru idei", explică fostul candidat la Preşedinţie.
Cum arată bazele noului partid
"Am pus bazele, suntem foarte avansaţi cu organizaţia, cu o asociaţie, în care intră toată lumea şi cu lucruri concrete de făcut, inclusiv monitorizarea administraţiei publice, câţi bani ai dat pe rondul de flori, pe fântână, pe asfaltare, asta face toată lumea. În afară de asta, se vor aduna oamenii pe domenii de interese, ce vrei să faci, ce-ţi place să faci. Se vor întâlni din toată ţara, de exemplu, pe reţele de socializare numai pentru ei. Vrem ceva în învăţământ să schimbăm sau într-un alt domeniu.
Practic, vrem să creăm la firul ierbii o mişcare care să reprezinte interesele comunităţilor, ale regiunilor. Vom avea filiale cu personalitate juridică, ele vor decide ce fac. Şi sigur, pasul doi, un partid. Un partid altfel, care va funcţiona foarte mult online, cu un management făcut de IT-işti şi foarte transparent, cu deciziile care se iau de asemenea online, se votează online, nu vor fi sedii peste tot, în toată ţara, nu avem bani pentru asta. Am zis hai să facem un partid pentru oameni, cu bani mai puţini, toată finanţarea va fi transparentă. A venit vremea schimbării", a mai declarat, pentru RFI, Monica Macovei.