Partidul Mişcarea Populară aruncă mănuşa - cere miting la Piaţa Victoriei
alte articole
Astăzi la conferinţa de presă iniţiată de Partidul Mişcarea Populară, preşedinta FMP şi PMP Elenina Nicuţ a lansat o invitaţie românilor: „Eu ies în seara asta, cine vrea mă urmează, cine nu, nu. Începând cu seara asta ora 18.00, în Piaţa Victoriei la tradiţionalul nostru loc de vara trecută din faţa muzeului Antipa, vreau să văd oameni!
Oameni buni, ce se întâmplă? Aveţi copii? În ce ţară vreţi să vă creşteţi copii?”
Foarte revoltată pentru îndrăzneala guvernului de a modifica Codul Penal, Nicuţ a declarat:
„prin modificările Codului Penal puterea vrea să se aşeze deasupra legii. Asemenea modificări aruncă la gunoi în mod absolut nemeritat 10 ani de muncă, munca unor instituţii foarte greu înfiinţate şi care au rezistat admirabil până astăzi.”
Parcă făcând aluzie la evenimentele nefericite unde jandarmii au intervenit în forţă Dna. Nicuţ a declarat în exclusivitate pentru Epoch Times:
„practic dumnealor au luat Codul Penal şi legislaţia anticorupţie şi le-au băgat în dubă! În dubă nu trebuie băgate Codul Penal şi legislaţia, în dubă e locul infractorilor, dacă dumnealor au în dotare asemenea personaje, nu e cazul să modifice Codul Penal. Să ia labele de pe justiţie, este a nu ştiu câta oară când dumnealor îşi pun labele, cizmele pe justiţie. Să lase legislaţia în pace, instanţele în pace, parchetele în pace, Agenţia Naţională de Integritate în pace pentru că altfel ne ducem în fundul iadului democraţiei.”
„Vara trecută USL-ul a beneficiat de un soi de eliberare condiţionată din partea organismelor Uniunii Europene şi a aliaţilor noştri. Eliberarea condiţionată, apropos de Codul Penal şi de procedura penală, se revocă în momentul în care o comit din nou. Ce fac dumnealor acuma se cheamă recidivă. Au comis-o din nou şi încă grav! Această eliberare condiţionată riscă să fie revocată, problema e că nu numai dumnealor se duc la puşcăria lumii a 3-a, ne trag şi pe noi, noi nu vrem asta ” a mai continuat preşedinta PMP.
Invitaţia în stradă e justificată, în opinia dnei Micuţ de faptul că nu mai există metode democratice de a îndrepta răul făcut prin modificarea Codului Penal:
„în momentul în care se umblă la lege se deschide o cutie a Pandorei cu efecte nebănuite. Să nu uităm că prin lege în anii 40 s-a făcut ce s-a făcut. Când se umblă la lege şi legea este făcută pentru alţii este o mare problemă. Eu vreau să văd Dreapta în seara asta în stradă, în seara asta şi în serile următoare. Vreau să văd Dreapta în stradă apărând bruma de stat de drept pe care o mai avem.
Intenţia guvernului este clară, să continue lovitura de stat de anul trecut. Şi pe urmă Dumnezeu cu mila, care suntem împotrivă, pe la răcoare; care e cu ei o să scape nevătămat. Într-adevăr nu miroase deloc a bine. De aceea vă spun sincer simt stare de pericol.
Nu sunt neapărat adepta acţiunilor de stradă, părerea mea este că într-un stat de drept, că asta pretindem că suntem, rezolvi o problemă pe căi legale. Te duci în instanţă, te duci la autorităţi, îţi aperi drepturile în felul ăsta... în momentul în care dau o lege de felul ăsta, nu mai avem ce face!
Există doar 2 posibilităţi: cererea de reexaminare care poate fi formată de către preşedinte dar admisibilitatea acestei cereri este tot la latitudinea Parlamentului. Eu mă îndoiesc sincer că după ziua de ieri şi având în vedere ce au în cap, vor reveni asupra acestor modificări. Deci cu cererea de reexaminare am încheiat capitolul. Ar mai fi sesizarea de neconstituţionalitate, dar nu văd în ce măsură s-ar putea găsi motive puternice de neconstituţionalitate. Eu aş sesiza Curtea Constituţională pe un motiv care ar crea un precedent folositor democraţiei din România: exercitarea abuzivă de către actuala putere legislativă a dreptului de legiferare. Dreptul de legiferare nu poate fi folosit în favoarea unei singure categorii de cetăţeni, dreptul de legiferare trebuie exercitat în interesul ţării.
Deci spunând că cererea de reexaminare nu ştiu dacă are mari şanse, la fel sesizarea de neconstituţionlitate nu are mari şanse, observăm că s-au epuizat căile legale. Şi atunci ce ne mai rămâne? Ieşim în stradă!
Eu ies în seara asta, cine vrea mă urmează, cine nu, nu. Începând cu seara asta ora 18.00, în Piaţa Victoriei la tradiţionalul nostru loc de vara trecută din faţa muzeului Antipa, vreau să văd oameni!
Oameni buni, ce se întâmplă? Aveţi copii? În ce ţară vreţi să vă creşteţi copii?”
Întrebată de reporterul nostru ce părere are despre intenţia premierului de a se apropia de Rusia şi de prietenia cu China, preşedinta PMP l-a acuzat pe acesta de imaturitate politică vecină cu perversiunea şi a afirmat:”Să se ducă dumnealui şi prietenii săi! Să se ducă, să ne lase! Avem alte planuri pentru ţara asta”.