Partidul Conservator pe un butoi de pulbere - surse
alte articole
Lipsit de Dan Voiculescu, închis pe 10 ani pentru fapte de corupţie, Partidul Conservator stă pe un butoi de pulbere.
Potrivit B1 TV, în partidul condus de Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a apărut o aripă "dizidentă", grupată în jurul primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone. Facţiunea lui Piedone ar vrea Congres şi eliminarea lui Daniel Constantin din fruntea formaţiunii.
Războiul între Piedone şi Constantin, pe care o serie de conservatori îl acuză de trădarea lui Voiculescu ar fi devenit mai vizibil ca oricând în aceste zile. Astfel, conform sursei citate, parlamentarii PC strânşi la hotel Peştera alături de Daniel Constantin, au primit un mesaj dur prin care erau anunţaţi că tot ce se vorbeşte este înregistrat.
"În hotelul Peştera au fost instalate microfoane în ultimele zile. Se pare că prietenia lui Daniel Constantin cu Victor Ponta dă roade. Cu toate bunele intenţii, va spun că înregistrările pot fi ulterior folosite împotriva dvs", ar fi mesajul transmis parlamentarilor PC.
Deşi lupta pentru putere între Constantin şi Piedone nu este ceva nou, primarul sectorului 4 manifestându-şi şi în trecut dorinţa de a prelua şefia PC, după condamnarea lui Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare această luptă capătă valenţe noi.
Supăraţi că Daniel Constantin, "a muşcat mâna" care l-a făcut ministru şi nu a acţionat pentru ca ministerul Agriculturii să nu se constituite parte civilă în dosarul ICA, fidelii lui Dan Voiculescu cer "decapitarea" acestuia şi înlocuirea sa la şefia partidului cu Piedone. Vicepreşedintele PC Şerban Rădulescu, care are în spate mai multe filiale din Ardeal, şi-a anunţat, într-o declaraţie pentru stiripesurse.ro, sprijinul pentru candidatura lui Piedone.
"Trebuie schimbări la nivelul partidului şi ele nu se pot face decât într-un Congres în care să ne stabilim aliaţii şi identitatea. Până acum, actuala conducere n-a făcut nimic, am fost la remorca unuia sau altuia dintre partide. E clar că cel care a demonstrat că este o forţă, un conducător puternic, credibil, care a câştigat toate alegerile din sectorul 4, este Cristian Popescu Piedone. Un Congres e inevitabil şi eu îl văd pe Piedone ca fiind omul care poate să conducă partidul şi să-l revitalizeze. Nu mai avem mult timp până la locale . Partidul mi se pare dezorientat şi o schimbare trebuie să vină cât mai repede posibil. Până în martie trebuie Congres", a declarat, pentru stiripesurse.ro, vicepreşedintele PC Şerban Rădulescu.
Mai mult, Dan Voiculescu, fondatorul PC, şi-a manifestat în prima zi din noul an dezbaprobarea la adresa lui Constantin, acuzându-l de lipsa de recunoştinţă şi exprimându-şi speranţa că "va fi pedepsit în 2015."