Parlamentul R. Moldova a votat bugetul de stat pentru anul 2022 în prima lectură

Parlamentul Republicii Moldova
Parlamentul Republicii Moldova (parlament.md)

Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2022 a fost aprobat, joi, 25 noiembrie, de deputaţii de la Chişinău, în prima lectură.

Potrivit proiectului, veniturile la bugetul de stat vor constitui, în anul viitor, 50,1 miliarde de lei, în creştere cu 9,2% faţă de anul curent. Cheltuielile totale sunt estimate la 65,2 miliarde de lei, mai mult cu 13,1% comparativ cu anul 2021. Deficitul bugetului de stat este prevăzut în sumă de 15,1 miliarde de lei.

Majorarea veniturilor se datorează, în principal, încasărilor din impozite şi taxe.

La capitolul cheltuieli, sunt prevăzute alocări pentru majorarea ajutorului pentru perioada rece a anului şi creşterea numărului de beneficiari ai acestui ajutor.

De asemenea, va continua compensarea parţială pentru gospodăriile casnice a costurilor facturilor la gaze naturale şi energie termică şi va fi extinsă aria de acoperire a proiectelor din cadrul Fondului Naţional de Dezvoltare Regională, informează serviciul de presă al Legislativului.

Principalele surse de finanţare a deficitului bugetar vor fi sursele externe (intrări nete din împrumuturi externe pentru suport bugetar şi implementarea proiectelor finanţate din surse externe) şi sursele interne (emisiunea VMS şi mijloace din vânzarea şi privatizarea patrimoniului public).

Soldul datoriei de stat la 31 decembrie 2022 va fi 103,3 miliarde de lei şi nu va depăşi 40,4% din PIB.

Totodată, pentru 2022 Guvernul prognozează o creştere economică cu 4,5%, o inflaţie medie anuală de 6,9%, o majorare a exporturilor de 10,6% şi a importurilor – de 5,1% şi o creştere a salariului mediu pe economie cu 10% faţă de anul curent.

Proiectul legii bugetului de stat urmează a fi votat în lectură finală.