Rusia afirmă că Statele Unite i-au respins oferta de a prelua uraniul îmbogăţit al Iranului

Rusia a propus preluarea uraniului puternic îmbogăţit al Iranului ca soluţie diplomatică pentru conflictul în curs, însă Washingtonul a respins oferta, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru India Today.
Peskov a spus că preşedintele Vladimir Putin a înaintat propunerea cu ceva timp în urmă, descriind-o drept „o soluţie foarte bună”, pe care partea americană a refuzat-o în cele din urmă.
El a adăugat că Putin rămâne dispus să reia ideea, dacă i se va solicita. Eliminarea stocului de uraniu îmbogăţit al Iranului este una dintre principalele cerinţe ale Washingtonului în negocierile pentru încheierea războiului care a început la 28 februarie.
Peskov a respins justificarea războiului, afirmând că Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică nu a găsit niciodată dovezi că Iranul construia o armă nucleară şi că această acuzaţie a fost folosită „ca pretext pentru agresiune”.
Întrebat dacă Rusia oferă informaţii militare sau sprijin logistic Iranului, Peskov a negat orice implicare.
„Rusia nu participă la acest conflict. Nu este războiul nostru”, a spus el, potrivit YeniŞafak.
Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a afirmat însă că Moscova oferă asistenţă militară Iranului „în multe direcţii diferite”.
Referitor la Ungaria după înfrângerea electorală a lui Viktor Orban, Peskov a spus că acesta nu a fost niciodată un aliat al Rusiei, dar a fost dispus să menţină dialogul şi că Moscova nu ştie încă dacă succesorul său va face acelaşi lucru.
Referindu-se la acţiunile SUA în America Latină, Peskov a spus că Rusia „nu ar dori să vadă vreo ţară invadând Cuba”, subliniind că acest lucru „nu este acceptabil”.