Parlamentul îşi alege noii preşedinţi ai Camerei Deputaţilor şi Senatului. Cine ar putea fi aceştia

Vot în Parlamentul României (Epoch Times Romania)
D.B.
24.06.2025

După ce Ilie Bolojan şi Ciprian Şerban au fost validaţi în funcţiile de premier şi, respectiv, ministru al Transporturilor, Parlamentul se reuneşte marţi pentru a desemna noii preşedinţi ai celor două Camere legislative.

La Camera Deputaţilor, grupul parlamentar al PSD l-a propus pentru funcţia de preşedinte pe Sorin Grindeanu, actual lider interimar al partidului. Votul va avea loc în cadrul şedinţei de plen programate pentru ora 12:00.

În paralel, Senatul îşi va desemna un nou preşedinte, după ce funcţia a fost eliberată de Bolojan. PNL îl susţine pe Mircea Abrudean, actual secretar general al Guvernului, pentru această poziţie. Propunerea urmează să fie supusă votului în plen, în cadrul unei şedinţe convocate tot la ora 12:00, când se va discuta şi proiectul de hotărâre privind vacantarea funcţiei.

Tot astăzi, în Camera Deputaţilor va fi ales şi un nou chestor, în locul lui Florin Manole, numit recent ministru al Muncii.

Noile desemnări vin la doar o zi după votul de învestitură al Cabinetului Bolojan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor