Parlamentul grec a adoptat planul de disponibilizare a mii de funcţionari publici

Parlamentul din Grecia a aprobat, duminică, un plan controversat privind disponibilizarea a 15.000 de funcţionari publici până la sfârşitul anului viitor, ca parte a unui nou pachet de măsuri economice pe care Atena trebuie să-l pună în aplicare pentru a obţine o finanţare crucială de la creditori străini, se arată într-un articol publicaţia New York Times.
(photos.com)
Epoch Times România
29.04.2013

Parlamentul din Grecia a aprobat, duminică, un plan controversat privind disponibilizarea a 15.000 de funcţionari publici până la sfârşitul anului viitor, ca parte a unui nou pachet de măsuri economice pe care Atena trebuie să-l pună în aplicare pentru a obţine o finanţare crucială de la creditori străini, se arată într-un articol publicaţia New York Times.

Oficiali din zona euro care se reunesc luni, la Bruxelles, urmează să aprobe eliberarea de împrumuturi de aproximativ 2,8 miliarde de euro, sau circa 3,65 miliarde de dolari. Banii, care urmau să fie acordaţi în martie, au fost amânaţi după ce negocierile dintre Grecia şi aşa-numita troică a creditorilor străini au stagnat în urma cererilor acestora de reducere a posturilor de funcţionari publici.

Troica, care include Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, a acordat porţionat ajutorul în schimbul unor măsuri de strângere a curelei. Ea trebuie să decidă cu privire la o alta tranşă de şase miliarde de euro în luna mai, presupunând că Grecia adoptă reforme suplimentare, printre care şi revizuirea unui sistem de colectare a impozitelor.

Un amendament de ultim moment, care ar fi permis autorităţilor locale să angajeze tineri greci pentru salariul minim de 586 de euro pe lună, a generat proteste în timpul dezbaterii. Dar includerea de măsuri ce vizează diminuarea poverii asupra grecilor, printre care şi o reducere de 15% a unei taxe controversate pe proprietate, a obţinut sprijinul unor parlamentari din coaliţia de trei partide aflată la guvernare (Partidul Socialist Pasok, Partidul Noua Democraţie şi Partidul Stânga Democratică).

Cele mai recente măsuri vor deveni lege în urma unui vot ce a avut loc duminică noaptea, cu 168 de voturi pentru din cele 300 din Parlamentul grec unicameral.

Apărând proiectul în timpul unei dezbateri aprinse, ministrul de finanţe, Yannis Stournaras, a insistat că Grecia nu are de ales decât să aplice reformele economice. 'Grecia este în continuare izolată de pieţe', a spus el, menţionând că scopul principal al guvernului a fost de a realiza un excedent primar înainte de a opera o 'reducere drastică' a datoriei sale, care a fost de 160% din PIB la sfârşitul anului trecut.

Declaraţiile sale au fost luate în derâdere de rivalii politici, care au acuzat parlamentarii că sunt îndatoraţi creditorilor ţării. 'Cu sânge, lacrimi şi jafuri, ei vor realiza excedente precum cele realizate de Ceauşescu în România şi Pinochet în Chile', a declarat Alexis Tsipras, liderul principalului partid de opoziţie de stânga, Syriza. 'Cereţi-vă înapoi vieţile şi ţara pe care o fură', a spus el în contextul în care câteva sute de greci, mai ales funcţionari publici, au organizat un protest de mici proporţii în afara Parlamentului.

Tsipras, al cărui partid doreşte să revoce acordul de împrumut al Greciei, a insistat că grecii au o alternativă la constanta strângere a curelei, indicând o reacţie puternică împotriva austerităţii în întreaga Europă.

Potrivit New York Times, coaliţia de guvernământ, condusă de premierul Antonis Samaras, se confruntă cu un demers dificil de echilibrare, pentru a linişti creditorii străini şi cetăţenii greci care au avut de suferit timp îndelungat şi care şi-au vazut veniturile diminuând cu o treime iar şomajul explodând la 27% în ultimii trei ani.

În intenţia de a încuraja perspectivele de investiţii, premierul grec plănuieşte o serie de vizite internaţionale, începând cu o vizită în China, luna viitoare. Este de aşteptat să se întâlnească cu întreprinzători şi să promoveze Grecia ca destinaţie turistică, practic singurul pilon solid din economia şubredă a Greciei, potrivit New York Times.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor