Părinţii petrec tot mai mult timp pe telefon. Ce efect are asupra copiilor
alte articole
Într-un sondaj realizat de Pew Research, aproape şapte din zece părinţi au recunoscut că, cel puţin uneori, sunt distraşi de telefoane atunci când sunt împreună cu copiii lor. Potrivit unui studiu, adolescenţii observă că atenţia părinţilor lor este divizată — o distragere care poate influenţa modul în care adolescenţii se ataşează de părinţii lor şi poate duce la un mod de comportament anxios sau evitant, pe care îi pot avea până la vârsta adultă.
Studiul, publicat în revista „Frontiers in Psychology”, a analizat dacă utilizarea telefoanelor mobile de către părinţi era legată de ataşamentul adolescentului. Copiii cu un ataşament stabil simt că părinţii lor sunt mereu disponibili din punct de vedere emoţional. Copiii cu un ataşament incert nu au această senzaţie.
Adolescenţii care au raportat o interferenţă mai mare din cauza utilizării telefoanelor mobile de către adulţi erau mai predispuşi să aibă un mod de comportament anxios şi evitant. Persoanele cu ataşament anxios se tem adesea să fie respinşi şi caută frecvent aprobarea celorlalţi, pe când cele cu ataşament evitant tind să se simtă incomode din cauza apropierii emoţionale şi pot păstra o distanţă faţă de ceilalţi.
Costul distragerii atenţiei cauzate de telefon - dependenţa copilului
Copiii învaţă cum ar trebui să arate relaţiile încă din primele interacţiuni cu părinţii.
Teoria ataşamentului sugerează că copiii dezvoltă un sentiment de siguranţă atunci când părinţii sunt în mod constant disponibili şi receptivi la nevoile lor. Atunci când părinţii sunt deseori distraşi de telefon, adolescenţii îi pot percepe ca fiind mai puţin disponibili din punct de vedere emoţional. Iar experienţele repetate de a se simţi ignoraţi, neascultaţi sau neimportanţi pot modela modul în care adolescenţii privesc relaţiile şi pot contribui la formarea unor tipare de ataşament nesigure.
Este posibil ca părinţii să nu-şi dea seama cum percep copiii lor modul în care aceştia îşi folosesc telefoanele. În cele două decenii de activitate alături de familii, Don Grant, psiholog specializat în mass-media, consilier în domeniul dependenţelor şi primul autor al studiului, a declarat pentru The Epoch Times că, în mod frecvent, părinţii consideră că sunt atenţi, dar apoi află că copiii lor se simt neglijaţi.
„Ataşamentul este dezvoltat în întregime de copil. Este vorba despre percepţia şi perspectiva copilului asupra comportamentului părintelui, precum şi atenţia, reacţia şi consecvenţa cu care părintele răspunde la solicitările de atenţie şi la nevoile sale.”, a spus Grant.
Concluziile nu înseamnă neapărat că efectele utilizării telefonului de către părinţi încep în timpul adolescenţei, a declarat pentru The Epoch Times Tom Kersting, psihoterapeut autorizat şi autor al cărţii „Raising Healthy Teenagers” („Creşterea unor adolescenţi sănătoşi”).
„Cel mai probabil, comportamentul părintelui în ceea ce priveşte utilizarea telefonului a început când adolescentul era mai mic, fiind esenţial pentru legătura părinte-copil”, a spus Kersting.
„Cu alte cuvinte, ei recunosc detaşarea atunci când sunt suficient de maturi pentru a o putea observa.”, a preciat acesta.
O „nouă formă de neglijare”
Deşi adolescenţa marchează o perioadă de independenţă şi autonomie crescânde, adolescenţii încă se bazează pe părinţi să aibă îndrumare, linişte sufletească şi sprijin, iar ataşamentul părinte-copil rămâne crucial pentru o dezvoltare sănătoasă. Mulţi factori pot influenţa ataşamentul, inclusiv neglijarea parentală, abuzul de substanţe, problemele de sănătate mintală, conflictele cronice, dependenţa de muncă şi abuzul fizic.
Mai recent, cercetătorii au început să analizeze dacă distragerile legate de tehnologie pot, de asemenea, să interfereze cu receptivitatea şi disponibilitatea emoţională de care copiii au nevoie pentru a se simţi în siguranţă.
Cercetătorii folosesc termenii „tehnoferenţă” (interferenţă tehnologică) şi „phubbing” (ignorarea din cauza telefonului) pentru a descrie situaţiile în care utilizarea dispozitivelor înlocuieşte conversaţiile şi alte forme de conexiune, iar unii cercetători au mers până la a numi phubbing-ul parental o „nouă formă de neglijare socială”.
Un studiu din 2020 a constatat că „phubbing-ul” parental era asociat cu utilizarea nesănătoasă a telefoanelor mobile de către copii, în timp ce alte studii au legat „phubbing-ul” de un nivel scăzut de satisfacţie faţă de viaţă în rândul adolescenţilor.
Un studiu privind jocul dintre părinţi şi copii a constatat că distragerile, fie că provin de la un ecran sau de la hârtie, îi făceau pe părinţi mai puţin receptivi la semnalele şi încercările de comunicare ale copiilor lor. La rândul lor, copiii deveneau mai puţin implicaţi social, interacţionând mai puţin.
Cercetătorii au afirmat că şi copiii foarte mici îşi dau seama când un părinte este distras. Ca răspuns, aceştia se pot retrage, nu mai interacţionează, manifestând mai puţină atenţie, mai puţine emoţii pozitive şi mai puţine încercări de a comunica.
O analiză din 2023 a 13 studii a constatat că adolescenţii care îşi percepeau părinţii ca fiind distraşi în mod frecvent de telefoanele lor au raportat o sănătate mentală mai precară. Aceştia se pot simţi mai puţin văzuţi, ascultaţi şi susţinuţi.
Efectele de durată ale ataşamentului nesigur
Ataşamentul nesigur poate afecta mai mult decât relaţia copilului cu părinţii săi. Într-un studiu realizat pe aproape 1.700 de copii, cei care îşi percepeau părinţii ca fiind neglijenţi din punct de vedere emoţional la vârsta de 11 ani erau mai predispuşi să sufere de tulburări psihiatrice până la vârsta de 15 ani.
Acest ataşament a fost, de asemenea, asociat cu rate mai ridicate de anxietate, depresie şi alte dificultăţi emoţionale. O posibilă explicaţie este că ataşamentul nesigur poate modela aşteptări negative cu privire la relaţii, făcând ca o persoană să fie mai predispusă să perceapă pericole, să se confrunte cu dificultăţi în reglarea emoţională şi să aibă dificultăţi în a apela la alţii pentru a fi ajutat.
Ataşamentul este adesea discutat în contextul copilăriei precoce, când se pun multe dintre bazele ataşamentului sigur şi nesigur. Totuşi, cercetătorii consideră, în general, că ataşamentul nu este fix. Experienţele pozitive şi negative pot continua să modeleze ataşamentul pe tot parcursul adolescenţei şi vârstei adulte.
„Circumstanţele, situaţiile şi evenimentele din viaţă pot transforma un ataşament sigur într-unul nesigur, chiar şi la vârsta adolescenţei”, a spus Grant. „Se poate întâmpla şi invers.”, a mai precizat el.
Asta înseamnă că părinţii nu ar trebui să presupună că o legătură puternică construită în copilărie va rămâne automat intactă. La fel cum experienţele repetate de receptivitate pot consolida ataşamentul, experienţele repetate de indisponibilitate emoţională îl pot slăbi treptat.
Atenţie, părinţi din generaţia milenială!
Deşi Grant speră ca toţi părinţii să devină mai conştienţi de modul în care utilizarea dispozitivelor afectează relaţiile familiale, el consideră că este deosebit de important să se comunice cu generaţia milenială.
Fiind prima generaţie de „nativi digitali”, milenialii au crescut în perioada expansiunii rapide a internetului, a smartphone-urilor şi a reţelelor sociale. Drept urmare, mulţi dintre ei şi-au petrecut o mare parte din viaţă conectaţi la dispozitive digitale şi pot fi mai vulnerabili la utilizarea obişnuită a telefonului.
Mulţi părinţi din generaţia milenială s-ar putea să nu-şi dea seama cât de des îşi împart atenţia între copiii lor şi telefoane, a spus Grant. Acum că mulţi dintre ei îşi cresc propriii copii, el speră că aceste descoperiri vor încuraja o utilizare mai conştientă a dispozitivelor.
Nu folosiţi telefonul în anumite momente
Ataşamentul se poate consolida la fel cum se poate şi slăbi. O reacţie promptă, o atenţie constantă şi disponibilitatea emoţională pot ajuta reconstruirea şi menţinerea unor relaţii sigure în timp.
Părinţii pot începe prin a observa tiparele din propriul comportament: îşi verifică frecvent notificările în timpul conversaţiilor, îşi iau telefoanele în momentele de plictiseală sau de tăcere sau ascultă doar pe jumătate când copilul lor încearcă să le împărtăşească ceva?
A nu apela la telefon în anumite momente — cum ar fi în timpul meselor, al călătoriilor cu maşina sau al conversaţiilor de dinainte de culcare — poate ajuta părinţii să fie mai prezenţi şi să consolideze legătura de zi cu zi.
Grant sugerează câteva obiceiuri sănătoase de gestionare a dispozitivelor:
- Stabiliţi limite privind utilizarea dispozitivelor, în special pentru părinţii care lucrează de acasă.
- Nu folosiţi telefonul în timpul meselor, al activităţilor de familie şi al călătoriilor cu maşina.
- Limitaţi întreruperile inutile cauzate de telefon în timpul petrecut cu copilul dumneavoastră.
Evitarea completă a dispozitivelor este nerealistă, a spus Grant. Mulţi părinţi lucrează de acasă, se bazează pe smartphone-uri pentru comunicarea legată de muncă sau jonglează cu multiple responsabilităţi pe parcursul zilei.
Copiii nu se aşteaptă neapărat la o atenţie constantă. Ei vor pur şi simplu să ştie că părinţii îi văd şi îi aud, a spus el.
„Dacă îşi manifestă dorinţa de a primi atenţie sau de a li se satisface o nevoie, pur şi simplu recunoaşteţi-le prezenţa. Spuneţi-le că îi vedeţi. Că îi auziţi. Că sunt apreciaţi”, a spus Grant, adăugând că, dacă nu este posibil să vă opriţi din ceea ce faceţi, spuneţi-le că le veţi răspunde imediat ce veţi putea, şi apoi respectaţi-vă promisiunea.
Grant îi încurajează pe părinţi şi consideră că cel mai important lucru este să discute deschis cu copiii lor despre modul în care pot fi afectaţi de utilizarea dispozitivelor. El sugerează să-i întrebaţi direct pe copii dacă utilizarea telefonului de către un părinte i-a făcut vreodată să se simtă ignoraţi, neauziţi sau neimportanţi. Părinţii pot apoi colabora cu copiii lor pentru a dezvolta obiceiuri mai sănătoase în ceea ce priveşte utilizarea dispozitivelor şi pentru a le da permisiunea să se exprime atunci când dispozitivele devin o distragere a atenţiei.
Implicarea atentă poate fi la fel de simplă ca punerea telefonului deoparte în timpul conversaţiilor importante, stabilirea contactului vizual, punerea de întrebări de aprofundare şi manifestarea unui interes sincer faţă de gândurile şi experienţele copilului. Tehnologia poate deveni, de asemenea, un instrument de conectare atunci când părinţii şi adolescenţii împărtăşesc conţinut, discută despre experienţele online sau explorează împreună diverse interese.
Grant a afirmat că scopul este sinceritatea din inimă faţă de copii: „Nu ştiam, dar acum ştiu. Şi am de gând să-mi îmbunătăţesc aceste comportamente.”
