Mediul înconjurător ar avea un rol în creşterea numărului cazurilor de autism
alte articole
Se consideră adesea că autismul are o bază genetică puternică. Însă începând cu anii 1970, numărul cazurilor a crescut într-un mod care nu poate fi explicat doar prin factori genetici.
„Genetica este stabilă, iar schimbările sunt foarte rare”, a declarat pentru The Epoch Times Michael Skinner, profesor emerit Eastlick şi director fondator al Centrului de Biologie Reproductivă de la Universitatea de Stat din Washington.
Pentru a explica această creştere, experţii indică adesea doi factori care acţionează în tandem: extinderea criteriilor de diagnostic şi mediul înconjurător.
Începând cu anii 1950, producţia mondială de substanţe chimice s-a multiplicat de 50 de ori, ajungând la 350.000 de tipuri diferite de substanţe chimice fabricate, amestecuri chimice şi materiale plastice.
„Numărul substanţelor chimice pe care le folosim continuă să crească”, a declarat pentru The Epoch Times Deborah Bennett, profesor asociat şi cercetător în domeniul expunerii la Universitatea din California, Davis.
„[Însă], foarte multe dintre ele nu au fost evaluate în ceea ce priveşte legătura lor cu autismul.”
Excluderea potenţialilor factori suspecţi
Căutarea factorilor de mediu legaţi de autism poate părea o provocare constantă, un joc de „loveşte-cârtiţa”.
S-a demonstrat că poluarea aerului creşte riscul de apariţie a autismului, a spus Bennett.
Însă din anii 1970 până în 2020, poluarea generală a aerului în Statele Unite a scăzut cu peste 75 la sută, în contradicţie cu tendinţa ascendentă a autismului.
Deşi principalele componente ale poluării aerului, precum monoxidul de carbon şi particulele în suspensie, au scăzut, este posibil ca anumite componente chimice să nu fie în scădere şi să contribuie la această problemă, a spus Bennett.
O altă clasă de substanţe chimice studiată pe scară largă o reprezintă pesticidele pe bază de esteri organofosfaţi. Utilizate frecvent în agricultură, aceste substanţe chimice organice sunt obţinute prin reacţia acidului fosforic cu alcoolul.
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) a reglementat unele dintre aceste pesticide. Începând cu sfârşitul anilor 1990, APM a început să reglementeze utilizarea clorpirifosului, limitându-l iniţial de la utilizarea rezidenţială atât în interior, cât şi în exterior, la utilizarea exclusiv în exterior şi, în final, doar la utilizarea agricolă. În prezent, utilizarea lui este încă permisă pe culturi precum merele, citricele, soia, bumbacul şi grâul.
Alţi organofosfaţi asociaţi cu autismul sunt folosiţi frecvent în substanţele ignifuge şi plastifianţi — aceste substanţe chimice sunt prezente în materialele de construcţie rezistente la foc, lenjeria de pat, mobilierul şi hainele confecţionate din plastic. Cu toate acestea, cercetările sunt încă limitate.
Plastifianţii, precum ftalaţii, folosiţi în ambalajele alimentare şi în produsele parfumate, au fost, de asemenea, asociaţi cu autismul. Deşi dovezile nu sunt la fel de solide, Agenţia pentru Protecţia Mediului a anunţat în 2025 planuri de reglementare şi reducere a expunerii la ftalaţi.
Pe măsură ce substanţele chimice sunt reglementate una câte una, continuă să apară noi substanţe chimice.
Creşterea numărului substanţelor chimice
Sănătatea copiilor se deteriorează progresiv de la un deceniu la altul, peste 40% dintre copiii din Statele Unite suferind de tulburări de dezvoltare neurologică sau de alte afecţiuni cronice.
În 2025, 25 de oameni de ştiinţă de la instituţii de vârf din Statele Unite şi Europa au publicat împreună un articol care leagă bolile cronice la copii, precum autismul, de creşterea numărului substanţelor chimice sintetice.
Raportul, publicat în The New England Journal of Medicine, a subliniat că substanţele chimice sintetice sunt introduse pe piaţă fără o evaluare adecvată a efectelor lor asupra sănătăţii pe termen lung: „Mai puţin de 20% au fost testaţi pentru toxicitate, iar un procent şi mai mic pentru efectele toxice asupra sugarilor şi copiilor.”
„Expunerea la mulţi compuşi individuali a scăzut de-a lungul timpului, dar noi, ca societate, continuăm să dezvoltăm compuşi noi. Aşadar, apar mereu substanţe noi”, a spus Bennett.
Un studiu separat la care a participat Bennett a comparat expunerea copiilor mici la substanţe chimice cu cea a mamelor lor în timpul sarcinii, folosind probe de urină.
Studiul a constatat că copiii de 2 ani aveau, de obicei, mai multe substanţe chimice decât cei de 3 şi 4 ani.
Copiii mici prezentau niveluri mai ridicate ale mai multor biomarkeri asociaţi cu pesticide şi ftalaţi decât cele înregistrate de mamele lor în timpul sarcinii.
De asemenea, copiii născuţi mai târziu aveau, de obicei, concentraţii mai mari ale mai multor substanţe chimice decât cei născuţi mai întâi. Totuşi, autorii avertizează că acest lucru s-ar putea datora unor factori de confuzie sau întâmplării.
„În general, copiii sunt expuşi la mai multe substanţe chimice decât adulţii. Când sunt mici, ei explorează mediul înconjurător cu mâinile şi gura”, a spus Bennett.
Epigenetica - amprenta ecologică (urmele lăsate de mediu generaţiilor)
Când suntem expuşi la schimbări de mediu, fie că este vorba de toxine, stres sau chiar alimentaţie, acestea lasă urme asupra genomului nostru. Aceste urme se numesc modificări epigenetice şi pot afecta direct comportamentul genelor noastre.
Creşterea numărlui substanţelor chimice din mediu ar putea contribui la apariţia cazurilor de autism prin intermediul epigeneticii, a afirmat Skinner.
„Există anumite gene care trebuie activate când eşti mai tânăr, iar pe măsură ce îmbătrâneşti, există gene specifice care trebuie activate sau dezactivate”, a spus el.
Dacă genele nu sunt activate la momentul potrivit, dezvoltarea poate deveni anormală.
„Mediul are efecte asupra expresiei genelor, care se manifestă ulterior ca o serie de alterări şi comportamente care stau la baza tulburării din spectrul autist”, a declarat pentru The Epoch Times Dennis Grayson, profesor de ştiinţe moleculare la Universitatea din Illinois, Chicago.
S-a demonstrat că expunerea animalelor la toxine precum metalele grele, organofosfaţii şi plastifianţii în perioada perinatală creşte riscul apariţiei simptomelor de autism la pui. Unele studii au identificat, de asemenea, modificări epigenetice rezultate din aceste expuneri.
În rândul gemenilor identici, adică gemeni care împărtăşesc aceleaşi gene, cercetătorii au identificat perechi în care unul dintre gemeni a dezvoltat autism, iar celălalt nu. Geamănul autist avea un model epigenetic diferit.
Oamenii de ştiinţă încă nu ştiu ce înseamnă aceste modele diferite sau ce le provoacă — ştiu doar că par să difere între persoanele cu autism şi cele fără autism.
Modificările epigenetice nu afectează doar individul; ele pot fi transmise şi de-a lungul generaţiilor, de la bunici la părinţi şi de la părinţi la copii — ceea ce Skinner numeşte „moştenire epigenetică transgeneraţională”.
Ereditatea transgeneraţională
Skinner şi colegii săi au testat acest concept prin injectarea de vinclozolin – un pesticid antiandrogenic care în prezent nu mai este utilizat pe scară largă – la şobolani în perioada de gestaţie, urmărind apoi descendenţii acestora pe parcursul a peste 20 de generaţii.
În prima generaţie, şobolanii au prezentat anomalii fizice şi epigenetice care au persistat de-a lungul generaţiilor. Până la a 16-a generaţie, cercetătorii au descoperit mai multe semne de boală şi modificări epigenetice - mamele şi puii mureau adesea în timpul naşterii.
Deşi vinclozolinul nu provoacă efecte asupra dezvoltării neurologice, faptul că efectele sale pot persista de-a lungul generaţiilor ridică întrebarea dacă şi alte substanţe chimice, precum cele studiate în legătură cu autismul, ar putea persista.
„Deşi moştenirea genetică este importantă, se moşteneşte şi profilul epigenetic de bază de la părinţi prin sperma sau ovulul lor”, a afirmat Skinner.
Spre deosebire de şobolani, oamenii au o durată de viaţă lungă, astfel încât efectele acestor expuneri apar mult mai lent.
În 2021, Skinner şi echipa sa au publicat un studiu în revista „Clinical Epigenetics”, în care au examinat sperma a 36 de taţi şi modelele lor epigenetice.
Taţii ai căror fii au dezvoltat autism prezentau profiluri epigenetice diferite. Este posibil ca aceştia să fi transmis fiilor lor modificări epigenetice diferite, „făcând descendenţii susceptibili să dezvolte trăsături autiste mai târziu în viaţă”, a spus Skinner.
Un studiu mai amplu, care a analizat sperma taţilor colectată în timpul sarcinii, a constatat, de asemenea, că taţii ai căror copii au dezvoltat ulterior trăsături autiste aveau tendinţa de a prezenta profiluri epigenetice diferite.
Cu toate acestea, este posibil ca modelele epigenetice să nu-şi aibă originea la tatăl lor — ele ar fi putut apărea la naşterea tatălui lor sau chiar în generaţiile anterioare.
„Fiecare generaţie se confruntă, practic, cu două, trei sau patru doze de noi substanţe toxice din mediu care ne afectează, aşa că, în esenţă, noi doar agravăm situaţia”, a spus Skinner.
Dezbaterile privind vaccinurile
Când vine vorba de autism şi mediu, subiectul cel mai dezbătut îl reprezintă vaccinurile.
În ciuda evaluărilor de siguranţă realizate de Institutul de Medicină şi a studiilor ample efectuate atât în Statele Unite, cât şi în străinătate, care nu au stabilit o legătură între vaccinuri şi autism, unii medici şi părinţi au solicitat investigaţii suplimentare.
Primele îngrijorări privind vaccinurile şi autismul au provenit din cercetarea dr. Andrew Wakefield asupra vaccinului împotriva rujeolei, care a stârnit îngrijorarea publicului cu privire la timerosal, un conservant pe bază de mercur utilizat pe atunci în mod obişnuit în vaccinuri. Deşi studiul lui Wakefield a fost ulterior retractat, iar timerosalul a fost eliminat în mare parte, au apărut noi îngrijorări privind siguranţa vaccinurilor legate de adjuvanţii pe bază de aluminiu.
Studiile au demonstrat că adjuvanţii pe bază de aluminiu — adăugaţi adesea în vaccinuri pentru a stimula un răspuns imun — pot provoca inflamaţii, iar deoarece copiii cu autism prezintă adesea inflamaţii cerebrale, aluminiul ar putea constitui un potenţial mecanism al autismului, a declarat pentru The Epoch Times dr. James Neuenschwander, preşedintele Academiei Medicale pentru Nevoi Speciale Pediatrice.
Un studiu danez din 2025, care a comparat copiii care au primit doze mici de vaccinuri conţinând adjuvanţi pe bază de aluminiu cu cei care au primit doze mari, nu a găsit nicio legătură între adjuvanţii pe bază de aluminiu şi dezvoltarea autismului.
Neuenschwander, medic de urgenţă care îngrijeşte copii cu autism, a afirmat că nu au existat studii care să compare copiii complet nevaccinaţi cu cei vaccinaţi.
O altă problemă pe care a ridicat-o este că, la fel ca în cazul multor cercetări medicale, datele brute din spatele studiilor privind vaccinurile nu sunt adesea disponibile publicului. Neuenschwander a sugerat un studiu de tip Framingham, în care toţi nou-născuţii dintr-un stat sau oraş să fie urmăriţi şi evaluaţi la fiecare trei luni, datele fiind disponibile publicului pentru analiză.
El a indicat statul Michigan, unde îşi exercită profesia de medic, ca locaţie potenţială pentru un astfel de studiu. Mulţi părinţi de acolo îşi vaccinează copiii, iar unii îi şcolarizează acasă şi nu au nevoie să-şi vaccineze copiii, a spus el.
„În termen de cinci ani, am avea un răspuns.”
El este deschis la posibilitatea ca un astfel de studiu să nu arate o legătură.
„Vreau să ştiu adevărul”, a spus el. „Chiar şi astăzi, aştept ca cineva să vină la cabinetul meu şi să-mi înmâneze studiul care demonstrează că vaccinurile nu provoacă autism.”
Pentru majoritatea comunităţii medicale, argumentul este că cercetările au fost efectuate, dar poate nu este pe placul tuturor.
„De fapt, cred că multe dintre criticile aduse studiilor individuale sunt valabile”, a declarat pentru The Epoch Times dr. William Schaffner, profesor de medicină preventivă la Centrul Medical al Universităţii Vanderbilt. Totuşi, autorii recunosc limitele studiilor.
„Ceea ce nu i-am auzit spunând este că aceştia sunt cercetători oneşti care fac tot ce le stă în putinţă”, a spus Schaffner.
„Indiferent cine a realizat studiul, cine a încercat să îl facă cât mai riguros posibil, există limitări.”, a susţinut el.
Maya J. Goldenberg, profesoară de filosofie la Universitatea din Guelph, a scris în cartea sa „Vaccine Hesitancy” că problema reprezintă mai degrabă o criză a încrederii publice decât un război împotriva ştiinţei şi că nu este suficient să existe un sprijin ştiinţific puternic pentru eficacitatea şi siguranţa vaccinurilor; ceea ce este necesar este o comunicare deschisă.
Cauza rămâne neclară
Modificările epigenetice sugerează că factorii de mediu pot contribui la autism, dar este dificil să le identificăm ca provenind dintr-o expunere sau un eveniment specific, a spus Grayson.
Între timp, însă, putem încerca să prevenim sau să reducem expunerile la factori de mediu care sporesc riscul de autism.
„Întreaga populaţie din ultimele două generaţii a fost supusă unor expuneri multiple la factori de mediu; dacă am opri toate aceste expuneri chiar acum, am avea şansa de a nu agrava situaţia”, a spus Skinner.
Bărbaţii îşi pot testa sperma pentru a vedea dacă prezintă caracteristici specifice autismului, a spus el. Sau, dacă descoperă că copiii lor sunt expuşi riscului de a dezvolta autism, să îi înscrie în programe de intervenţie timpurie în primii doi ani de viaţă pentru a le minimiza riscurile.
„Cercetătorii fac tot posibilul să înţeleagă”, a spus Bennett.
Între timp, căutarea cauzei autismului continuă.
