Papahagi: Nu cu amante cu studii dubioase şi cu penali încă nearestaţi se construieşte o dreaptă serioasă
alte articole
"Sper că v-aţi lămurit de ce e nevoie de un partid adevărat de dreapta. "Marele" şi "noul" PNL nu e nici mare, nici nou, PNŢ s-a redus la o mică afacere imobiliară, iar PMP nu e o alternativă la nimic – pemepiştii aşteaptă să vadă când le arestează liderul, sau finanţatorul, că de leadership nu poate fi vorba (Elena Udrea, suspectată de dare de mită într-un dosar disjuns din cel al Alinei Bica - n.r.), iar Băsescu pare că se codeşte să intre în partidul pe care l-a inspirat.
Nu cu amante cu studii dubioase (referire la Alina Gorghiu -n.r) şi cu penali încă nearestaţi se construieşte o dreaptă serioasă. Nu cu politicieni slugarnici, care votează cum le indică tătucul", a precizat Adrian Papahagi.
Criticile lui Papahagi la adresa Elenei Udrea sunt deja de notorietate, iar recent, acesta, "a pus tunul" şi pe noul şef al PNL, Alina Gorghiu, susţinută de preşedintele ales Klaus Iohannis, care a intervenit în favoarea ei în competiţia din cadrul partidului.
"Alina Gorghiu e tipul de politician de care vrem să scăpăm. Ascensiune sub semnul amantlâcului, tupeu mascat sub o falsă urbanitate, competenţe incerte, studii şi mai dubioase (poate o verifică cineva la doctoratul din 2012, că diplomele de la Cantemir nici nu pot fi luate în serios). E din specia Ponta-Udrea: vidul tranziţiei, bine ambalat. Până plezneşte ambalajul. Încrederea mea în Iohannis a scăzut de la 50% la 10%. După numirea lui Mihalache va ajunge la 0%", a subliniat Papahagi, adăugând că a avut ocazia să discute cu Alina Gorghiu în cadrul mai multor emisiuni TV în vara lui 2012 şi a observat atunci "cu cât tupeu ştie să mintă."