Papahagi atacă "gloata" care l-a făcut "soroşist": Românismul acestor nefericiţi e unul al glodului, se exprimă în interjecţii bune pentru vite

Adrian Papahagi (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
01.09.2025

Profesorul Adrian Papahagi a lansat un atac dur, pe pagina sa de socializare, la adresa "gloatei auriste" cu prilejul Zilei Limbii Române.

"Limba română nu s-a născut din îndemnuri pentru vite ('ho, huo, zât, marş, mă!'), ci din cuvinte potrivite de oameni care au făcut alegeri majore de civilizaţie. Cei care au modelat limba pe care o vorbim azi au occidentalizat-o, înlocuind nenumărate turcisme, slavisme şi grecisme cu tot atâtea cuvinte romanice, împrumutate din franceză şi din italiană", a declarat Adrian Papahagi.

În viziunea profesorului, limba română e suprema dovadă a originii şi a aspiraţiei noastre occidentale, şi implicit a refuzului lumii ruse sau levantine.

"Aţi observat că marii 'patrioţi', care urăsc Occidentul şi străinii, sunt primii care-şi maltratează limba, iar cei care nu cumpără în veci o carte sunt toată ziua cu Eminescu-n gură? În realitate, românismul acestor nefericiţi e unul al glodului, nu al spiritului, şi de aceea se exprimă în interjecţii bune pentru vite. În ce-l priveşte pe umilul vostru servitor, înfierat mai nou ca 'soroşist' de gloata auristă, aflaţi că în toate clasele de liceu a participat la olimpiadele de limba română, obţinând diverse premii şi menţiuni, inclusiv premiul I cu cea mai mare notă pe ţară", a afirmat Adrian Papahagi.

Profesorul a explicat că, înainte să ajungă la Shakespeare, s-a hrănit cu Eminescu, Arghezi, Bacovia, Barbu, Blaga sau Stănescu.

"Dacă însă eşti străin în propria cultură şi stingher în propria limbă, cum te poţi deschide spre alte limbi şi culturi, şi apoi spre universalitate? Nu e niciun paradox: când eşti bine instalat în propria romanitate, te deschizi dezinvolt şi necrispat spre europenitate şi universalitate", a adăugat Adrian Papahagi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor