Până de sărbători, „Moş USL” ne va aduce buget nou, cu taxe noi.
alte articole
În ciuda diferendelor şi a frecventelor schimburi de replici acide, când vine vorba de "chestiuni importante" Ponta şi Crin Antonescu fac front comun. La avertizarea şefului statului că nu va promulga legea bugetului dacă nu se scoate acciza pe benzină şi nu se realocă banii la un mod onest, Ponta şi Antonescu au lăsat toate disputele la o parte şi au decretat mobilizare generală în USL.
În absolut toate comisiile parlamentare se discută proiectul de lege, la care opoziţia a adus în jur de 2.000 de amendamente, căci Ponta a declarat că nimeni (din USL) nu pleacă acasă până ce bugetul nu e adoptat.
"Parlamentul, cel puţin USL, nu va intra în vacanţă până când nu termină toate procedurile cu bugetul.", a dat Ponta semnalul de mobilizare joi, afirmând că nu are nicio importantă dacă şeful statului promulgă legea sau o trimite înapoi şi indiferent dacă PDL participă la dezbateri sau nu.
"Indiferent dacă [preşedintele Băsescu -n.r.] îl retrimite [bugetul] sau nu, noi rămânem şi votăm. Până când bugetul e aprobat final şi promulgat, toţi parlamentarii noştri rămân la Parlament. E cel mai important act al Parlamentului şi sunt convins ca şi UDMR-ul, şi minorităţile, şi PPDD-ul vor rămâne. Că pleacă PDL-ul în vacanţă, cu ei sau fără ei tot aia e", a declarat Ponta joi.
Ponta a apreciat că votul final în Parlament pentru buget va fi dat undeva în perioada 10-15 decembrie.
De asemenea, joi seara, Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a confirmat la Digi 24, că a convenit cu Victor Ponta calendarul de adoptare a bugetului, "în sensul mobilizării parlamentarilor USL", pentru adoptarea acestuia până la sfârşitul anului, chiar dacă Traian Băsescu îl va retrimite în Parlament.
"Am băut o cafea şi am încercat să facem un calendar şi să convenim că va trebui să ne mobilizăm colegii parlamentari, pentru că dacă domnul Băsescu în premieră face asta, nu-i putem lua acest drept, e o prerogativă, bugetul este în fond o lege, şi încă una ordinară. Poate să o respingă, să nu o promulge, să o trimită la reexaminare... atunci este o problemă foarte importantă ca noi în preajma sărbătorilor de iarnă, pentru că aşa ne duce calendarul, să ne putem mobiliza toţi colegii parlamentari să putem pleca totuşi spre anul următor cu bugetul adoptat", a sintetizat Antonescu concluzia discuţiei la vârf de USL.
Declaraţiile celor doi lideri politici vin în replică la declaraţiile şefului statului, care a avertizat miercuri că va întoarce la Parlament proiectul bugetului pe 2014, în cazul în care nu se renunţă la introducerea accizei pe carburanţi, care poate fi substituită uşor cu bani europeni, şi dacă modul în care este alocat bugetul nu va fi modificat ţinând cont de finanţările de la UE.
Preşedintele ţării a criticat modul în care s-au prioritizat proiectele şi a fost alocată finanţarea europeană. Astfel, el a atras atenţia că foarte mulţi bani sunt direcţionaţi spre ministerul lui Liviu Dragnea, pentru a finanţa proiecte care sunt deja finanţate cu bani europeni. Introducerea accizei pe benzină nu este de fapt necesară, a afrimat Băsescu, banii strânşi din colectarea ei fiind, de fapt, bani furaţi de la români pentru finanţarea campaniilor electorale USL.