Päivi Pohjanheimo, la întrevederea cu Andrei Năstase: Finlanda urmăreşte foarte atent tot ce se întâmplă la Chişinău
alte articole
Preşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr (PDA), Andrei Năstase, a avut marţi, 25 septembrie, o întrevedere cu ambasadorul Finlandei în Republica Moldova, cu reşedinţă la Bucureşti, Excelenţa Sa, dna Päivi Pohjanheimo. Aceasta a ţinut să afle despre situaţiei din Republica Moldova, printre subiectele de real interes figurând corupţia endemică, invalidarea alegerilor locale, ineficienţa investigării furtului miliardului, legea amnistiei fiscale, care va favoriza inadmisibil spălarea banilor murdari prin băncile moldoveneşti, schimbarea sistemului de vot proporţional în cel mixt şi altele.
„După schimbarea sistemului de vot, aprobată de PD condus de Vladimir Plahotniuc şi PSRM, condus informal de Igor Dodon, în interesul democraţiei, al funcţionalităţii şi al reprezentativităţii suntem obligaţi să luptăm şi muncim pe plan intern şi extern pentru revenirea la normalitate. Evident, sistemul proporţional sau, cel puţin, instituirea turului doi în condiţiile sistemului mixt de vot, dezavantajează forţele oligarhice şi realmente antidemocratice de la guvernare şi falsa opoziţie. Acest lucru a fost demonstrat chiar de scrutinul recent pentru Chişinău”, a declarat Andrei Năstase, potrivit unui comunicat de presă.
În context, Năstase a ţinut să explice că „sistemul electoral a fost modelat de asemenea manieră, încât să avantajeze în detrimentul populaţiei şi al democraţiei, Partidul Democrat şi PSRM.” Mai mult decât atât, liderul Platformei DA a precizat că, de facto, PD şi PSRM lucrează în comun în perspectiva unei alianţe postelectorale.
Totodată, politicianul mai subliniat că puterea de la Chişinău este compromisă iremediabil, punctând că în capitala RM s-a instaurat un „regim criminal” care a beneficiat de bani europeni, americani, româneşti etc., furându-i pur şi simplu. În momentul în care furnizarea banilor i-a fost condiţionată de reforme, de democratizare reală, de edificarea unui stat de drept, acest regim a schimbat macazul, şi şi-a găsit şi alţi partenerii externi, a menţionat Năstase făcând referire la răpirea celor 7 profesori, cetăţeni turci, care au fost pur şi simplu sacrificaţi, smulşi din familiile lor şi aruncaţi în închisori, după ce Turcia a oferit bani pentru reparaţia şi construcţia mai multor edificii în Moldova.
În context, Päivi Pohjanheimo şi-a exprimat extrema îngrijorare faţă de evoluţia situaţiei din Republica Moldova, subliniind că Finlanda urmăreşte foarte atent tot ce se întâmplă la Chişinău, iar faptul că că lucrurile involuează este foarte grav.
„Avantajele Acordului de Asociere UE-RM sunt ratate unul după altul. Auzisem prima dată de „stat capturat” în 2015, atunci când am preluat mandatul, şi e absolut regretabil că în 2018 utilizăm cu referire la Republica Moldova acelaşi termen.”, a menţionat Excelenţa Sa, subliniind că este interesată de modul concret în care Finlanda poate contribui la ameliorarea situaţiei din Republica Moldova, la menţinerea direcţiei proeuropene de dezvoltare a statului R. Moldova.
Andrei Năstase a mulţumit ambasadoarei Finlandei pentru cele două programe de dezvoltare finanţate în Republica Moldova: primul ce ţine de libertatea mass-media şi altul, pentru persoanele cu dizabilităţi.