Mii de etnici uiguri protestează împotriva Chinei la Comisia Europeană
alte articole
Mii de etnici uiguri au protestat vineri în faţa sediului Comisiei Europene facând presiuni asupra Bruxelles-ului să ia măsuri împotriva Chinei, pe care o acuză că desfăşoară o campanie de suprimare a lor.
Uigurii sunt un popor turcic musulman care locuieşte în apropierea graniţei Chinei cu Asia Centrală.
Preşedintele Congresului Mondial al Uigurilor a acuzat China că trimite uigurii în lagăre de reeducare. În ultimii zeci de ani de guvernare comunistă chineză, avocaţi, preoţi creştini, călugări tibetani, practicanţi Falun Gong, activişti pentru democraţie, uiguri şi alţii au fost trimişi în aceste lagăre pentru a fi torturaţi fizic şi psihic din cauza credinţei lor sau a viziunii politice.
“Astăzi, aproximativ 1 milion de uiguri sunt închişi în aceste lagăre împotriva voinţei lor. Suntem aici pentru a cere ajutorul autorităţilor europene ca să convingă China să îi elibereze pe aceşti oameni închişi. Există zeci de mii de copii ai căror părinţi sunt închişi în aceste lagăre”, a afirmat Rebiya Kadeer pentru Euronews.
Potrivit unui raport realizat de organizaţia Human Rights Watch, China a închis forţat zeci de mii de uiguri în ultimul an şi i-a supus unei campanii de propagandă care promovează identitatea chineză.
Grupul a citat cazuri în care familii întregi, inclusiv copii, au fost închişi timp de mai multe luni în aceste lagăre de reeducare.