Ospitalitate de jandarm. 10.000 de lei amendă pentru unul din organizatorii întâmpinării Marşului lui Ştefan cel Mare
alte articole
Alexandru Surcel, unul dintre organizatorii întâmpinării la Bucureşti a tinerilor basarabeni veniţi pe jos de la Chişinău în Marşul lui Ştefan cel Mare, a fost amendat cu 10.000 de lei.
"Subsemnatul, în calitate de organizator al manifestării care a încheiat ieri la Bucureşti Marşul lui Ştefan cel Mare, pornit cu o săptămână înainte din Chişinău, din cadrul celei de-a patra Mari Adunări Naţionale a românilor basarabeni, am fost amendat cu 10.000 de lei pentru că nu s-a respectat locul de începere a adunării publice, astfel cum era el stabilit prin protocolul încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi cu celelalte autorităţi publice reprezentate în cadrul comisiei de ordine publică care funcţionează în cadrul acesteia.", scrie Alexandru Surcel pe blogul său.
Potrivit lui Surcel, amenzile, care, în ultima vreme au abundat, în special la marşurile pentru salvarea pădurilor, nu mai reprezintă o aplicare mecanică a legii, ci "reflectă o anumită voinţă politică de a intimida oamenii care vin la proteste, astfel încât să nu mai apară vârfuri precum cele din ianuarie 2012, "toamna românească" dintre 1 septembrie şi 21 decembrie 2013, din noiembrie 2014 sau de la marele marş contra despăduririlor din 9 mai 2015."
"Ei bine, iată că nu scapă de acest "zel" nici măcar o cauză asupra căreia există aproape un consens naţional, cu care marea majoritate a populaţiei, cvasi-integralitatea clasei politice (cel puţin la nivel declarativ) şi înşişi lucrătorii Jandarmeriei Române sunt de acord: refacerea unităţii naţionale prin reunirea Republicii Moldova şi a României.", arată Surcel.
Reamintim că duminică, sutele de tineri porniţi pe jos din Chişinău pentru a-şi aduce crezul în Unirea cu ţara mamă la Bucureşti au fost întâmpinaţi în faţa Teatrului Naţional de numeroşi români entuziaşti. Atmosfera a fost una de pură sărbătoare, tinerii fiind primiţi cu urale, aplauze, cântece şi flori. Se pare însă că acest lucru nu i-a impresionat pe jandarmi, care au considerat oportun să-l amendeze pe Surcel pentru că nu a încercat să convingă mulţimea entuziastă să se mute din faţa Teatrului Naţional, unde se adunase spontan, la Statui, unde avizase Primăria mitingul.
"Îmi este aşadar foarte clar, nu atât prin faptul că am fost sancţionat, cât prin cuantumul amenzii impuse, că se doreşte intimidarea mea şi a colaboratorilor mei, ca şi a celorlalţi oameni implicaţi în societatea civilă mai mult sau mai puţin organizată. Dacă ăsta este resortul intim al acelor oameni "de sus", de la care au venit ordinele pe care le aplică jandarmii, atunci mă văd obligat să-i anunţ ca şi-au greşit adresa. Nu au murit peste o mie de oameni acum douăzeci şi cinci de ani ca să mă las eu şi ceilalţi ca mine sau mai buni decât mine atât de uşor trimişi acasă cu coada între picioare şi pumnul în gură. Veţi mai auzi de noi. Cât despre acest proces verbal de constatare a contravenţiei, ca şi despre alte procese verbale similare, haideţi să vedem ce vor spune şi instanţele de judecată, eventual Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Şi aşa sunteţi campioni în a pune România în situaţia de a pierde acolo procese peste procese.", concluzionează Surcel.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.