OSCE îi va reaminti Rusiei că este timpul să-şi retragă trupele din Transnistria

Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE) îşi va începe lucrările sâmbătă, la Monaco.
(photos.com)
Epoch Times România
06.07.2012

Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE) îşi va începe lucrările sâmbătă, la Monaco. În timpul acestora urmează să fie adoptată o rezoluţie pe marginea situaţiei din Republica Moldova, în speţă a conflictului transnistrean. Potrivit surselor de informaţie ale Nezavisimaia Gazeta, documentul va conţine un apel către Moscova în vederea finalizării procesului de retragere a trupelor sale din republică, dar şi către toţi participanţii la negocierile pe marginea procesului de reglementare transnistreană de a începe consultaţii pentru transformarea actualei misiuni de pacificare de pe Nistru într-o misiune civilă internaţională, sub mandat OSCE.

Rezoluţia a fost elaborată de parlamentara suedeză Walburga Habsburg Douglas, vicepreşedinta AP a OSCE, care în calitate de şef al grupului parlamentar pentru Republica Moldova a desfăşurat vizite în această ţară şi a avut întrevederi cu liderii ambelor părţi.

După cum precizează Nezavisimaia Gazeta, rezoluţia îndeamnă Rusia să-şi finalizeze procesul de retragere a trupelor sale din Republica Moldova, scoate în evidenţă importanţa proceselui de democratizare din republică şi îi îndeamnă pe toţi participanţii procesului de reglementare să înceapă negocieri în vederea transformării mecanismului existent de menţinere a păcii într-o misiune civilă internaţională, sub mandat OSCE. Organizaţia speră că, în cazul în care va fi aprobată, rezoluţia va crea 'condiţii mai stabile pentru purtarea unui dialog între membrii parlamentului de la Chişinău şi cel de la Tiraspol'. 'Contactele directe între oameni şi dialogul parlamentar sunt extrem de importante pentru stabilirea de relaţii şi consolidarea încrederii', o citează pe Douglas mass-media de la Chişinău.

Este vorba despre cooperarea dintre parlamentele de pe cele două maluri ale Nistrului, care până în prezent aproape că nu aveau contacte, după ce, la începutul anilor 1990 deputaţii transnistreni au părăsit parlamentul de la Chişinău, din cauza apelurilor lansate de deputaţii Frontului Popular în vederea unirii cu România, subliniază cotidianul rus. La scurt timp după 'divorţul parlamentar' a avut loc conflictul armat.

Cu toate acestea, din decembrie anul trecut, după schimbarea puterii la Tiraspol, s-au făcut remarcate progrese în ceea ce priveşte relaţiile dintre cele două părţi, la nivel social şi al vieţii de zi cu zi. De exemplu, prin Transnistria au început să circule garnituri feroviare care nu au trecut pe aici din 2006, a fost înlesnit regimul de trecere a 'frontierei' cu Transnistria, iar mărfurile moldoveneşti nu mai sunt taxate în timpul trecerii pe teritoriul transnistrean. Aceasta este politica 'paşilor mărunţi', menită să înlesnească viaţa cetăţenilor simpli.

Noul lider transnistrean Evgheni Şevciuk are întrevederi regulate cu premierul Republicii Moldova, Vlad Filat. Potrivit Nezavisimaia Gazeta, Filat este singurul lider care se deplasează în Transnistria şi care este lăsat să intre pe teritoriul republicii separatiste. În prezent, Filat şi Şevciuk se întâlnesc în timpul unor meciuri de fotbal la Tiraspol sau la un pahar de vin la Chişinău, subliniază cotidianul rus, amintind că fostul preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, avea interdicţie pe teritoriul transnistrean.

În opinia analistului de la Chişinău, Viorel Cibotaru, întrevederile dintre Şevciuk şi Filat se explică în primul rând prin vârsta apropiată dintre cei doi: ambii sunt reprezentanţii unei generaţii care nu este responsabilă pentru războiul din 1992 şi, prin urmare, pentru acordurile interstatale postconflict. Cei doi sunt oameni tineri, energici şi pragmatici, fapt remarcat în aprilie anul trecut inclusiv de reprezentantul permanent al preşedintelui Rusiei în |Transnistria, vicepremierul Dmitri Rogozin. La acea dată, Rogozin a remarcat că pacificatorii ruşi vor rămâne în Transnistria 'cât timp va fi nevoie'. Este adevărat că din declaraţiile sale nu a devenit mai clar ce anume intenţionează să întreprindă Rusia în direcţia transnistreană.

Între timp, AP a OSCE intenţionează să declare că vremea misiunii de pacificare militară a trecut şi este timpul ca aceasta să fie înlocuită cu o misiune civilă sub egida OSCE. Aceeaşi părere o are şi Chişinăul, dar nu şi Tiraspolul. 'Declaraţia AP a OSCE aşteptată la Monaco este o strategie, în timp ce politica paşilor mărunţi pe care o realizează deja Şevciuk şi Filat este o tactică ce ar putea avea efect mai devreme decât va fi pusă de acord decizia pe marginea statutului Transnistriei', a declarat Viorel Cibotaru pentru Nezavisimaia Gazeta.

Potrivit analistului, Rusia refuză să discute orice problemă legată de securitate - de exemplu, cea legată de retragerea trupelor ruseşti din Transnistria sau de schimbarea formatului de negocieri. Din acest motiv, Chişinăul nu pune aceste probleme pe ordinea de zi a negocierilor în format 5+2 (Chişinău, Transnistria - părţile implicate; Rusia, Ucraina şi OSCE - mediatori; UE şi SUA - observatori), a precizat politologul.

În acest an, prima rundă de negocieri în format '5+2' s-a desfăşurat la 28-29 februarie la Dublin, iar a doua la 17-18 aprilie la Viena. În timpul acesteia din urmă părţile au reuşit să pună de acord principiile şi procedurile de desfăşurare a negocierilor şi să impună prevederea că acestea să se desfăşoare pe bază egalitară şi de respect reciproc. De asemenea, există o înţelegere pe marginea faptului că în acordurile înregistrate de cele două părţi trebuie să fie precizate mecanismele care le asigură realizarea. Acest lucru se încadrează în 'politica paşilor mărunţi pe care a iniţiat-o Şevciuk şi o sprijină Filat', conchide publicaţia rusă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor