Organizaţia Arhitecţilor din România le recomandă viitorilor primari o regândire a spaţiilor publice

Fantana arteziana in Bucuresti. (he.wikipedia.org)
Epoch Times România
21.03.2012

Organizaţia Arhitecţilor din România le recomandă viitorilor primari o regândire a spaţiilor publice, apreciind că o amenajare potrivită a acestora ar putea aduce municipalităţilor venituri de milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al OAR remis miercuri, arhitecţii români pledează pentru investiţii în dezvoltarea şi transformarea spaţiilor publice, ca un mijloc de a îmbunătăţi calitatea vieţii locuitorilor şi implicit de a atrage mai multe investiţii, activitate socială şi comercială în fiecare oraş.

Astfel, conferinţa organizată de OAR cu prilejul Balului Arhitecţilor a subliniat faptul că oraşele cu cel mai mare succes turistic şi comercial au investit în spaţii publice care au adăugat valoare şi au atras locuitori cu potenţial financiar şi intelectual.

Prezent la manifestare, arhitectul Peter Bishop - renumit pentru transformările benefice pe care le-a adus Londrei, alături de echipa sa, din funcţia de Director al Agenţiei de Dezvoltare, echivalentul celei de arhitect şef - a dat ca exemplu oraşul Chicago, care a investit 440 milioane de dolari într-un spaţiu public care a generat ulterior venituri de aproape 6 miliarde de dolari. El a menţionat că peste tot în lume este dificil să convingi autorităţile.

"Le-am explicat că dacă primăria are peste 150 de contabili, ar putea să ia în considerare şi o echipă de măcar 20 de arhitecţi care să aducă viaţă şi prosperitate în oraş, cu o viziune coerentă de dezvoltare pe termen lung. Este foarte simplu, când ai ceva bani investeşti, când nu mai ai te opreşti, dar de undeva trebuie să începi, pentru că rezultatele vor apărea imediat. În plus, multe dintre intervenţiile făcute nu au fost deloc costisitoare", a povestit el.

Conferinţa a adus în discuţie o serie de spaţii bucureştene - Piaţa Universităţii, Piaţa Unirii şi Piaţa Victoriei, dar şi zona pieţei Matache şi a Gării de Nord, atât din perspectivă istorică şi de arhitectură, cât şi ca potenţial şi utilizare.

"Este o temă care nu se poate epuiza într-o conferinţă, am abordat-o şi anul trecut într-un dialog cu un grup al intelectualităţii şi a formatorilor de opinie şi o abordăm în fiecare zi în comunicarea noastră cu autorităţile locale din diferite oraşe încercând să organizăm concursuri de arhitectură, precum cel pentru Piaţa Universităţii sau Livada Poştei din Braşov", a declarat Şerban Ţigănaş, preşedintele OAR.

Istoricul Adrian Majuru a realizat un portret extrem de precis al Bucureştiului vechi, invitând asistenţa prin intermediul prezentării sale la o plimbare prin trecut, oferind un context care explică de unde s-a pornit în construcţia Capitalei, un oraş tânăr comparativ cu ale capitale europene.

Arhitectul Şerban Sturdza a abordat subiectul Diametralei Buzeşti-Berzei-Uranus din Bucureşti, în relaţie cu complexitatea zonei Matache pentru care, alături de Arhitecţii Voluntari, a propus idei cu care speră să convingă autorităţile să salveze caracterul spaţiului şi, implicit, să reconsidere acţiunile programate. Un element central este păstrarea şi reabilitarea Halei Matache Măcelaru, monument istoric.

Publicistul Stelian Tănase a arătat că acest cartier are avantajul de a fi perceput deja la nivel colectiv ca o zonă în care se realizează schimburi, activităţi comerciale, aspect care ar putea fi valorificat.

Astfel, în cadrul conferinţei s-a lansat cartea "Cui i-e frică de cartierul Matache? Principii de regenerare urbană pentru zona Matache - Gara de Nord din Bucureşti" (Pro Patrimonio 2012), autor colectiv Arhitecţii Voluntari, concept editorial Mirela Duculescu.

Ordinul Arhitecţilor din România este organizaţie profesională înfiinţată potrivit prevederilor Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, cu modificările şi completările ulterioare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor