Orban: CE ar dori o cofinanţare chiar şi de până la 50% a proiectelor de reabilitare termică
alte articole
Ministrul afacerilor europene, Leonard Orban, a declarat, joi, că există discuţii privind reabilitarea termică a clădirilor cu Executivul european, care ar dori din partea beneficiarilor o cofinanţare de până la 50%.
”Încă nu avem aprobarea Comisiei Europene pentru realocarea fondurilor privind reabilitarea termică a clădirilor. Nu vă ascund că încă sunt probleme în a cădea de acord cu CE legat de această schemă. Pe de altă parte, e şi celălalt palier, al obţinerii acordului formal al colegiului CE cu privire la această măsură”, a declarat ministrul Orban.
”Formula de a utiliza fonduri pentru reabilitarea termică a locuinţelor cel puţin într-o primă fază va fi extrem, extrem de dificilă. Marea problemă e cea a găsirii unei formule, unei scheme tehnice care să fie acceptată de CE. Proiectele europene funcţionează pe baza unei contribuţii, unei cofinanţări de către persoanele implicate în acest proces. Din păcate, formulele care au fost utilizate şi care sunt utilizate în unele zone la reabilitarea termică a locuinţelor - adică primăriile acoperă sută la sută costurile implicate de o asemenea activitate - ne creează mari, mari dificultăţi în identificarea unei scheme pe care CE să ne-o accepte”, a declarat Leonard Orban.
Ministrul afacerilor europene a explicat că Executivul european doreşte o contribuţie importantă din partea beneficiarilor.
”Pentru că, în opinia Comisiei Europene, e nevoie de o contribuţie importantă a locatarilor, a celor implicaţi, a beneficiarilor proiectelor, o contribuţie care ar trebui să meargă, spun unii, până la 50%. Vă daţi seama cât de complicat este pentru noi să acceptăm o asemenea schemă în condiţiile în care o parte, chiar dacă limitată, dintre locatarii, de exemplu din Bucureşti, au beneficiat de o reabilitare a locuinţelor proprii fără niciun fel de contribuţie”, a subliniat Orban.
Ministrul MAEur a spus că va fi inclusiv ”o negociere politică” în această chestiune, mai ales pentru că este ”vital” pentru România să facă progrese în privinţa eficienţei energetice. La nivelul UE este în discuţie ”acea Directiva de eficienţă energetică care, într-un fel sau altul, va presupune nişte eforturi extraordinar de mari, inclusiv pentru instituţiile publice, şi atunci e clar că fără implicarea, fără utilizarea fondurilor comunitare va fi foarte greu să atingem ţintele care vor fi stabilite la nivel comunitar”.
Elena Udrea declara, în luna februarie, că ministrul afacerilor europene ar trebui să îşi dea demisia dacă nu va reuşi să convingă Comisia Europeană să distribuie banii necheltuiţi de la alte programe către reabilitarea termică a locuinţelor.