Oprescu: organizare de referendum local privind eutanasierea câinilor vagabonzi

Sorin Oprescu a anunţat că a convocat în ziua de vineri la ora 12.00 şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pentru organizarea referendumului. în vederea organizării referendumului.
Primarul General al municipiului Bucureşti, Sorin Oprescu. (Andrei Popescu/Epoch Times România)
Epoch Times România
05.09.2013

Sorin Oprescu a anunţat că a convocat în ziua de vineri la ora 12.00 şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), pentru organizarea referendumului local privind eutanasierea câinilor vagabonzi.

"Problemele de interes deosebit din unităţile administrativ-teritoriale şi subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor pot fi supuse, în condiţiile prezentei legi, aprobării locuitorilor, prin referendum local", potrivit articolului 13 din Legea referendumului.

Un copil în vârstă de patru ani a fost omorât luni de câini maidanezi pe un teren din spatele Parcului Tei din Sectorul 2.

Copilul şi frăţiorul său de şase ani ieşiseră în parc însoţiţi de bunica lor. Îndepărtându-se de bunică, cei doi copilaşi au fost atacaţi de câini. Frăţiorul mai mare a rupt-o la fugă şi a scăpat doar cu o muşcătură la picior.

Decesul a fost cauzat de hemoragie externă, pe corpul copilului observându-se sute de plăgi, a declarat marţi medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML). Medicul a precizat că doar pe tălpile copilului nu au fost găsite plăgi, restul corpului având sute de muşcături de câini.

Procurorii Parchetului instanţei supreme fac cercetări în acest caz, făcându-se şi verificări privind respectarea legislaţiei legate de gestionarea câinilor fără stăpân.

Primarul sectorului 2 Neculai Onţanu a propus Comisiei de Disciplină demiterea şefului Poliţiei Locale Sector 2, Aurel Dobrilă, şi directorului general al DGASPC, Isabela Hurjui. Cei doi au fost sancţionaţi "pentru lipsa de reacţie în realizarea atribuţiilor ce revin, conform legii, celor două instituţii în legătură cu cazul copilului omorât de câinii comunitari pe terenul unei firme private", conform unui comunicat de presă al Primăriei Sectorului 2.

Poliţia a întreprins, de asemenea, măsuri în acest caz. Firma SC Tei SRL, care are în administrare terenul de pe strada Tuzla, din apropierea Parcului Tei, unde a fost ucis de câini copilul de patru ani a fost amendată cu 2.000 de lei, deoarece nu aveau un plan de pază a proprietăţii. Paznicul proprietăţii a fost amendat de poliţişti cu 300 de lei pentru că nu avea atestat şi îşi desfăşura activitatea fără a fi calificat pentru a presta serviciile de pază pentru care era plătit.

Şase câini au fost ridicaţi de pe proprietatea firmei din apropierea Parcului Tei, unul dintre aceştia având urme de sânge pe bot, a declarat Răzvan Băncescu, coordonator de proiect la ASPA. Câinele care a fost găsit cu sânge pe bot fusese sterilizat de ASPA şi adoptat de Fundaţia Caleidoscop în 2008, a mai spus Băncescu.

Preşedintele Traian Băsescu a făcut, marţi, un apel către Guvern pentru a emite o ordonanţă de urgenţă prin care să stabilească un termen "scurt" în care iubitorii de animale să ia câinii acasă, urmând ca restul maidanezilor, cei care nu sunt "adoptaţi", să fie eutanasiaţi.

Premierul Victor Ponta a spus, miercuri, la începutul şedinţei Guvernului, că problema câinilor fără stăpân este într-adevăr gravă şi nu mai poate fi uitată, el precizând că legea pe această temă este în Parlament şi speră ca în următoarele zile să se găsească "soluţia corectă".

Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, a declarat, miercuri, că nu Parlamentul este în culpă pentru că nu a emis o lege privind câinii fără stăpân, deoarece există în vigoare o lege care a aprobat OUG 155/2001 şi care reglementează inclusiv eutanasierea.

Ciucă a spus că OUG 155/2001 care a fost aprobată prin lege prevede condiţiile în care câinii pot fi eutanasiaţi, în 7 zile de la data în care sunt duşi în adăposturi, normele de capturare a câinilor, de sterilizare, de eutanasiere.

"Nu pentru că nu există o lege pe această temă s-a întâmplat acest lucru, ci pentru că, eventual, nu se aplică", a spus Ciucă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor