ONU cere ”dreptate” după ce Israelul a bombardat o şcoală în Fâşia Gaza
alte articole
Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Ban Ki-moon, a cerut, miercuri, ”să se facă dreptate”, după ce Israelul a bombardat o şcoală palestiniană administrată de ONU, ucigând cel puţin 16 persoane.
”Miercuri, o şcoală a Naţiunilor Unite, unde erau cazate mii de familii palestiniene, a fost supusă unui atac care trebuie blamat. Nu poate fi justificat, trebuie să se stabilească responsabilii şi să se facă dreptate'', a declarat Ban Ki-moon.
Cel puţin 16 palestinieni au fost ucişi în timpul atacurilor care au lovit şcoala din Jabaliya, în nordul Fâşiei Gaza, administrată de Agenţia ONU pentru Ajutorare (UNRWA). Obuzele tancurilor israeliene au lovit două săli de clasă pline, ucigând şi un funcţionar al ONU.
''Vreau să precizez că localizarea exactă a acestei şcoli a fost comunicată de 17 ori autorităţilor militare israeliene, îndeosebi noaptea trecută, cu numai câteva ore înainte de atac'', a precizat secretarul general al ONU.
Israelul a explicat că forţele sale armate au fost atacate de militanţii islamici din apropierea şcolii, în nordul Jabaliya, când au răspuns deschizând tirul. La scurt timp după acest incident, în Shejaia, oficialii palestinieni au anunţat că 17 persoane au fost ucise de obuzele israeliene în apropierea pieţei.
Oficialii din Gaza au anunţat că 1,361 de palestinieni, în mare parte civili, au fost ucişi în timpul intervenţiei armate israeliene şi aproximativ alţi 7.000 au fost răniţi. Cel puţin 56 de soldaţi israelieni şi-au pierdut viaţa în timpul confruntărilor şi alţi 400 au fost răniţi. Atacurile grupurilor islamice asupra israelienilor au ucis până acum trei civili, printre care şi un tailandez.