Omar Hayssam, condamnat la 24 de ani de închisoare în dosarul Manhattan

Sirianul devenit celebru după răpirea a trei jurnalişti români în Irak, în 2005, a primit o nouă condamnare la închisoare într-un dosar vizând infracţiuni economice, cu un prejudiciu estimat la peste 100 de milioane de lei şi 4 milioane de dolari.
Cetăţeanul sirian Omar Hayssam escortat la duba de poliţie. (PETRUT CALINESCU / AFP / Getty Images)
Ana Ion
02.11.2016

Sirianul Omar Hayssam a fost condamnat definitiv, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti, la 24 de ani şi patru luni închisoare în dosarul "Manhattan", dosar în care Hayssam - personaj cunoscut opiniei publice pentru implicarea sa în răpirea a trei jurnalişti români în Irak - a fost acuzat de săvârşirea unor infracţiuni economice.

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au admis apelul procurorilor DIICOT şi au mărit pedepsele pronunţate în noiembrie 2015 de instanţa de fond, care îl condamnase pe Hayssam la 23 de ani şi 4 luni şi pe fratele acestuia, Mohamad Omar, la 16 ani. Tot atunci, Tribunalul Bucureşti a decis ca cei doi fraţi să plătească în solidar suma de 7,8 milioane lei.

Pedeapsa a fost majorată marţi şi pentru Mohamad Omar, condamnat la la 22 ani de închisoare, în timp ce cumnatul sirianului, Mihai Nasture, a rămas cu pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare cu executare dispusă de instanţa de fond.

De asemenea, Viorel Vasile Mafteucă a primit 2 ani închisoare cu suspendare, în timp ce faţă de Doina Farladanschi a fost încetat procesul penal ca urmare a prescrierii faptelor.

Reamintim că Hayssam a fost trimis în judecată în acest dosar în octombrie 2012 de procurorii DIICOT, alături de fratele său, Mohamad Omar, cumnatul lui, Mihai Nasture, şi doi parteneri de afaceri — Viorel Vasile Mafteucă şi Doina Farladanschi.

Cei cinci au fost acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat care a acţionat premeditat şi planificat în vederea nerestituirii creditelor şi trecerii patrimoniilor SC Bucovina Mineral Water SA şi SC Rio Soft Drinks în cadrul altor societăţi din "Grupul Manhattan".

Potrivit DIICOT, Hayssam şi complicii lui au contractat împrumuturi bancare în numele celor două companii, după care au transferat patrimoniile acestora (fabrica de sucuri Rio din Timişoara şi fabrica de îmbuteliere ape minerale şi sucuri Bucovina din Vatra Dornei) către alte societăţi reale sau fantomă din "Grupul Manhattan". Prejudiciul creat de grupul infracţional se ridică la 78,4 milioane de lei pentru infracţiunea de delapidare, 4.171.261,86 de dolari, respectiv 2.295.698 de lei pentru infracţiunea de evaziune fiscală, 17,3 milioane de lei pentru infracţiunea de spălare a banilor, totalul fiind de aproximativ 20 de milioane de euro.

Omar Hayssam a mai primit pedepse cu închisoarea în alte patru dosare, respectiv 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul "Volvo Truck", 3 ani de închisoare în dosarul "Foresta Nehoiu" şi 2 ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor