Olimpice-Octavian Morariu: Dacă ar exista finanţare, am fi din nou printre primele 10 ţări
Preşedintele COSR, Octavian Morariu, aprecia că în pofida unor dificultăţi financiare, forul nostru olimpic a avut rezervele necesare pentru a asigura o pregătire normală a sportivilor în an olimpic şi menţinerea centrelor olimpice de juniori, rezervorul sportului de performanţă.
Adunarea generală a COSR a făcut un bilanţ al anului 2011, prin aprobarea unor rapoarte de activitate, financiare şi ale cenzorilor şi a analizat politici, strategii, bugete pentru ceea ce se va întâmpla după 2012.
"Noi am fost foarte înţelepţi, cumpătaţi şi gospodari de mai mulţi ani şi rezervele noastre financiare ne permit să trecem cu bine acest an. Este anul cel mai important din succesiunea de 4 ani, este anul olimpic. Era important să avem rezerve, niciodată nu ştii ce se poate întâmpla. Ca într-o familie, pui bani albi pentru zile negre. Ne putem duce la Londra bine echipaţi, bine îmbrăcaţi. Nu închidem porţile, după olimpiadă, nici pentru centrele olimpice de juniori. Deşi finanţarea este sub jumătate din cea cerută, vom aloca din rezerve fonduri pentru aceste centre. Ar fi o mare greşeală să le oprim. Este rezerva de elită pentru sportul de mare performanţă. De aici se alcătuiesc toate echipele noastre olimpice pentru Festivalul Tineretului European la sporturi de iarnă şi de vară. Apoi ei ajung la loturile de seniori. Ei şi-au modificat viaţa şi de multe ori şi pe a părinţilor lor pentru a-şi urma acest vis. E foarte greu să-i spui unui tânăr că închidem uşa şi să facă altceva. Avem o responsabilitate şi socială. Vom face eforturi în continuare pentru centrele olimpice", a declarat Octavian Morariu.
Delegaţia României pentru Londra se apropie tot mai mult numeric de dimensiunea celei de la Beijing (104 sportivi), şi ar putea s-o depăşească în cazul calificării naţionalei feminine de handbal. "E posibil să ne ducem la Londra cu o delegaţie de sportivi echivalentă cu cea de la Beijing, iar în cazul în care echipa feminină de handbal se califică, vom avea mai mulţi sportivi decât la Beijing. Aveam temeri acum un an şi jumătate că nu vom avea decât 50-60 sportivi şi suntem aproape de sută. E un punct bun, mai ales că delegaţia s-a conturat în condiţii financiare grele. I-am menţinut motivaţi pe toţi cei din Pol România, sportivi, antrenori, medici. Cheltuim lunar o sumă considerabilă pentru România, undeva în jur de peste 30.000 euro, în plus de ceea ce dau autorităţile pentru sportivii olimpice. Când se face calculul pe un an şi un ciclu olimpic se ajunge la sume mari".
Morariu a tras un semnal de alarmă guvernanţilor în privinţa subfinanţării sportului românesc, care reuşeşte totuşi să se menţină pe linia de plutire şi ar putea reveni în Top 10 dacă ar avea o finanţare corespunzătoare. "Sper că autorităţile să sprijine demersurile noastre legislative vizavi de reaşezarea şi reorganizarea sportului de performanţă în România. Tot sportul trebuie reaşezat de jos până sus, de la sportul juvenil la sportul de performanţă sau de masă. Nu aş vrea ca acolo sus cineva să-şi imagineze că dacă în continuare avem acelaşi număr de sportivi care merg la olimpiadă, dacă în continuare avem şanse de medalii, merge şi aşa. Această zicală merge şi aşa mă revoltă profund. Dacă merge şi aşa, cum ar merge dacă chiar am avea fonduri şi am reaşeza sportul. Poate că România ar fi in nou printre primele 10 naţiuni ale lumii".