Oficial britanic: Numărul deceselor provocate de lipsa alimentelor în lume ar putea fi mai mare decât cel al vieţilor pierdute în război

(pexels.com)

Decesele cauzate de penuria globală de cereale şi alimente din cauza invaziei Rusiei în Ucraina "ar putea fi chiar mai numeroase decât vieţile pierdute direct în război", a declarat marţi, la Sky News, ministrul britanic al Transporturilor, Grant Shapps.

Shapps s-a arătat "foarte îngrijorat" în legătură cu această problemă şi s-a întâlnit săptămâna trecută, în Germania, cu omologul său ucrainean Oleksandr Kubrakov, pentru a discuta despre modul în care ar putea fi pusă în aplicare infrastructura pentru a se asigura că cerealele părăsesc Ucraina.

"Sunt îngrijorat în mod special de situaţia din Ucraina. Am asistat la această invazie barbară a lui Putin. Ceea ce mă îngrijorează cu adevărat este că am văzut multe vieţi pierdute în Ucraina, am putea vedea şi mai multe vieţi pierdute în alte locuri din lume din cauza penuriei de cereale şi alimente, fiind posibil ca numărul acestora să fie chiar mai mare decât al vieţilor pierdute în război în mod direct. Aşadar, trebuie să găsim soluţii pentru a scoate aceste cereale", a declarat Shapps, citat de CNN.

Ministrul britanic a declarat că, deşi nu poate da detalii despre întâlnirea sa cu Kubrakov, "există o mulţime de modalităţi potenţiale diferite de a scoate cereale şi alte bunuri din ţară şi, de asemenea, de a introduce bunuri în ţară".

"Cred că este absolut esenţial să facem acest lucru, în caz contrar ar putea exista multă foamete, care ar putea eclipsa numărul celor implicaţi în războiul în sine", a adăugat Shapps.

El a precizat că există "o mulţime de complicaţii" în ceea ce priveşte scoaterea cerealelor din Ucraina, inclusiv apele minate din apropierea oraşului-port Odesa din sudul ţării.

"Este greu de supraestimat, în măsura în care Ucraina a fost şi este coşul de pâine al lumii", a subliniat Shapps.

Context

Până la izbucnirea războiului de invazie, pe care Vladimir Putin l-a lansat în ţara vecină, Rusia şi Ucraina erau sursa pentru aproape 30% din comerţul mondial cu grâu.

În cele trei luni de război însă, preţurile internaţionale la grâu au atins un nivel record. Mai multe surse au declarat pentru CNN că forţele ruseşti au furat mii de tone de cereale de la fermierii ucraineni din zonele pe care le-au ocupat, iar imagini din satelit au arătat nave ruseşti care încarcă ceea ce se crede a fi cereale ucrainene furate din Crimeea.

Creşterea preţurilor la alimente a atins cea mai mare cotă din 2008 încoace, potrivit unui raport al Băncii Mondiale publicat în aprilie. Costurile alimentelor vor creşte cu 22,9% în acest an, evidenţiate de o creştere de 40% a preţului grâului, se arată în raport. Totuşi, aliaţii americani şi europeni s-au luptat cu planurile de a scoate din Ucraina provizii vitale de cereale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie