'Oedip', de George Enescu, interpretată la Opera din Frankfurt fără Actul al 4-lea

Nu auzim prea multă muzică de George Enescu şi, chiar dacă Rapsodia Română nr.1 rămâne o obişnuită a programelor de muzică clasică difuzate dimineaţa la radio, avem tendinţa de a aprecia doar în public statutul său de cel mai important compozitor pe care l-a avut vreodată România, scrie Monika Ritterhaus în The New York Times.

Acest lucru ar putea explica neglijarea singurei sale opere, 'Oedip', a cărei premieră a avut loc la Opera din Paris în 1936, dar care ulterior nu a mai fost interpretată aproape deloc timp de circa 20 de ani şi apoi s-a bucurat de succes doar în România. Din fericire, situaţia s-a schimbat, graţie mai multor înregistrări şi puneri în scenă recente, care ne confirmă că 'Oedip' este o capodoperă. Una dintre acestea este noua reprezentaţie oferită de către Opera din Frankfurt, care va câştiga cu siguranţă adepţi pentru versiunea lui Enescu a sagăi lui Oedip, subliniază Ritterhaus.

Producţia aparţine regizorului veteran Hans Neuenfels, ale cărui montări radicale i-au înfuriat pe mulţi amatori de operă tradiţionalişti. În cazul lui 'Oedip', controversa provine nu din felul în care montată operă, ci din ceea ce el şi dirijorul Alexander Liebreich au decis să omită. Este vorba de întregul Act 4, cu o durată de 30 de minute, care încheie opera pe o notă optimistă. Spectatorii vor fi astfel privaţi de momentul mântuirii 'creştine' a unui Oedip bătrân, aflat pe moarte, după nenorocirile pe care soarta i le-a adus de-a lungul vieţii.

Regizorii de operă sunt, uneori, prea preocupaţi de presupusa problemă a unui final fericit pentru operele serioase. Şi, cu toate acestea, nu se poate nega forţa unui final cu imaginea lui Oedip, cu faţa însângerată, după ce şi-a scos ochii, care se confruntă cu izgonirea din Teba şi cu o existenţă nomadă alături de fiica sa Antigona, singurul său companion.

Pe de altă parte, Neuenfels nu şi-a pierdut cu siguranţă capacitatea de a şoca. Laios urinează pe Oedip, înainte ca acesta să îl omoare, iar Sfinxul, în pofida genului său feminin, poartă un falus. Un alt detaliu discutabil implică includerea unui arheolog din zilele noastre, care inspectează Teba la începutul operei şi, mai târziu, este transformat în Oedip.

Liebreich dirijează o reprezentaţie de o intensitate concentrată, jucată cu convingere. Respectând dorinţa lui Enescu, aceea ca publicul să înţeleagă textul, 'Oedip' este tradusă în germană din originalul în limba franceză, facilitând astfel accesul publicului din Frankfurt la forţa acestei lucrări importante, notează Ritterhaus.