Occidentul nu se află în poziţia de a condamna Algeria pentru că a luat măsuri dure împotriva răpitorilor (profesor britanic)

Comunitatea internaţională nu se află în poziţia de a condamna Algeria pentru că a luat măsuri dure împotriva răpitorilor, consideră profesorul de economie Paul Collier de la ''Blavatnik School of Government '' din cadrul Universităţii Oxford. Circumstanţe geopolitice neobişnuite au declanşat un şoc iar o coincidenţă în continuare a împiedicat un răspuns în timp util. Repercusiunile sunt acum resimţite atât în Algeria cât şi în afara ei, notează expertul britanic într-un articol publicat de Financial Times.

Până când revoluţia libiană a culminat în octombrie 2011, Mali nu era un stat fragil. În luna iunie a acelui an, FMI a prezentat o listă de 48 astfel de state, iar Mali nu se afla în ea. Potrivit standardelor ţărilor cu venituri mici, era un stat securizat. Desigur nici inclusiv, nici eficient: minoritatea tuaregilor nu era acceptată, iar patronajul şi corupţia erau frecvente. Acest tip de combinaţie lasă multe democraţii mai predispuse la violenţă politică decât dictaturile pe care le-au înlocuit.

Căderea lui Moammar Gaddafi în Libia a generat o ameninţare militară evitabilă în regiune. Multe dintre armele stocate în ţara sa au fost confiscate de grupări puse pe vandalism. O comparaţie putea fi un avertisment: conflictele declanşate de armele furate în cursul destabilizării din Albania, în 1997. Cu toate acestea, nu a existat un apetit internaţional pentru operaţiunea terestră necesară pentru a securiza stocurile de arme. Sarcina urgentă, prin urmare, a fost de a proteja regimurile vecine. În Mali, acest lucru a însemnat transformarea unei armate neechipate şi conduse de către copiii mai puţin capabili ai elitei, într-o forţă de luptă.

Necesitatea de a furniza echipament a fost recunoscută, dar coincidenţa ciclurilor electorale din SUA şi Franţa a făcut ca această problemă să fie prea delicată pentru a face mult în privinţa ei. În schimb, guvernul a primit bani pentru arme. Dar, în contextul în care nu s-a acordat atenţie riscului de corupţie, banii au fost deturnaţi. Acest lucru a lăsat armata slab dotată comparativ cu grupările cu experienţă, motivate şi echipate performant - inclusiv mercenari din Mali care s-au întors din Libia cu armele lor - care au copleşit-o. Rezultatul surprinzător a fost sacrificarea soldaţilor ei, provocând o revoltă în rândurile ei care a escaladat în preluarea puterii.

Guvernele au făcut ca coşmarul rezultat din neglijenţă să fie înrăutăţit prin acţiune. Prin tăierea finanţării pentru noul regim, au asigurat în continuare atât dezastrul militar cât şi destabilizarea procesului politic. Între timp, era de presupus că actorii globali şi regionali coordonau o forţă africană pentru a recuceri nordul Mali, dar impasul din jurul alegerii conducerii Uniunii Africane (UA) în 2012 a afectat cooperarea. Inamicul a avut câştig de cauză în acest proces lent, cucerind restul ţării. Cum altfel puteau răspunde?, se întreabă analistul.

Victoria pentru islamişti a fost la îndemână şi urma să transforme Mali într-o a doua ''Somalie''. Conştientizând acest lucru, Parisul s-a panicat şi a trimis trupe. SUA nu au autorizat sprijin militar, astfel că francezii au mers pe cont propriu. Acest lucru a făcut ca intervenţia lor să fie plină de pericole - aşa cum a arătat Libia, Europa nu are profunzimea necesară pentru a se dota cu informaţiile militare sofisticate şi logistica necesară.

Cu toate acestea, Franţa nu a avut de ales. Dacă Mali ar fi devenit o a doua Somalie, costurile politice şi economice ar fi fost imense. Din punct de vedere strict economic, pirateria din Somalia costă economia globală circa 2 miliarde de dolari pe an - de 30 de ori mai mult decât răscumpărările totale plătite. Pentru Mali, aşa cum arată raidul din Algeria, Sahara este Oceanul Indian, iar instalaţiile de gaze şi petrol sunt tancurile petroliere - costurile ar putea fi mai mari. Occidentul a gafat atât de rău încât nu se află în poziţia de a condamna Algeria pentru că a luat măsuri dure împotriva răpitorilor. Abordarea Occidentului în Somalia de a plăti în secret răscumpărări transformă nişte şobolani în tigri, este de părere analistul.

Ce urmează? Mali are nevoie de sprijin pentru a supravieţui. Grupările islamice sunt bine echipate, beneficiind de sprijin terorist, dar nu au un guvern care să le alimenteze mai departe. Puterile regionale, Algeria şi Nigeria, se confruntă cu aceeaşi ameninţare, astfel că sunt interesate de o strategie de succes. Mai mult, grupările sunt divizate. Tuaregii nu mai sunt aliaţi cu islamiştii, care sunt măcinaţi de rivalităţi.

Dacă SUA şi UA acţionează acum, situaţia poate fi recuperabilă, subliniază analistul. Între timp, reluarea fluxurilor financiare ar putea restabili treptat o guvernanţă mai inclusivă: regimurile militare africane nu mai sunt la modă.

Lecţia ce poate fi învăţată din cazul Mali este nevoia de a pune capăt situaţiilor fragile înainte ca acestea să escaladeze. Dar este totodată purtătoarea unui mesaj mai profund - sarcina de a construi state eficiente în Africa mai are un drum lung de parcurs.