Obama avertizează China asupra atacurilor cibernetice. A câta oară?

Înaintea vizitei de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping, liderul american Barack Obama a transmis din nou un avertisment direct Beijingului, susţinând că SUA va trata orice atac cibernetic asupra companiilor americane ca o formă de agresiune.
Preşedintele american Barack Obama. (JEWEL SAMAD/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
17.09.2015

Preşedintele american Barack Obama l-a avertizat pe liderul chinez Xi Jinping înainte ca acesta să efectueze săptămâna viitoare o vizită de stat în SUA, declarând că Washingtonul va considera orice caz de spionaj industrial susţinut de stat drept un “act de agresiune”.

Făcând aceste afirmaţii înaintea unei întâlniri cu lideri de afaceri în Washington, D.C., Obama a declarat că se aşteaptă ca securitatea cibernetică să fie unul dintre cele mai importante subiecte ce vor fi discutate săptămâna viitoare la Casa Albă împreună cu Xi Jinping.

În remarcile sale, Obama a trasat o linie clară între colectarea de informaţii de către guverne, pe care atât SUA şi China o desfăşoară, şi atacurile cibernetice susţinute de guverne şi desfăşurate asupra unor companii – considerându-le pe cele din urmă drept o agresiune.

“Am declarat în repetate rânduri guvernului chinez că noi înţelegem cum funcţionează tradiţionala colectare de informaţii şi că toate statele se implică în aşa ceva, inclusiv noi”, a declarat Obama, adăugând că ceea ce este fundamental diferit între abordarea Chinei şi cea a SUA constă în faptul că guvernul chinez sau elemente susţinute de acesta sunt implicate în spionaj industrial sau în furturi de secrete comerciale de la diverse companii americane.

“Considerăm că [aceste atacuri cibernetice] reprezintă un act de agresiune şi trebuie să înceteze”, a adăugat Obama. “Pregătim mai multe măsuri care vor arăta chinezilor că suntem mai mult decât serioşi.”

Vizita de stat de săptămâna viitoare a preşedintelui chinez va începe cu o întâlnire cu liderii de la Microsoft, Apple, IBM şi alte companii în Seattle. Scopul întâlnirilor – evidenţiate printr-un amestec de simbolism, afaceri şi politică – nu este clar în întregime. Sectorul tehnologic american ar dori foarte mult un acces mărit pe pieţele chineze, unde Facebook şi Google sunt în prezent blocate. În acelaşi timp, China doreşte să evite sancţiuni care i-ar putea afecta economia în cădere.

Obama a declarat că spionajul industrial ar trebui să fie reglementat prin norme şi reguli internaţionale, precum cele care guvernează proliferarea nucleară, conform International Business Times.

Obama a mai subliniat faptul că SUA nu se implică într-un război cibernetic decât cu scopul colectării de informaţii, deşi ar putea s-o facă şi în alt scop.

“Încă suntem cei mai buni la acest capitol”, a declarat Obama. “Dacă am fi dorit să intrăm în ofensivă, numeroase ţări ar fi avut probleme serioase. Dar nu dorim să facem acest lucru deoarece nu dorim să vedem un Internet transformat într-o armă.”

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor