Oana Gheorghiu: Anul viitor va începe confruntarea cu rezistenţa la schimbare şi cu pierderea unor privilegii. Va fi dificil şi va fi inconfortabil

Oana Gheorghiu (Facebook)
Loredana Diacu
28.12.2025
Oana Gheorghiu (Facebook)
Loredana Diacu
28.12.2025

Numită recent vicepremier în pofida împotrivirii lui Sorin Grindeanu, Oana Gheorghiu face un scurt bilanţ al activităţii ei la Guvern în noua calitate.

Ea transmite că ceea ce s-a stricat în ani sau zeci de ani nu se repară într-o lună sau într-un an însă este vital ca ceea ce va construi Guvernul acum să fie solid şi ireversibil: "Avem nevoie ca 2026 să fie anul în care reforma începe să se vadă concret", scrie ea.

"Anul viitor va începe confruntarea reală cu rezistenţa la schimbare şi cu pierderea unor privilegii. Va fi dificil şi va fi inconfortabil", promite Gheorghiu.

Redăm integral postarea:

În ultimele două luni am avut peste 100 de întâlniri cu colegi din guvern, din ministere şi instituţii, cu reprezentanţi ai marilor organisme internaţionale, cu oameni de afaceri, bancheri, sindicate şi consultanţi.

Toate au avut un punct comun: nevoia de schimbare. Unde suntem astăzi nu e bine. Nici pentru companii, nici pentru angajaţi, nici pentru economie, nici pentru stat. Pentru prea mulţi români, „reforma” a devenit un cuvânt rostit de fiecare guvern şi simţit de foarte puţini.

Am început acest proces. Suntem încă la fundaţie, acea parte care nu se vede, dar fără de care nicio construcţie nu poate rezista. Este etapa cea mai grea: cea în care punem reguli clare, criterii de performanţă şi mecanisme de guvernanţă care să facă imposibilă risipa şi comportamentul iresponsabil în companiile statului.

Nu promit miracole. Ce s-a stricat în ani sau zeci de ani nu se repară într-o lună sau într-un an. Dar este vital ca ceea ce construim acum să fie solid şi ireversibil. Avem nevoie ca 2026 să fie anul în care reforma începe să se vadă concret: companii de stat care nu mai înghit bani fără să producă nimic, directori care nu mai pleacă acasă cu prime după ani de pierderi, contracte făcute pentru performanţă, nu pentru prieteni.

Nu va fi uşor. Dar nici nu mai poate fi amânat. Ani de pierderi acumulate, companii ţinute artificial în viaţă şi oportunităţi majore ratate ne-au adus aici. Alternativa la reformă nu este stabilitatea, ci continuarea declinului.

Anul viitor va începe confruntarea reală cu rezistenţa la schimbare şi cu pierderea unor privilegii. Va fi dificil şi va fi inconfortabil. Dar suntem într-un punct în care amânarea nu mai este o opţiune. Fie schimbăm acum regulile jocului, fie acceptăm ca următorii ani să fie doar o prelungire a aceluiaşi eşec.

Pentru a înţelege de unde plecăm, vă recomand cartea lui Ştefan Liiceanu: “Un atlas al corupţiei. România, 20 de ani de Hoţie”.

Este un studiu de caz bazat pe analize şi date concrete, care arată dimensiunea problemei la nivelul întregii economii:

- corupţia costă România cel puţin 18 miliarde de euro în fiecare an;

- din peste 1.600 de condamnări definitive pentru fapte de corupţie, doar 13% au dus la detenţie efectivă (date la nivelul anului 2020);

- de peste două decenii, România rămâne în zona de jos a clasamentelor europene, în ciuda promisiunilor repetate.

Aceste cifre nu sunt un verdict de neputinţă. Sunt punctul de plecare. Ele explică de ce reforma nu mai poate rămâne o discuţie despre sisteme abstracte, ci trebuie să se vadă în respectul faţă de munca fiecărui român care îşi plăteşte taxele şi se întreabă, pe bună dreptate, unde se duc banii lui.

Schimbarea nu se face pentru guvern şi nu se face pentru politicieni. Se face pentru oamenii corecţi. Pentru cei care muncesc, respectă regulile şi vor să trăiască într-o ţară în care competenţa, responsabilitatea şi onestitatea nu mai sunt excepţii, ci regulă.

Schimbarea nu va fi uşoară. Dar este posibilă. Şi, de data aceasta, este obligatorie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor