O călătorie în timp prin Cernăuţi, „Micul Paris” al Ucrainei

Cupole de biserici ortodoxe în formă de ceapă, catedrale catolice solemne, străzi pietruite mărginite de vile, un cinematograf construit pe ruinele unei sinagogi - aceste repere sunt o mărturie a identităţilor în schimbare ale oraşului ucrainean, Cernăuţi. După izbucnirea războaielor şi căderea imperiilor, Cernăuţiul a reflectat moştenirea şi tradiţiile locuitorilor şi conducătorilor săi: austro-ungari, evrei, români, sovietici şi ucraineni. Astăzi, o plimbare la Cernăuţi este o călătorie în timp, de la o statuie a unui împărat habsburgic, la un cimitir evreiesc pustiu şi până la un tanc sovietic, se arată într-un reportaj publicat de Washington Post, care preia Associated Press.

Cernăuţiul are multe feţe. În timp ce oferă lecţii în istoria de multe ori dureroasă a Europei secolului XX, arhitectura sa elegantă antebelică şi străzile artistic structurate i-au adus supranumele de ''Micul Paris'' sau ''Mica Vienă'' a Ucrainei. Indicatoarele străzilor sunt ascunse uneori de viţa de vie încărcată cu fructe, procesiuni de nuntă se pot întâlni pe străzile pietruite romantice, iar portrete ale conducătorilor austrieci sunt înşiruite pe pereţii unei cafenele.

Cernăuţiul a fost fondat ca o cetate slavă pe râul Prut, în secolul al XII-lea. A făcut parte din principatul medieval al Moldovei până când a fost anexat de către Imperiul austro-ungar, în secolul al XVIII-lea. Redenumit Czernowitz, a înflorit sub Habsburgi şi a crescut de la un mic oraş de provincie într-un centru de plin de viaţă şi diversificat etnic de comerţ, meşteşuguri, cultură şi educaţie. Odată cu căderea Imperiului austro-ungar, în 1918, la sfârşitul Primului Război Mondial, regiunea a devenit parte din România. Trupele sovietice au ocupat Cernăuţiul la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, dar au fost repede îndepărtate de forţele române. Armata Roşie l-a recucerit în 1944 şi l-a încorporat în cea care este acum Ucraina.

Bijuteria oraşului este un complex gigantic ca un palat, care iniţial i-a adăpostit pe conducătorii Bisericii ortodoxe. În prezent, este sediul Universităţii din Cernăuţi şi sit inclus în patrimoniul UNESCO. Construită la sfârşitul secolului XIX de către renumitul arhitect ceh Josef Hlavka, clădirea monumentală centrală s-a transformat într-o biserică ortodoxă reper, de o parte, şi un turn cu ceas, de cealaltă parte.

Strada Universităţii merge de la şcoală până la cinematograf, care este ca un memento al istoriei evreieşti a oraşului. Înainte de război, Cernăuţiul a fost un centru vibrant al vieţii evreieşti, găzduind câteva zeci de sinagogi şi aproximativ 45.000 de evrei, aproape o treime din populaţia oraşului. Doar o treime din populaţia evreiască a supravieţuit Holocaustului şi războiului şi cei mai mulţi au emigrat în Israel şi SUA. Astăzi, Cernăuţiul are o populaţie totală de 250.000 de locuitori, printre care ceva mai mult de 1.000 de evrei. Semnele vieţii evreieşti sunt puţine: două sinagogi, un mic muzeu de istorie evreiască, o şcoală şi un cimitir evreiesc aflat în stare precară, unul dintre cele mai mari din Europa de Est. Rămăşiţele principalei sinagogi a oraşului, parţial distrusă în timpul războiului, au fost transformate într-un cinematograf de sovietici. Localnicii au numit clădirea albastră ''Cinegoga''.

În apropiere se afla Piaţa Teatrului, odată locul unui bazar alimentar, purtând numele ''Elizabethplatz'', în onoarea împărătesei austriece Elisabeta. Acum, aici se află Teatrul Dramatic din Cernăuţi, construit la începutul secolului XX. Lângă Piaţa Centrală şi Primărie se află strada doar pentru pietoni, ''Olha Kobylianska'', numită după scriitoarea ucraineană şi activistă pentru drepturile femeilor care a celebrat această regiune în lucrările sale. Mărginită de case elegante cu două şi trei etaje, romantica stradă pietruită este un loc popular pentru procesiuni de nuntă.

Printre restaurantele populare de pe Kobylianska se numără Videnska Kava (Vienna Cafe) şi Koleso (Roata). La Videnska Kava, se pot vedea portretele solemne ale unor monarhi austrieci.

Seara, se poate audia un concert de orgă la Biserica Armenească din secolul al XIX-lea, construită tot de Hlavka într-un amestec de stiluri roman, bizantin şi gotic, tipic mănăstirilor medievale din aceasta regiune. Mai jos pe Strada Armenească se află Catedrala Sfântul Nicolae, supranumită 'Biserica beată', din cauza turlelor sale încrucişate. Aceasta este una dintre puţinele biserici din Cernăuţi care au continuat să funcţioneze în timpul epocii sovietice, motiv pentru care icoanele, vitraliile şi moaştele martirilor ortodocşi ale sale sunt bine conservate.

La bazarul central de pe Strada Chervonoarmiyska (Armata Roşie) se poate găsi ''salo'', slănina de porc sărată care este un semn distinctiv al bucătăriei ucrainene. Sătenii vând aici ouă, lapte 'muls proaspăt' şi păsări de curte proaspăt jumulite, şi se poate vedea chiar câte o femeie de vârstă mijlocie care vinde ciuperci gigantice culese din pădure, pentru a-şi completa pensia mică. Aceasta este încă una dintre multele identităţi ale oraşului şi una care este puţin probabil să fie întâlnită în Parisul sau Viena reale.