Numeroase românce şi minori, victimele traficului 'profitabil' cu fiinţe umane din Italia

În Italia au ajuns, în 2011, zeci de mii de victime ale traficului cu fiinţe umane, care au adus organizaţiilor criminale profituri de trei miliarde de euro pe an. Fenomenul constrânge la prostituţie sau exploatarea muncii chiar şi minori, care uneori dispar. Este vorba de o realitate despre care se ştie încă foarte puţin, scrie revista italiană L'Espresso într-un amplu articol din ediţia de miercuri, care menţionează numeroşi români printre victime.

Bărbaţi, femei şi copii sunt doar nişte ''dolari'' mergători pentru traficanţii de fiinţe umane. Este suficientă o bună organizare şi se reduce la sclavie orice persoană care are nevoie de ajutor.

Maria, o româncă de numai 16 ani, elevă la un liceu lingvistic din Bucureşti, a fost înşelată de un vecin. 'Vino cu mine în Italia, am un loc de muncă ca translator, care este pentru tine. Peste câţiva ani vei avea suficienţi bani încât să nu-ţi mai faci griji pentru nimic', i-a spus el. Maria a fost vândută ''la licitaţie'', într-un hotel din Tirana iar astăzi se prostituează la Roma şi Milano.

Maria şi alte victime ca ea au ceva în comun: au căzut în plasa reţelei de traficanţi de fiinţe umane. Potrivit Organizaţiei Internaţionale a Muncii, în fiecare an există 2,7 milioane de victime ale traficului de persoane, unul dintre cele mai mai profitabile, după cel cu arme şi droguri. ''Cifra de afaceri'' a acestei organizaţii criminale este estimată la 32 de miliarde de dolari, potrivit datelor organizaţiilor Terre des Hommes-ECPAT pe 2010.

Traficul cu fiinţe umane este de obicei grupat în două macro-categorii. Pe de o parte, există 'smuggling of migrants'. 'Este o activitate criminală care constă în a transporta şi introduce ilegal persoane într-o ţară străină contra cost pentru acest 'serviciu' '', explică Andrea Di Nicola, profesor asociat de criminalogie la Facultatea de Drept a Universităţii din Trento şi autorul capitolului privind devierea şi infracţionalitatea străinilor, din ultimul raport al fundaţiei Ismu privind migraţiile în Italia. ''Smuggling-ul'' nu implică abuzarea acestora odată ajunşi la destinaţie. Atunci când există o exploatare în ţara de destinaţie, fie ea sexuală sau la muncă, este vorba de 'trafficking in persons' - traficul cu persoane în scopul exploatării.

Potrivit unei estimări făcute în exclusivitate pentru 'L'Espresso' de profesorul din Trento şi Andrea Cauduro, cercetător în cadrul Departamentului de ştiinţe juridice la aceeaşi Universitate, această piaţă aduce până la 3,2 miliarde de euro anual în Italia (date din 2011). Pentru a ajunge la această cifră, cercetătorii au luat în considerare tarifele şi numărul de victime. Traficanţilor mediteraneeni, au scris Di Nicola şi Cauduro, 'li se plătesc 7.000-10.000 de euro pentru a ajunge în Italia din Africa sub-sahariană, comparativ cu 1.000-2.000 de euro doar pentru trecerea din Tunisia, Egipt sau Libia spre Italia'. Imigrantul dă apoi alţi bani traficanţilor pe care-i întâlneşte pe parcurs. S-a calculat un cost mediu de 4.000-8.000 de euro de persoană.

În ceea ce priveşte numărul de imigranţi care intră în Italia cu aceste organizaţii, atât pe mare cât şi pe uscat, cercetătorii au estimat aproape 180.000 de persoane în 2011. Câştigul de pe urma traficului cu imigranţi în Italia este între 711.5 şi 1.423 miliarde de euro.

'Trafficking in persons' este chiar mai profitabil. Estimarea persoanelor căzute în această reţea în 2011 este între 8.000 şi 16.000, din care circa 70% exploatate în scopuri sexuale iar 30% în muncă. Având în vedere că prostituţia aduce în medie 500 de euro pe zi, în timp ce munca la negru aduce 100 de euro pe zi, câştigul anual este între 912-1.824 miliarde de euro. Însumând ''smuggling'' şi ''trafficking'' se ajunge la încasări între 1,6-3,2 miliarde de euro.

'Românii sunt prezenţi spre nordul Italiei, folosiţi în construcţii, şi în centru, în munca la domiciliu; chinezii sunt angajaţi în întreprinderi artizanale, în special în centrul Italiei, în timp ce în sud sunt prezenţi indieni şi pakistanezi, angajaţi în agricultură şi restaurante', subliniază Mirta Da Pra Pocchiesa de la asociaţia Gruppo Abele. În general, ţările de origine cele mai reprezentate sunt România, Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria, Polonia, Rusia, Maroc, Tunisia, Egipt, Ghana, Brazilia, Peru, Ecuador, India, Pakistan, China.

Cei care intră în Italia prin intermediul unor organizaţii criminale aduc cu sine o datorie care merge de la 2.000 la 13.000 de euro. ''Caporalul'', care acţionează ca intermediar între angajat şi companie, 'păstrează pentru sine 50-60% din plata pe zi a angajatului', spune responsabila proiectului ''Prostituţia şi traficul de persoane'' de la Gruppo Abele.

Aceste multinaţionale ale criminalităţii au pus mâna şi pe o mare parte din piaţa prostituţiei. Potrivit raportului recent al fundaţiei Scelles, în lume se prostituează 40-42 de milioane de persoane, dintre care trei sferturi cu vârsta între 13 şi 25 de ani. Doar în Europa de Vest cifra este de 1-2 milioane de persoane implicate, nouă din zece depinzând de un proxenet.

În Italia se prostituează femei, bărbaţi şi minori de 60 de naţionalităţi diferite, iar italiencele reprezintă aproximativ 10% din total. În 80% din cazuri este vorba de imigranţi legaţi de o anumită forma de trafic sau exploatare.

Practică prostituţia pe stradă mai ales femei nigeriene şi din Europa de Est, în timp ce în bordeluri sunt mai numeroase româncele, chinezoaicele, sud-americancele, marocancele şi italiencele. Prostituţia 'indoor' reprezint între 30-70% din total şi se practică în saune, săli de masaj, discoteci, săli de bingo şi pub-uri, care au camere rezervate special.

De obicei, victimele sunt racolate de cunoştinţe din ţările de origine, sau sunt abordate de organizaţii mascate ca agenţii de ocupare a forţei de muncă. 'Adevărata legătură dintre persoana respectivă şi exploatatorii ei este datoria foarte mare pe care o contractează femeile atunci când decid să plece - pentru o tânără nigeriană poate ajunge pana la 50.000-70.000 de euro - pe care vor trebui să o restituie, în caz contrar rudele din ţara de origine suferă represalii', spune Da Pra Pocchiesa în cartea 'Prostituţia, o lume care traversează o lume' (Editura Cittadella, 2011).

Pentru a se asigura că datoria va fi plătită, traficanţii recurg la toate formele de presiune. Sud-americancele şi unele românce sunt nevoite să-şi ipotecheze casa, în timp ce pentru chinezoaice garantează părinţii. Nigerienele sunt supuse unor ritualuri voodoo, capabile să creeze 'convingerea că, dacă nu îşi vor respecta promisiunile făcute, li se va întâmpa ceva grav celor de acasă sau chiar lor'.

În schimbul banilor, organizaţia criminală ofera un fel de 'pachet all inclusive'. Acest lucru, spune Da Pra Pocchiesa prevede 'călătoria cu avionul sau autocarul, feribotul, trenul şi multe deplasări pe jos, cu ghizi, care au sarcina de a le trece peste graniţă, găzduirea în locuri-etapă şi documentele obţinute aproape întotdeauna mituind funcţionari de ambasadă şi forţe de poliţie. La sosire, li se asigură un loc unde să stea, un celular, ceva haine pentru 'muncă' şi adresa unui avocat'. În realitate, cele care provin din Africa sunt constrânse să parcurgă mulţi kilometri prin deşert şi să sufere violenţe de orice tip. Nu de puţine ori aceste femei ajung să traverseze marea cu ambarcaţiuni periculoase.

Fetele din Europa de Est sunt vândute de mai multe ori pe parcursul traseului. 'Ultima tranzacţie are loc de obicei în subsolurile unor hoteluri din Tirana şi Vlora, în Albania, unde se practică un adevărat comerţ cu femei albe, acestea fiind obligate să defileze pentru a fi sortate spre locuri profitabile', explică Da Pra Pocchiesa.

Odată ajunse la destinaţie, traficanţii sunt interesaţi doar ca ele să fie 'productive' cât mai mult posibil, să fie obediente şi să nu creeze probleme. Pentru aceasta le sunt confiscate documentele. 'Scopul organizaţiei este de a face în aşa fel ca ele să nu aibă încredere în nimeni şi să creadă că se află într-o situaţie de ilegalitate', explică cercetătoarea. Cele care nu muncesc, care nu predau banii sau, mai rău, care încearcă să fugă, sunt bătute, legate, scufundate în apă rece, pe lângă ameninţările frecvente cu represalii împotriva familiei de acasă.

Cele care practică prostituţia pe stradă trebuie să plătească şi locul respectiv. 'O bucată de trotuar, numită în jargon 'joint' poate costa o femeie până la 500 de euro pe lună', spune Da Pra Pocchiesa. ''Unele sunt suprevegheate şi sunt atât de speriate încât la 'locul de muncă' nu vorbesc cu nimeni, cu excepţia clienţilor iar când se întorc acasă nu mai pot ieşi. Altele au mai multă libertate de mişcare şi se simt aproape independente, deoarece în schimbul unui procent mai mare din câştig, organizaţia reuşeşte să le ţină legate de ea fără teama de denunţuri'', a precizat cercetătoarea.

Un capitol aparte priveşte minorii. Un minor poate fi folosit pentru a vinde droguri, a cerşi sau a satisface perversiunile unui client bogat. Se întâmplă totodată ca aceşti minori, odată ajunşi în Italia, să dispară. 'S-a consolidat exploatarea sexuală a minorilor, dar şi cerşetoria, constrângerea lor la activităţi ilegale sau muncă', se arată în dosarul elaborat de organizaţia ''Save the Children'', ''Micii sclavi invizibili'.

Potrivit ONU, minorii care cad victime ale traficului intern şi internaţional se cifrează în lume la 1,2 milioane. În Italia, minorii exploataţi sexual sunt între 1.600-2000. Victimele sunt în special 'fete din România (46%) şi Nigeria (36%), urmate de albaneze (11%) şi fete din Africa de Nord (7%)'.

Pe această piaţă a sexului au fost aduşi şi romi între 15-18 ani, în special la Roma şi Napoli. 'Unii dintre ei lucrează ziua ca spălători de parbrize, la semafoare, iar noaptea se prostituează', scriu realizatorii raportului. Ei au subliniat că 'alături de minorii romi sunt implicaţi în prostituţie şi minori maghrebieni şi români''.

Exploatarea sexuală în spaţii închise este de trei ori mai mare decât cea din stradă. Este un sistem conceput de organizaţiile criminale pentru a face şi mai dificilă identificarea victimelor.

Traficanţii de fiinţe umane exploatează minorii şi punându-i la muncă. Pe lângă cerşit, impus în special unor adolescenţi romi care provin mai ales din fosta Iugoslavie şi România, există şi alte activităţi foarte cerute. 'Tinerii egipteni se numără printre cei mai expuşi riscului exploatării prin muncă, în special în sectorul fructelor şi legumelor, sau în traficul de droguri', avertizează organizaţiile ''Save the Children'' şi ''On the Road''.

Un alt aspect îngrijorător al traficului cu minori este faptul că mulţi, odată intraţi în Italia şi după ce a fost plasaţi în structuri de primire, dispar pur şi simplu, fiind sustraşi oricărei forme de protecţie, a avertizat Natale Forlani, care a înfiinţat astfel de centre de primire pentru minorii neînsoţiţi din Africa de Nord. El s-a adresat la 25 octombrie 2011 Comisiei din Parlament privind copiii şi adolescenţii. Referindu-se la perioada 1 ianuarie-25 octombrie 2011 a informat că dintre cei 3.863 de minori neînsoţiţi sosiţi până atunci, '835 au devenit de negăsit'.

Alessandra Ballerini, avocată specializată în drepturile omului şi imigraţie, a vorbit despre capcana 'structurilor-punte'' - 24 de centre deschise în 2011, unde sunt primiţi mulţi minori neînsoţiţi. 'Este vorba de soluţii temporare în care nu este numit nici măcar un tutore şi prin urmare nu se poate solicita pentru ei un permis de şedere', spune ea. Mulţi riscă să devină majori înainte de numirea unui tutore, astfel că devin imigranţi ilegali la împlinirea vârstei de 18 ani.