Noul sediu PD: Mai ceva ca la aeroport. Intrarea destinată presei, una specială
alte articole
Partidul Democrat din Moldova s-a mutat recent într-un nou sediu, unde şi măsurile de securitate la intrare sunt noi. Mai mult decât atât, unii jurnalişti care au mers la prima şedinţă din acest an al Biroului Politic al Partidului Democrat din Moldova au menţionat că au fost nevoiţi să treacă prin mai multe filtre înainte să ajungă în sala de conferinţe.
Pe lângă faptul că nu mai pot intra în clădire doar în baza legitimaţiilor de presă, jurnaliştilor le sunt scanate toate obiectele, fiind verificaţi minuţios chiar şi după ce trec prin detectorul de metale. Potrivit TV 8, intrarea destinată presei este una specială, aceasta ducând direct în sala de conferinţe, astfel că jurnaliştii nu au acces la alte încăperi din clădire.
Întrebat de reporterul TV8, care a fost necesitatea introducerii acestei reguli pentru presă, purtătorul de cuvânt al fracţiunii Vitalie Gămurari a menţionat că este o chestiune tehnică care nu va împiedica jurnaliştii să participe la reuniunile Partidului Democrat, afirmând în acelaşi timp că aceste măsuri ar fi fost preluate din Occident.
„PDM este cel mai mare partid din Moldova, fiind şi cel de guvernământ, iar atunci când sunt invitaţi jurnalişti există tentaţia să vină şi cei care nu sunt jurnalişti la asemenea întruniri. Este un moment de asigurare a liniştii, securităţii şi unei conlucrări cât mai bune. Atunci când primele persoane din stat, primul ministru sau preşedintele Parlamentului, se află la acele şedinţe, noi trebuie să asigurăm securitatea”, a declarat Gămurari.
Menţionăm că noul sediu al Partidului Democrat este amplasat pe strada Armenească din Chişinău, clădirea cu patru niveluri şi o suprafaţă de 1.500 metri pătraţi fiind proiectată cu spaţii pentru zeci de birouri, un mini-hotel, un restaurant şi o parcare subterană. Mai mult decât atât, aceasta este înconjurată de un gard de aproape 3 metri înălţime, dotată cu mai multe camere de supraveghere şi se află la câţiva paşi de locuinţa preşedintelui PD, Vladimir Plahotniuc.
Iniţial clădirea de lux de pe str. Armenească din centrul Chişinăului ar fi fost construită pentru a fi sediul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), însă nu a ajuns să-şi împlinească menirea întrucât a fost pusă sub sechestru, fapt ce i-a împiedicat pe comunişti inclusiv să vândă imobilul.
Potrivit unei investigaţii RISE Moldova, la 22 decembrie 2016, executorii au ridicat sechestrul, iar la 5 ianuarie 2017, clădirea PCRM-ului a fost trecută în proprietatea firmei cu capital străin Constar Invest SRL. Noul proprietar şi beneficiarul real al clădirii s-ar ascunde în paradisul fiscal din Belize. Jurnaliştii RISE Moldova au aflat că „beneficiarul din Belize este reprezentat în Republica Moldova de un personaj-cheie din anturajul oligarhului Vladimir Plahotniuc”.