Noul director artistic al Festivalului Internaţional de Film Bucureşti(BIFF) este Sylvain Auzou, directorul secţiunii Venice Days a Mostrei Veneţiene

Festivalul International de Film Bucuresti (BIFF) (BIFF)
L.M.
07.04.2016

Aceasta a XII-a ediţie a BIFF vine, pe lingă filmele importante şi foarte bune, şi cu o premieră organizatorică. Domnul Sylvain Auzou, directorul secţiunii Venice Days, din cadrul Mostrei Veneţiene, este noul director artistic al festivalului nostru. Acesta nu este primul său contact cu BIFF, la ediţia din 2010 fiind membru al juriului.

Sylvain Auzou (BIFF)
Sylvain Auzou (BIFF)

Ca orice festival important, BIFF are, pe lingă filmele pe care le prezintă, şi nume la fel de importante care jurizează selecţia oferită.

Anul acesta, juriul secţiunii principale este condus de doamna Marie Pierre Duhamel Muller. Cu o experienţă îndelungată şi variată în diferite ”departamente” ale producţiei cinematografice, acum este producător la prestigioasa companie ”Pathé”, după ce, până în 2014 a fost membru al comitetelor de selecţie pentru Venezia Mostra del Cinema şi pentru Roma IFF (2005-2014).

Marie Pierre (BIFF)
Marie Pierre (BIFF)

Elena Cristodoulidou este un nume cu rezonanţă în spaţiul cinematografic european. Din 1994 lucrează în şi organizează diferite structuri responsabile cu buna desfăşurare a industriei cinematografice aţiţ în ţara natală, Cipru, cit şi la nivel comunitar european. Între 1996-1999 a prezentat o emisiune de cultură cinematografică la televiziunea de stat din Cipru.

Elena Cristodoulidou (BIFF)
Elena Cristodoulidou (BIFF)

Enrico Vannucci este consultant, pentru scurt metraje, la Festivalul de Film de la Veneţia şi este membru al comitetului de organizare al ViaEmili@DocFest. Din 2009 a acoperit, în calitate de critic de film, festivalurile de gen din lume. Între 2010-2014 a fost directorul ”Ozu Film Festival”.

Enrico Vannucci (BIFF)
Enrico Vannucci (BIFF)

Gabriel Dettre este regizor, scenarist şi producător care, după ce a trăit şi a lucrat muţi ani în New York, a hotărît să revină în Budapesta. Are în ”portofoliu” filme care au fost nominalizate la Oscar, precum şi producţii care au fost remarcate la prestigioase festivaluri din toată lumea. Este producător executiv al filmului ”6,9 pe scara Richter”, cea mai nouă producţie a regizorului Nae Caranfil. Pe lingă impresionanta carieră de regizor şi producător, domnul Gabriel Dettre este şi un foarte apreciat profesor, fiind invitat să-şi împărtăşească experienţa şi cineaştilor în devenire.

Gabriel Dettre (BIFF)
Gabriel Dettre (BIFF)

Cristian Tudor Popescu, sau ”CTPu”, pentru cinefilimea autohtonă, este cincimea neaoşă a juriului BIFF 2016. Orice am spune despre dumnealui este insuficient ca să-l descriem precis. Este profesor la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică, a publicat cărţi despre evoluţia artei a şaptea în România, a avut o longevivă emisiune tv, în care prezenta filmele pe care le alegea şi, fără dubii, este o voce foarte distinctă pe ”platoul” cinematografiei româneşti. Sperăm să-i placă, ca şi celorlaţi patru colegi, filmele pe care noul nostru director artistic le-a selectat şi, desigur, sîntem foarte onoraţi pentru că ne-a acceptat invitaţia.

Cristian Tudor Popescu (BIFF)
Cristian Tudor Popescu (BIFF)

Festivalul Internaţional de Film Bucureşti, cel mai longeviv festival competiţional de lungmetraj din Capitală, se va desfăşura între 18 şi 23 aprilie, la Institutul Francez (Cinema „Elvira Popescu”), şi Muzeul Tăranului Român (Cinema Muzeul Ţăranului), unde vor avea loc evenimente speciale dedicate copiilor şi adulţilor: proiecţii în premierã în România, gale, „workshop-uri”, „master-classes” etc. Organizat de Fundaţia CHARTA, BIFF se desfăşoară cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), al Uniunii Cineaştilor din România şi al Institutului Cultural Român, sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale, Principele Radu al României.

Filmele, cele mai multe fără distribuitor în România şi invitaţii speciali din cinematografia românească şi internaţională, garantează o săptămână magică pentru iubitorii de artă şi cultură. Filmele vor avem cel mult 2 proiecţii.

Biletele se pot achiziţiona de la cinematografele partenere dar şi online de pe eventbook.ro

Parteneri tradiţionali -“Leş amis du festival”: Ambasada Franţei, Institutul Francez, Muzeul Ţăranului Român

Parteneri: Tiriac Auto, DHL, Fratellini Bistro, Biutiful, Journey Pub, Gatsby Club, Simbio, Van Gogh, VM Italy Products-Fontezoppa

Eveniment susţinut de Europa FM

Parteneri mediaMedia Advertising, Revista Tango/ Marea Dragoste, Adevărul, Dilema Veche, Historia, Ziarul Ring, Observator Cultural, Şapte Seri, Zile şi nopţi, AaRC, Casino Life &Business Magazine, News.ro, Ziare.com, Epoch Times, Calendarevenimente.ro, Ziarulmetropolis.ro, Cinemagia, CinemaRX, Cinefan.ro, Liternet, IQAds.ro, Sub25, Pinkstripe, Movienews.ro, Star Filme.ro, Orasulmeu.ro, Getica OOH, Filmneweurope.com

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor