Noi stenograme PNL dovedesc tentativa de scoatere de pe listele electorale a decedaţilor şi a românilor din străinătate
alte articole
Pe contul său de Facebook, jurnalistul Dan Tăpălagă a publicat conţinutul unei noi stenograme a unei şedinţe PNL de vineri, 3 august, la care a fost prezent şi preşedintele interimar Crin Antonescu, relatează Evenimetul Zilei. Unul dintre subiectele abordate a fost mini-recensământul anunţat de ministrul de Interne Ioan Rus, care şi-a dat luni demisia, liderii PNL dezbătând despre scoaterea de pe listele electorale a oamenilor care suferă de sindromul Down şi Alzheimer, a celor decedaţi şi a românilor din diasporă.
Varujan Vosganian: Poate că sunt prea vorbăreţ, dar am două teme aici. Una, care nu ţine de primar. De pildă: persoanele născute cu sindrom Down, care au mai mult de 18 ani, nu au capacitate de exerciţiu, persoanele care sunt cuprinse în programul Alzheimer, de la un stadiu încolo, astea nu sunt chestiuni care să ţină de primar. De aceea, eu cred că trebuie să valorificăm toate sugestiile şi să centralizăm tot. Ţi-am dat două exemple, probabil ca mai sunt şi altele. Asta cu Alzheimer mi-a fost sesizată de o doamnă care lucrează în programul Alzheimer şi care mi-a spus că majoritatea, de la un anumit stadiu al bolii încolo, nu mai au capacitate de exerciţiu. Ei trebuie scoşi, nu sunt foarte mulţi.
Andrei Marga: Cine le-o dă asta? Adeverinţa medicală?
Theodora Bertzi:Juridicul, hotărâre judecătoarească...
Varujan Vosganian:Trebuie făcută şi asta. Şi, în al doilea rând, acolo unde sunt primari PDL trebuie să motivăm oamenii noştri din consiliul local. Deci, cred că şi consiliile locale au un rol important, nu doar primarul.
(voce din sală): Important e că morţii nu au fost scoşide 22 de ani.
Varujan Vosganian: Cu morţii n-o rezolvi. Numai cu morţii nu o rezolvi.
(voce din sală): Varujan, morţii sunt 25%.
Varujan Vosganian: Cei care sunt plecaţi sunt problema cea mai mare".
Schimbările lui Kovesi de la Parchetul General şi ale lui Daniel Morar de la DNA
Conform stenogramei, la începutul şedinţei Crin Antonescu, Varujan Vosganian şi Sorin Roşca Stănescu au adus în discuţie schimbarea Codruţei Kovesi din funcţia de procuror şef al Parchetului General şi a lui Daniel Morar din funcţia de procuror-şef la DNA
Varujan Vosganian: spune-ne de Daniel Morar ceva ....Numai de bine...Crin Antonescu: În română sau în engleză? Ca să ştiu să fac şi eu un efort...Da...Deci, mandatele lui Daniel Morar se prelungesc în mod legal de către ea (n.a. Laura Codruţa Kovesi) atâta vreme cât decizia ministrului Justiţiei de a nu face o altă propunere se produce.
Varujan Vosganian:Păi de ce?
Crin Antonescu: Asta nu ştiu. Probabil, probabil, n-am discutat chestiunea asta, nu am fost consultat de ministrul Justiţiei.
Varujan Vosganian:Da', stai puţin, el poate să fie demis, dacă după aceea lucrurile se normalizează, nu mai trebuie să mai stăm 7 luni cu el, nu?
Sorin Roşca Stănescu:Domnule preşedinte, dacă îmi permiteţi, contravine flagrant spiritului legii. Legea spune: două mandat de câte 3 ani. Şi mai sunt posibile prelungiri. Dacă se uzează de decizie, el poate fi până la moarte.
Crin Antonescu: Ştiu, ştiu. Da, suntem în afară unui spirit al legii. Dar suntem în afară în aşa fel încât nu putem să intervenim noi, pentru că circuitul e clar...", se arată în stenogramele PNL.
Mircea Diaconu: Voiam să mă lupt, să muncesc, n-aveam cu cine [...] să mă duc, să mă zbat, să rup”
Mircea Diaconu care şi-a pierdut funcţia de ministru al Culturii şi cea de senator din cauza incompatibilităţii între anii 2008 şi 2011 când a fost şi senator şi director al Teatrului Nottara îi reproşează lui Crin Antonescu că nu este suficient folosit de către partid.
Mircea Diaconu: De ce m-ai pus pe mine vicepreşedinte?
Crin Antonescu: Cum să te pun eu?!
Mircea Diaconu: Păi tu m-ai pus. În intervalul ăsta atât de acut şi de nu-ştiu-ce, dacă nu mă suna domnul Chiţoiu de câteva ori...nu ştiu, parcă mă simţeam pe undeva disperat, voiam să mă lupt, să muncesc, n-aveam cu cine.
Relu Fenechiu: Dar eu nu te-am sunat de mai multe ori?
Mircea Diaconu: Şi tu m-ai sunat...
Relu Fenechiu: Păi vezi...nu te-am pus la treabă?
Mircea Diaconu: Prea puţin, prea puţin. Vorbesc foarte serios.
Crin Antonescu: Chiţoiu, Fenechiu...Puţini oameni sunt sunaţi de ăştia trei: Ruşanu, Chiţoiu, Fenechiu, pe cuvânt. Deci, dacă te-au sunat ăştia trei, eşti tare, crede-mă! Eşti mare!
Mircea Diaconu: Pe intervalul ăsta de agitaţie...
Varujan Vosganian: Nu, aşa este...
Mircea Diaconu: Vorbesc foarte serios...Am avut sentimentul că nu sunt chiar vicepreşedinte din moment ce nu e atât de mare nevoie de mine, să mă duc, să mă zbat, să rup, sa tot ce trebuie".
Înlăturarea lui Victor Paul Dobre de la Ministerul Administraţiei plănuită de vineri
Victor Paul Dobre, cel care şi-a depus luni demisia din funcţia de ministru al Administraţiei, a fost amintit în stenograma şedinţei PNL din 3 august. Astfel, reprezentantul PNL din Caraş Severin a cerut în mod expres retragerea sprijinului politic pentru Dobre, motivând că ministrul nu şi-a făcut datoria în facilitarea validării referendumului şi de trimitere la "coşul istorie" a lui Traian Băsescu.
"Eu, ca membru al Biroului Politic Central şi ca membru al Consiliului Naţional Executiv, propun retragerea sprijinului politic pentru ministrul Administraţiei, Victor Paul Dobre. Vă propun aici la toţi colegii din ţară pentru că eu spun ce gândesc şi-mi asum această propunere, pentru că noi, acum, eram cu referendum validat, cu Băsescu trimis la coşul istoriei şi noi ne vedeam de treabă. Ministerul Administraţiei nu a fost alături de noi, alături de români, alături de liberali. Şi trebuie să ne asumăm noi, PNL, acest gest, mai ales că şi PD-ul acuză oarecum Guvernul", relevă stenograma PNL.
De asemenea, alţi colegi din PNL i-au reproşat lui Victor Paul Dobre că din cauza Ministerului de Interne nu s-a realizat condiţia de prezenţă la referendum .
"De unde a apărut numărul de 18 milioane? Cine v-a spus că mai suntem 18 milioane în ţară? De ce nu s-a făcut actualizarea listelor înainte de referendum? De ce au fost lăsate persoanele decedate pe liste?", se arată în documente.