Ninel Potârcă, fierul vechi şi morţii din Bucureşti
alte articole
Constantin Ninel Potârcă, fost candidat la preşedinţia României în 2009, a fost reţinut, joi seară, de procurori, pentru dare de mită, în urma unui flagrant organizat în Craiova, informează mediafax.
Potrivit unor surse judiciare, Ninel Potârcă, supranumit la vremea alegerilor "Obama de Meteor", (şi) datorită faptului că posedă un palat în faimosul cartier de rromi din Târgu Jiu, Meteor, este acuzat de dare de mită, după ce ar fi încercat să ofere bani unui lichidator judiciar.
Ninel a fost reţinut pentru 24 de ore, în urma unui flagrant delict organizat de procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Craiova iar vineri va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
La începutul lunii iulie 2013, fostul contracandidat al lui Mircea Geoană la prezidenţialele din 2009, a fost arestat preventiv de Tribunalului Gorj, pentru evaziune fiscală prin tranzacţii cu fier vechi, în urma cărora statul a fost prejudiciat cu aproximativ 4,4 milioane lei. Curtea de Apel Craiova a decis, ulterior, ca Ninel să fie cercetat în libertate.
Potârcă este suspectat că a înregistrat în contabilitatea uneia dintre firmele sale facturi fiscale pentru operaţiuni comerciale nereale în tranzacţii cu fier vechi, prejudiciul rezultat fiind de aproximativ 4,4 milioane lei.
Fostul prezidenţiabil are un lung istoric în materie de dosare şi condamnări pentru afaceri ilegale cu fier vechi.
În 3 iulie, poliţia a descins la Palatul deţinut de Ninel Potârcă în cartierul Meteor din Târgu Jiu, pentru percheziţii într-un alt dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ două milioane de euro, în care era vizat fratele prezidenţiabilului Ninel, Toma Potârcă.
Tot la începutul lunii iulie, Curtea de Apel Craiova a majorat la şase ani de închisoare cu executare pedeapsa pentru Ninel Potârcă într-un alt dosar de evaziune fiscală instrumentat de DNA, decizia nefiind însă definitivă. În acelaşi dosar, Toma Potârcă a primit o pedeapsă de cinci ani, faţă de doi ani şi jumătate, cât decisese iniţial Tribunalul Gorj.
În mai 2011, fraţii Potârcă şi alte două persoane au fost trimişi în judecată de către DNA tot pentru evaziune fiscală în afaceri cu fier fier vechi. Ninel Potârcă a introdus în contabilitatea uneia dintre firmele sale facturi fictive, pentru a nu plăti statului impozite şi taxe în valoare de peste 18,6 milioane de lei.
Reamintim că firma lui Potârcă, Siatra Prod SRL, a achiziţionat în anul 2000 fostul combinat chimic din Arad, pe care ulterior l-a demolat şi l-a vândut la fier vechi. Firma este în prezent în lichidare judiciară, aceasta mai având în proprietate la Arad terenurile fostului combinat, suprafaţa totală fiind de peste 40 de hectare. Fierul vechi a fost vândut fără a se plăti taxele şi impozitele datorate către stat.
Constantin Ninel Potârcă a mai fost condamnat anul trecut într-un alt dosar, la doi ani de închisoare cu suspendare, tot de Tribunalul Gorj şi tot pentru evaziune fiscală. Sentinţa nu a fost definitivă, dosarul fiind în prezent pe rolul Curţii de Apel Craiova.
Afacerile familiei Potârcă au fost de anvergură naţională şi nu s-au rezumat la fier vechi. Pe rolul Tribunalului Bucureşti se află un dosar avandu-i ca protagonişti pe Toma Potârcă şi alţi patroni rromi din cartierul Meteor din Târgu Jiu, care au încheiat Institutului Naţional de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" contracte de prestare a unor servicii, inclusiv de transport a cadavrelor, pentru care unitatea sanitară a plătit operaţiuni fictive sau mult mai scumpe decât preţul pieţii, fosta conducere a institutului primind, în schimb, sume de bani sau bunuri.