Nicuşor Dan va prezenta un diagnostic al sistemului de justiţie: "Noi vedem corupţie în jurul nostru şi nu vedem corupţi care să fie pedepsiţi"


Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că urmează să prezinte un diagnostic al sistemului de justiţie, rezultat în urma discuţiilor cu oameni din domeniu. Şeful statului a declarat luni, pentru Antena 1, că una dintre problemele actuale o reprezintă faptul că procurorii nu ajung să dovedească faptele de corupţie.
"Adică noi vedem corupţie în jurul nostru şi nu vedem corupţi care să fie pedepsiţi de statul român. Aici este problema şi bineînţeles că putem să o dezbatem şi am început un proces de reflecţie. M-am întâlnit cu mulţi oameni din zona de justiţie şi cred că voi ieşi într-un interval de timp rezonabil cu un diagnostic al sistemului românesc de justiţie", a declarat Nicuşor Dan la Antena 1.
Corupţia reprezintă o 'chestiune de securitate naţională', a subliniat preşedintele, exprimându-şi încrederea că CSAT şi Parlamentul îi vor împărtăşi punctul de vedere.
"Documentul care, cumva, dă competenţe SRI-ului este Strategia de securitate naţională. Eu cred şi sper că CSAT şi Parlamentul să-mi împărtăşească opinia, în momentul în care o să propunem această strategie. Eu cred că corupţia este o chestiune de securitate naţională. Încrederea pe care oamenii nu o au în momentul de faţă în clasa politică, în instituţiile statului, vine din faptul că ei percep corupţia care există", a spus el.
Şeful statului a vorbit şi despre importanţa unei separări foarte clare între atribuţiile Parchetului, judecătorului şi ale ofiţerului de informaţii.
"Rolul ofiţerului de informaţii este să colecteze informaţii - aşa cum colectează despre reţele, despre sabotaje. Ei, fiind în teritoriu şi discutând şi analizând relaţii sociale, pot să vadă fenomene de corupţie. Totul este că, în momentul în care ei au informaţia despre fenomenul de corupţie şi în momentul în care precizează, sesizează acest presupus fapt de corupţie către Parchet, ei să nu mai aibă nicio interferenţă cu dosarul. Şi Parchetul, cu eventual mandat de judecător pentru ascultare sau ce pot ei să facă cu mijloacele legale, constituţionale ale Parchetului să se ocupe de această sesizare. Vreau ca lucrurile să fie foarte clar împărţite între ce face Serviciul de Informaţii şi ce face Parchetul", a explicat Nicuşor Dan.
Preşedintele a mai precizat că judecătorul este cel care validează mandatele pentru interceptări în cazurile care ţin de siguranţă naţională sau de anumite infracţiuni şi a punctat că în cazurile în care au existat interferenţe între ofiţerul de informaţii şi procuror sau judecător nu s-a respectat legea.
"Ce s-a întâmplat atunci este că nu s-a respectat legea. Ăsta este răspunsul foarte simplu. (...) În niciun caz, prezenţa corupţiei în Strategia de securitate nu implica o interferenţă între procuror şi ofiţer de informaţii sau, mai rău, între ofiţer de informaţii şi judecător. Deci, au fost oameni care n-au respectat legea, iar justiţia din acel moment nu a avut anticorpii care să prevină această influenţă nefastă", a declarat şeful statului.