Nicolescu: Dacă se modifică regiunile, România ar pierde 10 miliarde euro din fondurile structurale
România ar pierde cel puţin 10 miliarde de euro din fondurile structurale europene, dacă se modifică structura regiunilor actuale, atrage atenţia preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din Romania (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu.
Potrivit lui Nicolescu, pentru o mai bună absorbţie a fondurilor structurale, Consiliul Naţional al Investitorilor recomandă îmbunătăţirea competenţelelor autorităţilor care au fost deja agreate de Uniunea Europeană, la nivelul fiecărei regiuni.
"Dacă se modifică regiunile, România, pe parcursul a doi ani, dacă nu cumva trei ani, n-ar absorbi niciun fond din resursele alocate pentru regiuni. Acestea ar fi de cel puţin 10 miliarde de euro. Nu se ştie cât va primi România pentru regiuni, deoarece nu s-a aprobat bugetul. Astfel, absorbţia a cel puţin 10 miliarde de euro ar fi devansată cu trei ani, şi dacă devansezi cu trei ani este clar că nu ai cum să le absorbi", a declarat preşedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu.
Acesta a subliniat că în nicio ţară europeană nu există o corelare între gradul de absorbţie a fondurilor europene şi nivelul de descentralizare, iar analiza CNIPMMR arată că absorbiţia acestor fonduri se face mai ales în funcţie de nivelul guvernării, nu de cel al descentralizării.
"Nu este nevoie să umblăm la regiuni ci numai să ne îmbunătăţim competenţele acestor regiuni. Să dezvoltăm ceea ce avem, nu să stricăm baza şi să o luăm de la capăt. Astfel câştigăm timp şi ne ocupăm de absorbţia fondurilor structurale", a adăugat Ovidiu Nicolescu.
Preşedintele CNIPMMR a avertizat că, în cazul în care se modifică structura actualelor regiuni, noile regiuni nu ar avea baza informaţională şi drept urmare nu şi-ar putea face strategia cerută de UE, fără a pierde timp.
"În cazul în care se modifică regiunile, atunci apar următoarele fenomene. În primul rând autorităţile care au fost agreate de Uniunea Europeană, la nivelul fiecărei regiuni, care implementează fondurile regionale, peste o treime din fondurile pe care UE le alocă României, vor trebui reacreditate. Înainte de 2007, reacreditarea a durat între un an şi doi ani. În al doilea rând, pentru a putea primii fonduri regionale, fiecare regiune trebuie să aibă elaborată o strategie pentru 2014-2020", a explicat preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din Romania, Ovidiu Nicolescu.