Niciun membru al familiei Ţarnaev nu reclamă cadavrul lui Tamerlan

Tamerlan Ţarnaev, unul dintre suspecţii în atentatele din Boston, era un musulman practicant care se ruga de cinci ori pe zi, însă, după aproape o săptămână de la moartea lui, într-un schimb de focuri cu poliţia, cadavrul lui zace stingher şi gol la morga din Boston. Medicii legişti au terminat autopsia, dar niciun membru al familiei nu a reclamat cadavrul, scrie ziarul La Verdad
Tamerlan Ţarnaev, suspectat de comiterea atentatului de la maratonul din Boston. (Glenn DePriest / Getty Images)
Epoch Times România
25.04.2013

Tamerlan Ţarnaev, unul dintre suspecţii în atentatele din Boston, era un musulman practicant care se ruga de cinci ori pe zi, însă, după aproape o săptămână de la moartea lui, într-un schimb de focuri cu poliţia, cadavrul lui zace stingher şi gol la morga din Boston. Medicii legişti au terminat autopsia, dar niciun membru al familiei nu a reclamat cadavrul, scrie ziarul La Verdad.

Soţia lui s-a refugiat cu copilul acasă la părinţii ei, de unde a transmis că şi-a dat seama că nu l-a cunoscut niciodată. Iar surorile lui, care trăiesc la New Jersey, s-au distanţat şi ele. Mama lui nu poate reveni în SUA, pentru că ar risca să dea socoteală în faţa justiţiei pentru că anul trecut ar fi furat din mai multe magazine, iar tatăl lui a promis că vine, dar până acum nu a făcut-o.

Totodată, nimeni nu vrea să-l îngroape. Familia a cerut unei moschei din zonă să oficieze funeralii islamice, dar a fost refuzată. Imamul moscheii Societatea Islamică din Boston, unde se rugau cei doi fraţi, a spus nu-i consideră pe presupuşii autori ai atentatului din Boston membri ai comunităţii sale. Pentru a-l îngropa pe Tamerlan este nevoie de un laic din interiorul comunităţii, pentru că, deşi excomunicarea nu există în islam, se spune că cine a ucis deliberat atâţia nevinovaţi nu îşi poate găsi loc între musulmani. Oficial niciunul dintre fraţi nu era membru al acestei congregaţii, chiar dacă Tamerlan venea aici să se roage. Vinerea trecută, când, după uciderea lui Tamerlan, poliţia a asediat oraşul pentru a-l vâna pe fratele său mai mic, Djohar, moscheea din strada Prospect nu şi-a deschis porţile. A afişat la intrare un mesaj care îi informa pe credincioşi că respectă ordinele autorităţilor.

Atunci când poliţia l-a găsit pe Djohar ascuns într-o barcă aflată într-o grădină din Watertown, imamul Yussufi Vali s-a oferit să încerce să-l convingă să se predea. Nu a fost nevoie, tânărul rănit grav s-a predat aproape imediat. Agenţii FBI, care l-au interogat la Centrul Medical Beth Israel, au spus că Djohar ştia că fratele său mai mare murise. Prin intermediul gesturilor şi a unor declaraţii scrise, tânărul a explicat că, împreună cu fratele său, a învăţat să fabrice bombe din manualul Al-Qaeda postat în revista online Inspire, adică exact acelaşi site care a dus la radicalizarea lor. Moscheea bănuia acest lucru: numai anul trecut, Tamerlan l-a întrerupt de două ori cu strigăte pe imam. Prima dată când acesta a acceptat ca ziua naţională a SUA, 4 iulie, să fie sărbătorită cu acelaşi respect ca şi un rit musulman şi, a doua oară, când imamul l-a comparat pe profet cu Martin Luther King.

A fost o vreme când Tamerlan căuta inspiraţie la înţelepţi pacifişti precum Confucius şi Ghandi, dar, aşa cum a declarat pentru CNN fostul său cumnat Elmirza Hojoov, 'cineva l-a îndrumat pe calea greşită'. El crede că fraţii nu au cunoscut pe cineva în Daghestan, cum speculează poliţia, ci chiar în Cambridge, unde locuiau cei doi. Hojoov a menţionat un armean cu barbă roşie, convertit la islam, pe care Tamerlan îl prezentase ca Mişa. Cel care l-a convins să renunţe la box şi la muzică, pentru că nu se potriveau cu religia musulmană.

Mama lor a încurajat aceste întâlniri religioase, unde Tamerlan îl asculta fascinat pe noul său mentor, însă tatăl, Anzor, s-a înfuriat când a aflat că fiul cel mare renunţă la sportul pentru care se antrenase toată viaţa. Din Daghestan, Anzor Ţarnaev şi-a sunat fratele care trăieşte în America, rugându-l să-i recomande un avocat pentru interogatoriile realizate de FBI. Ruslan Ţarni, unchiul celor doi fraţi, nu înţelege de ce tatăl băieţilor nu vine să-şi îngroape fiul cel mare şi să stea de vorbă cu cel mic. Anzor Ţarnaev se îndoieşte de ei, mama băieţilor, Zubeidat, nu o face. 'Sunt copiii mei, îi cunosc, nu puteau face aşa ceva, îi iubesc pe amândoi', a strigat femeia în faţa camerelor de filmare, din Daghestan. 'L-au ucis pentru că era musulman, asta-i tot. Măcar de m-ar ucide şi pe mine, m-ar face fericită. Fericită!', a urlat ea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor