Netanyahu îndeamnă comunitatea internaţională să oprească Iranul

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a cerut duminică puterilor lumii să impună "o linie roşie clară" programului atomic al Teheranului, care ar convinge Iranul că acestea sunt hotărâte să-l împiedice să obţină arme nucleare, potrivit unui raport Reuters.
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu. (Abir Sultan - Pool / Getty Images)
Epoch Times România
03.09.2012

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a cerut duminică puterilor lumii să impună "o linie roşie clară" programului atomic al Teheranului, care ar convinge Iranul că acestea sunt hotărâte să-l împiedice să obţină arme nucleare, potrivit unui raport Reuters.

Remarcile lui Netanyahu au sugerat o nerăbdare din ce în ce mai mare arătată principalului aliat al Israelului, Statele Unite, şi altor ţări, care l-au îndemnat să acorde diplomaţiei şi sancţiunilor mai mult timp pentru ca acestea să poată funcţiona şi să se abţină de la orice lovitură individuală asupra Iranului.

Recenta retorică israeliană a amplificat speculaţiile că Israelul ar putea ataca Iranul înainte de alegerile americane din noiembrie, bazându-se pe faptul că preşedintele Barack Obama îi va acorda ajutor militar pentru a nu risca să piardă alegătorii pro-israelieni.

"Eu cred că adevărul trebuie spus: comunitatea internaţională nu i-a impus Iranului o linie roşie clară, iar Iranul nu vede să existe hotărâre la nivel internaţional care să ducă la oprirea programului său nuclear", a declarat cabinetul lui Netanyahu.

Deşi Netanyahu nu l-a criticat doar pe Obama, oficialii israelieni au declarat că speră la un anunţ puternic din partea preşedintelui, în legătură cu o posibilă acţiune militară americană.

Obama, care a avut o relaţie tensionată cu Netanyahu, a insistat că el nu va permite Iranului să construiască arme atomice şi că toate opţiunile sunt pe masă.

Într-un alt semn al unei rupturi cu Washingtonul, oficialii israelieni şi-au exprimat dezamăgirea faţă de comentariile recente ale unui general de vârf din Statele Unite ale Americii, care a dat dovadă de reticenţă în a susţine că SUA ar interveni în numele Israelului, în cazul în care Iranul l-ar ataca.

Teheranul susţine că rafinează uraniu doar pentru alimentarea unei reţele planificate de centrale nucleare, astfel încât să poată exporta mai mult petrol şi gaze. Statele Unite şi aliaţii săi acuză Iranul de acţiuni ascunse, care au drept scop dezvoltarea capacităţii sale de a face bombe nucleare.

Israelul, despre care se crede că ar deţine singurul arsenal atomic din Orientul Mijlociu, percepe un Iran înarmat nuclear ca pe o ameninţare la adresa existenţei sale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor