Neo-feudalismul informaţional al Bruxelles-ului: baros sau pumnal?
În ultimele luni, a avut loc o dezbatere intensă cu privire la tendinţele periculoase anticivilizaţionale ale Bruxelles-ului şi obsesia sa crescândă pentru control. Este revelator faptul că însăşi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat contrastul izbitor dintre neputinţa cetăţenilor UE şi o birocraţie care funcţionează cu tot mai puţine limite, scrie Zerohedge.
În prezent, Bruxellesul foloseşte toate mijloacele pentru a examina chat-urile private prin mecanisme algoritmice invazive, restricţionând şi cenzurând comunicarea publică în mediile digitale şi sociale. Între timp, von der Leyen a refuzat transparenţa în scandalul vaccinului Pfizer.
Acest comportament poate fi descris doar ca neo-feudal şi post-iluminist. Unde altundeva în lume naţiunile suverane permit guvernelor lor să-şi extindă birocraţiile represive în statele membre – cu excepţia UE-Europei?
Londra
Oricine doreşte să arunce o privire asupra traiectoriei actuale a Bruxelles-ului ar trebui să observe ce se întâmplă în Marea Britanie. De la Brexit, Marea Britanie a servit ca un fel de laborator pentru proiectul de centralizare al UE.
Cu câţiva ani înainte, Marea Britanie a adoptat unele dintre cele mai dure legi de cenzură din lumea (încă) liberă. Autorităţile nu se mai concentrează pe descoperirea comploturilor islamiste, desfiinţarea bandelor de violatori sau implementarea unui proces necesar de remigrare pentru a păstra cultura engleză.
Nu, atenţia statului se îndreaptă acum către activitatea opoziţiei. Folosindu-se de definiţiile largi de tip „ură” şi „incitare” online, mii de cetăţeni au fost percheziţionaţi şi arestaţi pur şi simplu pentru că au criticat politica de migraţie sau haosul urban.
În temeiul legilor aparent inofensive Communications Act şi Malicious Communications Act, executivul britanic efectuează acum peste 30 de arestări pe motive politice pe zi pentru postări online considerate ofensatoare sau ameninţătoare de către autorităţi – un atac direct la libertăţile cetăţenilor în leagănul liberalismului.
Filtrul algoritmic
Prin definiţii tot mai extinse ale delictelor de „ură şi incitare”, prezentate ca scuturi pentru a imuniza evoluţiile sociale – islamizarea, declinul economic datorat centralismului crescând al Bruxelles-ului sau decăderea urbană – împotriva criticii, UE încearcă să zdrobească un bloc conservator renascentist înainte ca acesta să se poată forma.
Pentru a evita controlul internaţional, Bruxellesul foloseşte şi o a doua strategie: pumnalul – mai fină, dar la fel de eficientă. În centrul cenzurii rămâne algoritmul de căutare dominant al Google, unde controlul funcţionează în mod ocult, invizibil pentru utilizatorul mediu de internet.
Sub eufemismul „Scutul democraţiei europene”, a apărut o practică de monitorizare a conţinutului online şi de definire politică a „dezinformării” pentru a curăţa spaţiul digital. UE finanţează verificatori de fapte pretins independenţi, care alertează autorităţile naţionale cu privire la presupuse discursuri de ură, declanşând acţiuni legale.
Pentru Google, această arhitectură impune efectiv supunerea la regimul UE: conţinutul evaluat pozitiv de verificatorii de fapte acreditaţi de UE este prioritizat, în timp ce publicaţiile alternative sunt retrogradate algoritmic. Acest lucru se întâmplă chiar şi atunci când postările generează un trafic substanţial care le-ar plasa în mod normal în topul rezultatelor căutării.
Ce se întâmplă când discursul mass-media este presat într-un corset de stat? Puterea se mută de la suveran la o elită politică nelimitată şi invazivă care – în special în UE – poate avansa proiectul său eco-socialist mai departe decât ar fi fost posibil în condiţii normale.
