Neamţ - minunata ctitorie a Muşatinilor

În vatra satului Mânăstirea Neamţ, comuna Vânători-Neamţ, se află un superb monument istoric şi de artă, celebra Mânăstire Neamţ. Ea este situată la aproximativ 16 km de Târgu-Neamţ şi la aproape 5 km distanţă de răscrucea a două vechi drumuri negustoreşti.

În hrisoave, mânăstirea este atestată din leatul 1407, dar rădăcinile în timp ale lucrării monahale se întind până în secolul XII. Ctitor al mânăstirii este considerat Petru I Muşat (1375 – 1391), care a clădit prima biserică din piatră, astăzi dispărută, dar pe amplasamentul mânăstirii se aflase o bisericuţă mai veche, din lemn, zisă „Biserica Albă”, înălţată de monahi cu un secol înainte. Denumirea de „Biserica Albă” trimite la încă una, omonimă, din Baia, prima capitală a Moldovei, nezugrăvită.

Actuala biserică, din incinta mânăstirii, a fost ctitorită de voievodul Ştefan cel Mare, care şi el era din neamul Muşatinilor, la finele secolului al XV-lea, având hramul „Înălţarea Domnului”. Actualmente, în mânăstire se află două biserici, două paraclise, turnul-clopotniţă, cu 11 clopote, un seminar teologic şi un muzeu cu o colecţie de artă bisericească şi sala tiparului. Specific este aghiazmatarul rotund, din faţa mânăstirii, unde se face sfinţirea apei, la hram. În biserică se mai află şi o icoană a Fecioarei Maria, zugrăvită în anul 665, despre care se spune că este făcătoare de minuni. Aşezământul are cea mai mare şi mai veche bibliotecă mânăstirească, cu 18.000 de volume, şi a avut o contribuţie decisivă la dezvoltarea culturii şi artei româneşti din Evul Mediu. În gropniţă, este înmormântat voievodul Ştefan, unchiul lui Ştefan cel Mare.

Turiştii mai cultivaţi vin la Mânăstirea Neamţ mai ales pentru craniul preafrumoasei Calypso, făcută celebră de Constantin Negruzzi, care, într-o povestire, susţine că acea monahie, din neamul elinesc, ar fi fost iubita marelui poet rus Aleksandr Puşkin, pe când acesta se afla în exil, la Chişinău. Într-un elan mistic, Calypso ar fi părăsit viaţa laică şi s-ar fi oploşit, travestită în bărbat, la Mânăstirea Neamţ, unde, în scurt timp, a murit.

Însă la Neamţ exista din negura vremurilor obiceiul ca răposaţilor să li se păstreze craniile în gropniţă, iar pe cele mai importante să fie înscrise numele ce l-au purtat în viaţă. Printre acestea, se afla şi ţeasta pe care scria „Kalypso”, până când, prin jurul anului 1980, a fost furată, cu încă vreo cinci, de câţiva studenţi străini, care învăţau la Cluj-Napoca. Craniul lui Calypso nu a mai fost găsit de atunci.

Oricum, după spusele unor bătrâni localnici, enigmaticul cap aparţinuse, nu unei femei, ci Sfântului Ioan Botezătorul! Această credinţă poate că vine de la hramul „Sfântul Ion Bogoslovul”, pe care l-a avut vechea bisericuţă de lemn de aici, sau chiar de la KOG-A-ION „Capul lui Ion-Orfeu, salvat din calea jefuitorilor romani de către dacii liberi, şi păstrat, mai bine de un mileniu, la CUHNEA, satul maramureşean al lui Bogdan-Vodă. Voievodul l-a adus cu sine în Moldova, la descălecarea acestui ţinut, şi l-a dat ca zestre divină Mânăstirii Neamţ. Cât despre CALYP-SO, acesta era supranumele lui Orfeu, şi se traduce prin „Al lui Calliope”, fiindcă pe mama sa o chema Calliope.

Biserica reconstruită de Ştefan cel Mare este cea mai măreaţă şi mai expresivă dintre toate ctitoriile voievodului, cel mai interesant şi reprezentativ monument de arhitectură moldovenească din veacul al XV-lea, ca plan şi structură interioară şi ca mod de decorare a faţadelor. Meşterii care au zidit-o au ştiut să îmbine uimitor cele mai valoroase elemente ale realizărilor precedente, alăturând naosul treflat al bisericilor de tipul „Sfântul Gheorghe” din Hârlău, pronaosul cu două cupole de tipul celor folosite la Biserica „Sfântul Ioan” din Piatra-Neamţ. Naosul, de mari dimensiuni, are două abside laterale, baza fiind din patru arce oblice, sprijinite pe alte patru arce mari.

Turla se înalţă la mijloc, iar nouă contraforturi masive susţin zidurile până la nivelul bolţilor. Biserica este ornată pe din afară cu şiruri de cărămidă smălţuită, aplicate pe faţade. În partea de sus a zidului se află două rânduri de ocniţe, 11 mari şi 17 mici, unele dintre ele având încă urme de pictură. Decoraţia exterioară a bisericii consacră stilul moldovenesc, rezultat din îmbinarea elementelor bizantine şi gotice, adaptate stilului autohton.

Pictura dinlăuntru marchează două etape distincte. În altar, naos şi gropniţă aparţine vremii lui Ştefan cel Mare. Cea din pronaos şi pridvor aparţine stilului din timpul lui Petru Rareş, din secolul XVI. Întreg ansamblul pictural al bisericii a fost repictat, culoare peste culoare, în anul 1830. Relativ recent, pictura din biserică s-a restaurat ştiinţific, avându-se în vedere punerea în valoare a zugrăvelii din timpul lui Ştefan cel Mare.

Mânăstirea Neamţ a fost şi este un important centru cultural şi artistic: începând din veacul al XV-lea, aici a fost înfiinţată o şcoală de caligrafi şi miniaturişti, o figură de seamă fiind monahul Gavril Uric, care a scris pe pergament, cu miniaturi remarcabile, „Tetraevanghelul” de la 1429, originalul aflându-se acum la Oxford, în Marea Britanie. La Neamţ s-au format cei doi cronicari, Macarie şi Eftimie, care au scris cronicile Moldovei pe timpul lui Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu, din secolul XVI.

Ca şi celelalte vechi şi importante aşezăminte monahale din ţara noastră, Mânăstirea Neamţ a avut şi are un bogat tezaur de obiecte de artă: icoane, crucifixe, sfeşnice, potire, sculpturi în lemn, ţesături, broderii etc., toate de o mare valoare artistică. Tot în incinta mânăstirii se află şi Biserica „Sfântul Gheorghe”, construită în anii 1959 – 1960, unde au fost mutate obiectele de cult mai vechi, printre care şi o catapeteasmă din 1789. În incinta mânăstirii se află şi două paraclise, clădite la începutul secolului XIX. Incinta a fost construită în veacul al XVIII-lea, şi reconstruită după incendiul din 1862. Interiorul are multă luminozitate.

Turiştii pot găsi lesne adăpost în preajma mânăstirii, la frumoase pensiuni şi cabane, unde vor fi primiţi boiereşte, cu un pahar de ţuică sau de vin, cu mămăligă, brânză şi smântână, brânză afumată, păstrăv afumat, sarmale şi multe alte bunătăţi ale bucătăriei moldoveneşti.