"Ne-ar nenoroci pur şi simplu ca ţară" - Cele trei categorii de candidaţi care vor să conducă România
Filozoful Gabriel Liiceanu a atras atenţia, la "Punctul pe ştiri", un podcast Rock FM realizat de Magda Grădinaru, că sunt trei categorii de candidaţi care au intrat în cursa pentru Cotroceni - conservele politice expirate care au făcut rău ţării, cei care nu au nimic de oferit şi nu au făcut niciodată nimic pentru România şi cei care chiar au făcut lucruri.
Jurnalistă: Cum ieşim la mal? Cu cine nu veţi vota? Pentru că aţi ales în text (Eu cu cine (nu) votez?) să ne spuneţi cu cine nu veţi vota, nu cu cine veţi vota de astă dată.
Gabriel Liiceanu: Există trei categorii de candidaţi. Unii care nu sunt neutri – zero, sunt negativi! Deci oamenii ar trebui să fie atenţi, electorii, votanţii, la ce au făcut, ce nu au făcut pentru România, cei care acum se propun drept candidaţi la preşedinţie. Şi sunt trei feluri de candidaţi care se propun.
Unii nu au ce propune nu pentru că nu au niciun proiect, ci pentru că au avut şi au făcut lucruri pentru România groaznice, catastrofale! Faptul de a avea impudoarea să se prezinte din nou să îşi ofere serviciile acestei ţări pe care au avariat-o la vremea în care au avut puterea politică – e o formă de cinism şi de impudoare! Nu poţi, aşa cum au făcut Crin Antonescu şi Victor Ponta, după ce au omorât polii politici ai societăţii şi au făcut o monstruoasă coaliţie de tipul PSD-PNL şi l-au adus şi pe stăpânul A3 (Dan Voiculescu - n.r.), care a bulversat neuronii românilor în ultimul hal cu televiziunea aia, nu poţi, ca după ce ai construit acest model politic complet negativ pentru România, să te prezinţi zglobiu la rampă şi să spui: "A, eu pot să fac lucruri teribile". Păi nu ai făcut! Ai făcut lucruri teribile, negative, care te scot din discuţie! Total!
Cum să vă spun, îmi place să folosesc această metaforă. România are nevoie acum de mâncare proaspătă politică, nu de conserve. Atât, cum îi cheamă, Victor Ponta, plagiatorul, şi Crin Antonescu sunt conserve politice. Ei ne oferă o mâncare care a stat acolo 10-20 de ani în conserva lor politică şi ne-o scot acum să ne ospătăm cu ea. Deci asta ar fi o calamitate, ca aceşti oameni să reapară cu capitalul lor negativ pe scena politică.
A doua categorie este cea a oamenilor care n-au nimic de oferit, pentru că n-au făcut nimic pentru România niciodată! Nici rău, nici bun, dar au făcut rău acum, în campaniile în care se propun. Nu are ce oferi românilor un candidat ca preşedintele AUR. Nu are, pentru că experienţa lui de viaţă se reduce la forme de hobby violent, de genul galeriilor de fotbal, la un CV extrem de neclar, de dubios, mergând până la acuzaţii documentate şi prin pierderea proceselor de întâlniri cu agenţi ruşi. Acum, zilele trecute, a început şi povestea cu America, bani care au apărut de la fraţii Tate şi altele, sunt grozăvii. Ce sunt toate lucrurile astea? Sunt ăştia oameni care vor să ne ofere ceva? Ce? Culisele lor neclare şi murdare? Ce? Patriotism în forma costumelor cu ii? Ii populare? Dacă îţi pui ia pe tine înseamnă că eşti patriot? Patriotismul nu are nimic comun cu gesticulaţia, ci cu faptul că trebuie să-ţi pese de ţara asta. Ori ăstora nu le pasă, chit că spun asta, dar felul în care vor să convingă oamenii este absolut precar.
Şi rămâne, în sfârşit, o categorie de oameni care a făcut. Gândiţi-vă, mă gândeam aşa, dacă doamna Oana Gheorghiu şi doamna Carmen Uscatu, care au pus pe picioare un spital pentru copii pe care statul nu l-a putut face niciodată, care au strâns, prin tenacitatea lor, prin dăruirea lor, o sută de milioane de euro ca să pună pe picioare ceva formidabil... Vă imaginaţi ce probă a verităţii capacităţii de guvernare sunt aceste gesturi? Dacă una dintre ele, amândouă, ar fi candidat, le-aş fi ales cu o mie de mâini.
Dar, altminteri, ce să aleg? Un om care a dovedit că a făcut ceva pentru România ca primar al unui orăşel şi care crede că poate înlocui prin entuziasm totul şi printr-un comportament cu componente kitsch? Nu mă convinge chestia asta. Celălalt candidat, primarul unui oraş mult mai mare, al Capitalei... Sigur, poate să fie o speranţă că ar putea să-şi extindă competenţele de la nivelul Capitalei la nivelul unei ţări, dacă ştie să-şi aleagă cu adevărat consilierii, ceea ce nu sunt sigur, căci numele pe care le-am văzut m-au întristat ca propuneri de consilieri ai lui.
Deci, iată, aici ne aflăm. Şi atunci mă puteţi întreba: bine, şi aşa stând lucrurile, cum o să votaţi sau pe cine vreţi să votaţi? Problema nu este pe cine votez eu acum. Problema este că nu suntem într-un punct în care ne aflăm cu spatele la zid. E totul de făcut şi nu de amânat. E de ieşit la vot, pentru că procentul, cred că în 2006 sau nu ştiu când, a fost de 30 şi ceva la sută de prezentare la vot. În timp ce în Germania, acum, a fost de 80 şi ceva. Contează enorm, e totul de făcut. Ieşitul la vot e de făcut, pentru că în felul ăsta creşte masa care poate să dea o imagine mult mai elocventă despre comunitatea care îşi alege viitorii conducători. Dacă aleg o mână de oameni, 30% e una, dacă aleg 80%, e cu totul altceva.
Şi trebuie să spui că îţi pasă, că nu-ţi e indiferent ce se întâmplă cu tine în continuare, pentru că aşa vom amâna la nesfârşit. A, mai trebuie să mai crească poporul român, să fie mai matur, să fie mai educat... În felul ăsta vom tăvăli, vom rostogoli problema aşezării noastre pe un drum convenabil şi nu pe ultimul din UE, încă zeci de ani. Şi vom angaja la nesfârşit... lăsăm povara şi speranţa pe umerii nepoţilor noştri. Şi în felul ăsta nu se va termina niciodată!
Jurnalistă: Aveţi, aşadar, încredere că, dacă românii vor vota în număr mare, vor vota în aşa fel încât să ocolească cea mai periculoasă variantă, care rămâne totuşi varianta George Simion, Victor Ponta?
Gabriel Liiceanu: Da, sunt absolut convins! Că, cu cât ies mai mulţi la vot, nu vor vota la o simplă cântărire, vă spuneam. Omul ăsta nu are certificate, nu oferă nimic! Acum, deja, ceilalţi doi spuneau că au oferit negativul pur de-a lungul a 20 de ani aproape, a 15 ani. Dar şi el nu are nimic de oferit decât negativul, aşa cum îşi face propagandă şi proiecte... nu are niciun proiect politic, decât să-l aducă pe Georgescu prim-ministru. E înspăimântător. Deci nu are ce oferi decât tot Răul. Eu nu cred că nu vom fi capabili să-l dăm categoric deoparte, pentru că ne-ar nenoroci pur şi simplu ca ţară.
Jurnalistă: E ultima întrebare. Vedeţi că democraţia este pusă la îndoială în mai multe părţi în această lume, chiar în Statele Unite, de unde a venit „Despre democraţie în America”, iarăşi o carte emblematică pentru anii ’90-2000. Va rezista România acestui spirit al timpului care apasă?
Gabriel Liiceanu: Acum intrăm într-o discuţie extrem de interesantă în speţa raportului dintre Europa şi America şi a felului în care America îşi va juca în continuare rolul pe scena planetei.
Sunt două lucruri de spus. Unul despre Europa, unul despre America. Europa are o mare vină în istoria ei din secolul XX. Europa este leagănul marii civilizaţii a lumii. Toate marile valori ale artei, ale tuturor domeniilor creaţiei spirituale îşi au originea în Europa! În acelaşi timp, cele mai mari crime care s-au făcut în istoria speciei umane s-au făcut în secolul XX în Europa, cu cele două războaie mondiale şi cu cele două ideologii cele mai ordinare şi urâte din câte a născocit mintea umană! Aşadar, ea are de dat socoteală în continuare pentru ce a făcut în secolul XX. Răul pe care l-a făcut lumii născând cele două războaie mondiale este incomensurabil.
În acest timp, Statele Unite reparau ceea ce Europa stricase. Reparau grozăviile războaielor, intrând într-un război care a înţeles că este al lumii şi putea să spună atunci, cum spune azi Preşedintele Americii, că nu e treaba lor, oceanul ne desparte şi să se descurce. Nu, ei au pus umărul, au umplut cimitirele Europei cu soldaţi, cu tineri americani care au venit aici să se bată pentru nişte valori universale. America a fost, din acest punct de vedere, cel mai altruist popor al planetei, cel care a intervenit în momentele în care omenirea se clătina şi a redresat valorile de democraţie, drepturi egale, a pus umărul pentru înlăturarea agresivităţii consolidate într-un stat sau altul şi aşa mai departe. Acum, America a trădat acest rol.
Raporturile între Europa şi America sunt raporturi, sunt distanţe spirituale. Ori distanţa spirituală dintre America şi Europa nu e măsurată prin oceane, ci printr-o apropiere spirituală absolută! Europa a fost naşa spirituală a Americii şi America a fost cea care a apărat cuceririle mari ale structurilor politico-democratice pe care europenii le-au născocit şi americanii le-au introdus în lume. Nu poţi să spui că te desparte un... nu te desparte nimic, totul te apropie. Totul te apropie, istoria celor două continente a fost o împletire perfectă. America s-a născut pe ideea separării puterilor în stat a unui singur om, a lui Montesquieu.
În 1748, Montesquieu, deci un gânditor francez genial, cu totul între patru pereţi, a avut ideea genială a structurării modelului democratic prin separarea puterilor în stat. 40 de ani mai târziu, părinţii fondatori au preluat această idee şi au născut pe ea, au aplicat-o la nivelul unei ţări întregi şi au extins-o, pe urmă, în lume. Aici s-a produs o simbioză fantastică între geniul european şi puterea de a pune în practică ideile geniale într-o ţară ca America, şi care, pe urmă, a devenit un model pentru răspândirea democraţiei.
Lucrurile făcute de Trump acum au întrerupt şirul cel mai strălucit al conducătorilor unei ţări care nu s-au abătut niciodată de la Constituţia originară născută pe spiritualitatea europeană. Ori să te porţi în felul ăsta, să întorci spatele Europei care te-a năşit este o monstruozitate. Iar Europa să practice, după acel război mondial, când americanii au venit să-i scape de nazism, să devină anti-americani şi să trăiască în obsesia anti-americană, să-i acuze la tot pasul de imperialism, colonialism şi alte poveşti de genul ăsta... După ştiinţa mea, americanii nu au venit să invadeze şi să cucerească nicio ţară a lumii! Bun, aşa sunt lucrurile. E foarte trist şi dramatic ce se întâmplă acum!
